Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Școli | Școala din Roșia

La Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia

Remember - Green bridge for future


„Green bridge for future", proiect Erasmus+ - Parteneriate pentru cooperare pe domeniul Educației școlare - KA210 (parteneriate la scară mică / de mică anvergură), având ca număr de referință 2021-2-RO01-KA210-SCH-000048099....citeste


 

A treia călătorie europeană a învățării din cadrul proiectului Erasmus+

,,Green bridge for future


În perioada 8-12 mai 2023, a avut loc cea de-a treia mobilitate din cadrul proiectului „Green bridge for future", Erasmus+ - Parteneriate pentru cooperare pe domeniul Educației școlare - KA210 (parteneriate la scară mică /de mică anvergură), având ca număr de referință 2021-2-RO01-KA210-SCH-000048099....citeste


 

În cadrul celei de-a doua mobilități din cadrul proiectului Erasmus+

„Pod verde pentru viitor” – un liant între România, Italia și Turcia


Un grup de șase elevi și doi profesori însoțitori de la Instituto Comprensivo „D. Bramante" - Italia și cinci elevi și trei profesori însoțitori de la Gül Çetin Kaur Anatolian High School din Turcia, au participat în perioada 27 - 31.03.2023 la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia la cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului „Green bridge for future", proiect Erasmus+ - parteneriate pentru cooperare pe domeniul Educației școlare - KA210 (parteneriate la scară mică/ de mică anvergură), având ca număr de referință 2021-2-RO01-KA210-SCH-000048099....citeste


 

Un pod verde pentru viitor

Prima mobilitate în cadrul proiectului „Green bridge for future”


„Mobilitatea din Italia a fost o aventură plină de emoții și peripeții, locuri frumoase de vizitat și oameni minunați cu care am colaborat". „O mobilitate de genul celei din Italia este o experiență frumoasă de neuitat ....", „... o experiență minunată pe care mi-aș dori să o retrăiesc"....citeste


 

Un nou proiect de succes la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia

Școala de vară „Pe plaiuri roșiene”


Comunitatea roșiană se mândrește cu un nou proiect de succes: Școala de vară „Pe plaiuri roșiene", implementat de Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia, în parteneriat cu Primăria comunei Roșia, Asociația Orizont Verde și Sc. Novara Invest Srl....citeste


 

La Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia

Fii tolerant! Arată că îți pasă!


În anul școlar 2021-2022 la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia s-a desfășurat a doua ediție a proiectului județean cu participare națională „Be creative!/ Sois créatif!" cuprins în CAEJ 2022, poziția 37....citeste


 

Ziua Învățătorului - prilej de bucurie la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia

Masa rotundă „Școala – liant între generații”


5 iunie, Ziua Învățătorului, a fost prilejul întâlnirii generațiilor (copii, părinți, bunici) de a-și împărtăși experiențe, de a-și aminti despre școală....citeste


 

Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia lansează proiectul Erasmus+

Green bridge for future


Data de 14 martie 2022 va rămâne în istoria școlii ca și ziua în care a fost lansat primul proiect Erasmus + al școlii, proiectul „Green bridge for future", Erasmus+ - Parteneriate pentru cooperare pe domeniul Educației școlare - KA210 (parteneriate la scară mică /de mică anvergură), având ca număr de referință 2021-2-RO01-KA210-SCH-000048099. ...citeste


 

La Şcoala Gimnazială Nr. 1 Roşia

Proiectul judeţean ,,Be creative! Sois créatif!”


În acest an şcolar, în perioada octombrie-aprilie, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Roşia s-a desfăşurat proiectul educativ judeţean cu participare naţională ,,Be creative!/Sois créatif!" avizat de I.S.J. Bihor nr. 22/12.10.2020....citeste


 

Proiectul

„Interculturalitatea din spaţiul anglo-saxon și cel românesc” la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia


Activităţile extracurriculare realizate an de an cu scopul de a-i familiariza pe elevi şi cadrele didactice cu diversitatea culturală a spaţiului anglo-saxon ca urmare a studiului limbilor străine la clasă au dus la realizarea acestui proiect educativ, avizat de I.Ș.J. Bihor cu numărul 231/07.11.2019....citeste


 

Proiectul

,,Consilierea personală în contextul actual”, la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia


Acest proiect (avizat de I.Ș.J. Bihor cu numărul 232/07.11.2019) a apărut în urma nevoii de a face ceva diferit cu elevii de debut din ciclul gimnazial, respectiv elevii clasei a V-a, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia, de a reuși să fac trecerea mai ușoară de la doamna învățătoare la doamna dirigintă. ...citeste


 

Let s do it, Romania!

Curățenie generală la Roșia


,,Lucrurile simple întreprinse în mod costant, cu viziune și integritate, te vor ajuta să te transformi dintr-un individ obișnuit într-unul extraordinar"- Jim Dornan....citeste


 

„Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult”

Dăruiește un zâmbet


Se zice că „un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult". ...citeste


 

Let s do it, Romania!

,,Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” - Gandhi


Voluntariatul reprezintă un schimb reciproc, dar și avantajos între om și comunitate....citeste


 

Cu daruri la Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități Bratca

În spiritul Crăciunului


„SNAC presupune dezvoltarea activităţii de voluntariat realizată de copii/elevi din învăţământul preuniversitar şi studenţi, care permite acestora să devină cetăţeni informaţi şi devotaţi solidarităţii umane" și are ca scop creșterea interacțiunii și a incluziunii sociale. ...citeste


 

La Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia

Săptămâna legumelor și fructelor donate


Din dorința de a veni în sprijinul semenilor lor aflați în dificultate și în acest an școlar, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia și-au propus să se implice în activități de voluntariat desfășurate în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară....citeste


 

Sub semnul excelenţei în educaţie

Activitatea educativă, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Roşia


„Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea" - Nelson Mandela....citeste


 

Proiectul „Păstrătorii tradiţiei”

Festivalul de pricesne „Cântaţi Domnului cântare nouă”


Proiectul „Păstrătorii tradiţiei" a reuşit ca prin Festivalul de pricesne „Cântaţi Domnului cântare nouă" (ajuns la ediţia a VII-a), în care au fost interpretate 48 de pricesne, de către 21 de grupuri vocale, respectiv 27 de solişti, să creeze un moment care să aducă bucurie şi linişte în sufletele celor prezenţi în Biserica Ortodoxă Roşia într-o perioada premergătoare sărbătorii Învierii Domnului....citeste


 

Peisaj autumnal original

Toamna - magie și culoare la Roşia


În fiecare an, magica Toamnă ne surprinde cu o simfonie de culori, de la cele mai aprinse, până la cele mai pale, oferindu-ne un grandios spectacol....citeste


 

De Zilei Internațională a Educaţiei

Despre educație și educator, la Roşia


„Adevărat că mai cinstit lucru nu este în lume și mai scump și mai curat, decât omul procopsit la învățătură". (Mihail Sadoveanu)...citeste


 

Păstrătorii tradiției

Festivalul de pricesne „Cântați Domnului cântare nouă” (ed. a V-a)


Cu bucurie, dar și cu mândrie putem spune că a devenit deja o tradiție, ca în a cincea duminică din Postul Paștelui, să vină la Roșia, grupuri vocale și interpreți, îmbrăcați în frumoase straie populare pentru a-i „cânta Domnului o cântare nouă” în cadrul Festivalului de pricesne organizat de Școala Gimnazială Nr.1 Roșia. ...citeste


 

Duminică, la Roșia

Festivalul „Cântați Domnului cântare nouă”, ediția a II-a


Duminică, 21 martie 2010, s-a desfășurat la Roșia, ediția a II-a a festivalului „Cântați Domnului cântare nouă”. ...citeste


 

joi, 18 aprilie 2024, 09:45:53 Ora de vară a Europei de Est