Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Licee | Lic. Teoretic "Onisifor Ghibu" Oradea

De 1 Iunie

Inocenţă, exuberanţă şi multă culoare la ,,Onisifor Ghibu”


Un copil poate oricând să-l învete pe un adult trei lucruri: cum să fie multumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată si cum să ceară cu insistență ceea ce îsi doreste" - Paulo Coelho....citeste


 

În cadrul proiectului judeţean ,,Dăruind, dobândeşti!”

Dragoste împărtăşită


,,Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu". (1Ioan 4:7)...citeste


 

Joi

Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” a găzduit cercul pedagogic la Educaţie tehnologică


Joi, 29.11.2018, L.T.,,O.Ghibu"Oradea a găzduit cercul pedagogic la disciplina Educaţie tehnologică. ...citeste


 

,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”

,,Children Outreach Programmes”, la Onisifor Ghibu


Vineri, 2 nov. 2018, la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" Oradea, în cadrul proiectului educativ judeţean ,,Dăruind, dobândeşti!", s-a derulat cu succes activitatea cu tema ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!" ...citeste


 

Sâmbătă, la Liceul Teoretic ,,O. Ghibu” Oradea

Conferinţa ,,Comunicarea în situaţii de criză”


Sâmbătă, 20 oct. 2018, în cadrul proiectului judeţean ,,Dăruind, dobândeşti!", coordonat de prof. Dascălu Lenuţa-Amalia, s-a desfăşurat la L.T.,,O. Ghibu" Oradea conferinţa cu titlul ,,Comunicarea în situaţii de criză"....citeste


 

Proiectul antidrog

Dă-i viaţă sufletului tău, nu droguri!


Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" Oradea va participa şi în acest an şcolar 2017-2018 la Concursul Național de Proiecte Antidrog „Împreună", iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale cu proiectul antidrog ,,Dă-i viaţă sufletului tău, nu droguri!", echipa fiind formată din patru elevi și un profesor coordonator - în persoana doamnei prof. Jăhăleanu Violeta la etapa județeană și ulterior la etapa națională, dacă vom reuşi să impresionăm juriul cu proiectul nostru....citeste


 

,,Terapie prin zâmbet”,

Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” susține cauza Asociației Caritas Eparhial Oradea


Elevii de la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" au participat, marți, la târgul culinar anual organizat de unitatea de învățământ. Jumătate din banii strânși în cadrul evenimentului de caritate vor fi donați pentru susținerea cauzei Asociației Caritas Eparhial Oradea, ,,Terapie prin zâmbet", înscrisă și anul acesta la Swimathon. ...citeste


 

La Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" Oradea

Sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei


,,Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altora" (Mustafa Kemal Atatürk). ...citeste


 

Concurs naţional Euroșcola

„Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”


Concursul național pentru liceeni EUROSCOLA este un proiect iniţiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), aflându-se anul acesta la a X-a ediție. ...citeste


 

Elevi ai Lic. T. ,,Onisifor Ghibu” au organizat

,,Wetlands”, la Agenţia pentru Protecția Mediului Bihor


În data de 23.02.2017, Agenţia pentru Protecția Mediului Bihor a fost gazda evenimentului ,,Wetlands" (expoziție colectivă de fotografie documentară inspirată din biodinamica Pârâului Pețea și a Crișului Repede), organizat de elevi de la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" Oradea, coordonați de d-na Mirela Ardelean. ...citeste


 

Un măr pe zi - o viaţă sănătoasă

Mărul din pufarini


În cadrul proiectului judeţean „Un măr pe zi - o viaţă sănătoasă", am realizat alături de elevii mei din clasa a II-a E, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" din Oradea, o machetă pe care am intitulat-o „Mărul din pufarini"....citeste


 

Săptămâna Educaţia globală, „Împreună pentru pace”

Mesaje de pace, scrise pe baloane


Am ales ca alături de elevii mei din clasa a II-a E, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" din Oradea, să realizăm o activitate extraşcolară în săptămâna dedicată păcii. ...citeste


 

Asociația Părinților Adoptivi Oradea

Părinte într-o lume plină de provocări


Asociația Părinților Adoptivi Oradea reprezentată prin doamna Marcela Sana (o asociație non-profit, a cărei misiune este să susțină valorile familiei, promovarea adopţiei și a unei vieţi mai bune pentru copiii defavorizaţi) în parteneriat cu Fundația Încrederea Oradea (un ONG ce luptă împotriva abuzului de alcool, consumului de tutun și alte droguri prin prevenție și intervenție), reprezentată prin domnul Radu Ioan și echipa de proiect antidrog ,,Împreună suntem mai puternici" a Liceului Teoretic ,,Onisifor Ghibu", reprezentată de doamna profesoară Jăhăleanu Violeta și doamna profesoară Dascălu Lenuța, au organizat în data de 29.10.2016 o activitate cu titlul ,,Părinte într-o lume plină de provocări"....citeste


 

Cel de-al treilea cabinet școlar de medicină dentară din Oradea

La Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” a fost inaugurat, ieri, un cabinet stomatologic modern


Ariana Moș, directorul Administrației Sociale Comunitare Oradea, viceprimarul Florin Birta și directorul Liceului Teoretic ,,Onisifor Ghibu", dl prof. Ioan Pirtea, au inaugurat marți, 27 septembrie 2016, un cabinet stomatologic modern la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu"....citeste


 

La 1 Iunie

Activitate în premieră la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu”


,,Să ne bucurăm împreună", este titlul activităţii care s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, la Lic.T.,,O. Ghibu" Oradea....citeste


 

Ieri, în ajunul Zilei Copilului

Surprizele polițiștilor bihoreni pentru elevii claselor I de la Lic. T. ,,Onisifor Ghibu”


Unul dintre cele mai importante momente din viața fiecărui copil este debutul școlar. Elevii clasei I au în față tot felul de provocări, cu totul noi, primele succese, primele decizii luate fără ajutorul părinților....citeste


 

Programul ,,Eco Școala”, la Lic. ,,Onisifor Ghibu”

Un proiect important pentru o școală pe măsură


Programul ,,Eco Școala" a debutat în liceul nostru (Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" din Oradea) în anul școlar 2015-2016, având ca scop îmbunătățirea calității vieții prin grija pentru mediul înconjurător. ...citeste


 

Vineri, au intrat în luptă 15 echipaje

Liceenii, la „Şcoala fără violenţă”, ediţia a VIII-a


Dacă la ediţia de miercuri, la gimnaziu, pe podium şi pe lista premiilor speciale au urcat cei din Tinca, Şuncuiuş şi cei de la „Episcop Roman Ciorogariu", nici liceenii nu s-au lăsat mai prejos în întrecerea de vineri!...citeste


 

Săptămâna Poliţiei Bihorene a debutat miercuri cu

Concursul preventiv „Şcoala fără violenţă”, adresat gimnaziştilor


Anul acesta, Ziua Poliţiei Române va fi marcată în judeţul Bihor printr-o serie de evenimente programate în perioada 18-25 martie 2015....citeste


 

A fost o seară de neuitat, cu un impact deosebit

Proiectul judeţean „Dăruind, dobândeşti!”


Proiectul judeţean „Dăruind, dobândeşti!" se derulează cu succes la Azilul de noapte pentru adăpost temporar al persoanelor adulte (din Str. Gutemberg Nr.8, Oradea)....citeste


 

Vineri, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu

Cercurile pedagogice la Matematică şi Socio-Umane


Vineri, 7 noiembrie 2014, s-au desfăşurat cercurile pedagogice ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Noi am reuşit să ajungem la trei unităţi de învăţământ: la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Tărian, la Grădiniţa Nr. 44 - „Rază de soare", structura Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu" din Oradea şi la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu"....citeste


 

Vineri, la Era Park

Festivalul „Lumea dansului” – ediția a VIII-a


În cadrul proiectului județean educațional „Mișcare pentru sănătate”, vineri (23 mai 2014), pe scena amenajată sub cupola Era Park, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Lumea dansului”....citeste


 

La „Școala părinților mei”

Joi, sala festivă a Lic. T. „Onisifor Ghibu” a fost „invadată” de pionieri!


Joi, 14 noiembrie 2013, în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au răsunat cântecele pionierilor de altădată, s-a ridicat drapelul pe catarg și s-a dat onorul, pionierii s-au adunat și au dat raportul…în prezența a doi profesori universitari de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Marius Bucur și Valentin Orga), precum și foști profesori ai liceului, actualmente pensionari: Pavel Sărac, Ana Goidaci, Maria Dan, Alexandru Sanislav…, dar și actuali profesori (și directori)....citeste


 

Marți, la Lic. T. „Onisifor Ghibu”

Concursul preventiv „Școala fără violență”, ed. a VI-a, liceu


Marți, 30 aprilie 2013, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea s-a desfășurat cea de-a șasea ediție a Concursului cu tematică preventivă „Școala fără violență”, secțiunea elevi de liceu. ...citeste


 

Miercuri, la Lic. T. „Onisifor Ghibu”

Concursul preventiv „Școala fără violență”, ed. a VI-a, gimnaziu


Miercuri, 24 aprilie 2013, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea s-a desfășurat cea de-a șasea ediție a Concursului cu tematică preventivă „Școala fără violență”, secțiunea elevi de gimnaziu. ...citeste


 

La Lic. T. „Onisifor Ghibu”

Elevii clasei I F au confecționat primele mărțișoare


Primul mărțișor din viața de școlar a fost pentru elevii clasei I F de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” prilej de mare bucurie. ...citeste


 

Luni, la Lic. T. „Onisifor Ghibu”

„Colțul micului pieton” – un nou proiect educativ


Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu Primăria Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Asociația Română pentru Protejarea și Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere au lansat luni (21 ianuarie 2013), în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, proiectul educativ preventiv „Colțul micului pieton”....citeste


 

Cu daruri și colinde la Casa „Sfântul Martin”

Hristos se naște, slăviți-L!


De Sărbători, copiii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au adus mai multă bucurie în sufletele vârstnicilor de la Casa „Sfântul Martin” Oradea....citeste


 

La clasa I F - În așteptarea lui Moș Crăciun

Inițierea copiilor în arta Origami


Elevii clasei I F de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, împreună cu părinții și cu domnișoara învățătoare Simona Lascu, au desfășurat vineri, 14 dec. 2012, o activitate sub genericul „În așteptarea lui Moș Crăciun”. ...citeste


 

Clasele pregătitoare A și C de la „O. Ghibu”

„Sunt mândru că sunt român”


Elevii claselor pregătitoare A și C de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au desfășurat joi (29 noiembrie 2012) o activitate comună în sala festivă, sub genericul „Sunt mândru că sunt român”....citeste


 

Clasa a IV-a D, de la Lic. T. „O. Ghibu”

Pe urmele străbunilor la Alba Iulia


De 1 Decembrie, elevii clasei a IV-a D de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au participat la un concurs de istorie „România, te iubim!”...citeste


 

Camionul Glocal, în orașul tău

Expoziția „Lumea noastră în orașul tău”


Joi, 29 noiembrie 2012, au venit la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea să viziteze expoziția itinerantă mobilă GlocalTour, din cadrul Camionului Glocal, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială din Batăr....citeste


 

Joi, la Lic. T. „Onisifor Ghibu”

S-a sărbătorit Ziua Națională și s-a scandat „România, Trăiască România!”


Joi, 29 noiembrie 2012, am nimerit în curtea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea la ora la care toată suflarea era pregătită să atace „reduta”, scandând „România, Trăiască România!”...citeste


 

Joi

Elevii de la „Ghibu” au fost informați despre colectarea selectivă a deșeurilor


Reprezentanții Primăriei Oradea au continuat și ieri (1 nov. 2012) vizitele în școlile orădene, desfășurate în cadrul campaniei de informare a elevilor de liceu cu privire la importanța și necesitatea păstrării curățeniei stradale și a colectării selective a deșeurilor....citeste


 

Miercuri, 31 octombrie

Comemorarea patronului spritual – Onisifor Ghibu


Miercuri, 31 octombrie 2012, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, a avut loc comemorarea patronului spiritual – Onisifor Ghibu, la 40 de ani de la trecerea sa în eternitate....citeste


 

În a II-a zi, la Clasa pregătitoare A

„Să ne cunoaștem școala!”


În cea de-a doua zi de școală, am dorit să facem cunoștință cu cei mai mici școlari ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, școlăreii și școlărițele Clasei pregătitoare A, îndrumați de dna profesor Violeta Taichiș....citeste


 

Interviu cu noul director al Lic. „O. Ghibu”, Mircea Pop

„Disciplina, ordinea lipseau în școală și astea mă dureau!”


De la 1 septembrie 2012, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea are un nou director, în persoana tânărului profesor de matematică Mircea Pop....citeste


 

Miercuri, pe scena de la Era Park

Festivalul „Lumea dansului”, ediția a VI-a


Pe scena de la Era Park Oradea au urcat, miercuri, 30 mai 2012, peste 550 de dansatori, înrolați în 37 de formații din 25 de școli din Oradea și județul Bihor....citeste


 

Sâmbătă și duminică, turneu în Serbia

Voleibalistele de la „Ghibu” au plecat la Kikinda


Vineri (7 octombrie 2011), titratele voleibaliste de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea erau în curtea școlii, pe picior de plecare....citeste


 

Sâmbătă, s-a desfășurat pe centre de evaluare

Evaluarea în educație la limba română


La Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, s-a desfășurat, sâmbătă (8 octombrie 2011), prima etapă (etapa predictivă) din cadrul evaluării curente în educație (verificarea cunoștințelor din anul anterior)....citeste


 

Olimpicii noștri naționali

Gherman Mihai – locul I pe țară și premiu special


În perioada 17-22 aprilie 2011, s-a desfășurat, la Suceava, Olimpiada de biologie, etapa națională, la care au participat și cinci elevi din județul Bihor....citeste


 

Miercuri, la „Onisifor Ghibu”,

Lumea dansului – ediția a V-a


În cadrul proiectului național „Mișcare pentru sănătate”, miercuri (25 mai 2011), în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, a avut loc cea de-a V-a ediție a Festivalului „Lumea dansului”....citeste


 

Această activitate ne-a luminat mintea încăpățânată de adolescenți...

Policalificarea este viitorul!


În data de 25.02.2011, în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea a avut loc o activitate cu tema „Adolescentul de azi, antreprenorul de mâine”....citeste


 

De Ziua Europei

Unii au fost premiați, alții au concurat, iar gojdiștii au câștigat


Luni, 9 Mai 2011, cu ocazia Zilei Europei, în curtea Facultății de Științe Politice și Științele Comunicării, a avut loc în prima parte a evenimentului premierea câștigătorilor Concursului național „Unitate și diversitate în Uniunea Europeană”, din cadrul proiectului „Unitate și diversitate în Uniunea Europeană”, inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2011....citeste


 

Vineri, de la Micherechi la „Ghibu”

Proiectul internațional „Mereu împreună”


Între Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea și Școala din Micherechi (Ungaria) de derulează, de ani buni, cu succes, proiecte internaționale cu autofinanțare, de parteneriat educațional extracurricular. ...citeste


 

La C.N. „Mihai Eminescu”

Concursul de geografie „Terra magazin”


A devenit deja o tradiție ca Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea să participe la concursul „Terra magazin”, organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu”....citeste


 

De Buna Vestire, dublu eveniment la „Onisifor Ghibu”

Dascălul bihorean – lansare de revistă și simpozion


În sfântă zi de Bună Vestire, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea a găzduit Dascălul bihorean, un dublu eveniment: lansarea revistei „Dascălul bihorean” (nr. 4) și un simpozion dedicat tot dascălilor bihoreni, cu tema: „Impactul relației psihopedagogice și sociale în clasa de elevi”. ...citeste


 

Marți, la Budapesta, de Ziua Ungariei

Voleibalistele de la „Onisifor Ghibu” le-au luat cupa!


Mihaela Torj, Claudia Diana Vanța, Alexandra Pantea și Delia Bianca Suciu (din clasa a IV-a G și E), Diana Maria Toma, Giulia Iuliana Hosu, Amalia Maria Sala și Adelina Sandra Crișan (din a V-a A și B), Ana Alexandra Voiț, Paula Gianina Ivan, Adania Betina Fechete și Georgiana Puie (din clasa a VI-a C și E), de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, au fost invitate la competiția de minivolei organizată marți, 15 martie 2011, la Budapesta, de Ziua Ungariei....citeste


 

Serbare școlară

„Dragoste de mamă”


Luni (7 martie 2011), în cadrul proiectului județean „Conviețuim armonios, respectându-ne reciproc”, elevii claselor I F, II și III E, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, sub îndrumarea cadrelor didactice:inst. Cioara Adriana, prof. Pintean Brândușa și coordonatoarea de proiect, prof. Mateaș Mărioara,,au adus lacrimi de bucurie în ochii mamelor omagiate cu ocazia Zilei femeii....citeste


 

Sub cupola „Ghibu”

Opt unități de învățământ au sărbătorit dragostea, în stil românesc


Joi, 24 februarie 2011, în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, mai multe școli din Oradea s-au adunat pentru a sărbători împreună, în stil românesc, dragostea. ...citeste


 

Joi și vineri, la Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea

Întâlnirea noului CE și turneul internațional de volei


Joi și vineri (21 și 22 octombrie 2010), la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au avut loc două evenimente deosebite, unul intern - întâlnirea noului Consiliu al elevilor, iar celălalt internațional – turneul internațional de volei. ...citeste


 

După douăzeci și... de ani sau

Când lecturile copilăriei devin realitate


Anii `86 trimiteau în Viața Reală promoția (paradoxal născută majoritatea în `68) cea mai numeroasă din istoria postbelică a României....citeste


 

Fotbaliștii Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”

Vicecampioni naționali


Totul a început cu etapa pe oraș unde echipa condusă de prof. Nicolae Dragoș și Nelu Pirtea a câștigat toate meciurile, clasându-se pe locul I....citeste


 

24 – 31 mai

„Zilele școlii” la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”


În acest an școlar, conducerea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea a organizat „Zilele școlii” sub semnul excelenței, așa după cum aveam să aflăm de la directorul liceului, prof. Mihai Vesa și directorul adjunct, prof. Ioan Pirtea – cel care se face vinovat de argintul cucerit de fotbaliștii liceului la etapa finală....citeste


 

Mișcare pentru sănătate

Festivalul „Lumea dansului”- ediția a IV-a


De patru ani, în fiecare primăvară, primitoarea sală festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea găzduiește, de-acum, îndrăgitul festival „Lumea dansului”, organizat de un colectiv minunat de cadre didactice (prof. Daniela Marinău – coordonator de proiect, prof. Camelia Timofte și Valeriu Laslău, din echipa de proiect, în frunte cu conducerea liceului, prof. Mihai Vesa – director, prof. Ioan Pirtea – director adjunct). ...citeste


 

Cu dascălii pe scenă

Dor de Luceafăr


Vineri, 15 ianuarie 2010, la 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, profesorii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au organizat un spectacol prin care au dorit să aducă un omagiu „Luceafărului poeziei românești”....citeste


 

Proiectul de parteneriat grădiniță - școală

„Mai aproape de Tine, Doamne!”


De mic, se învață bunele deprinderi ale adultului în devenire, după cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur: „Cine a pierdut aurul îl mai poate câștiga, cine a pierdut timpul nu-l mai poate câștiga niciodată!”...citeste


 

O seară de neuitat

„Bradul credincios” și colinde tradiționale românești


Elevii clasei a II-a A de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, conduși de dna. înv. Lăzurean Sălăgean Cornelia, au sărbătorit într-un cadru festiv Nașterii Domnului Iisus Hristos. Pentru un asemenea eveniment, micii actori și artiști au pregătit colinde tradiționale românești și sceneta „Bradul credincios”. ...citeste


 

Cum ne protejăm de virusul AH1N1

„Gripa porcină” … la „Ghibu”


Miercuri (2 decembrie 2009), am avut lecția „Gripa porcină” în cadrul parteneriatului dintre Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, reprezentat de dna înv. Lăzurean Sălăgean Cornelia și elevii clasei a II-a A și S.C. Medimun S.R.L. Oradea, reprezentată de dna doctor Dan Ramona....citeste


 

Mesaje în favoarea copiilor cu dizabilități

În „Clasa divizată”... lecția despre discriminare


Impresionată de acțiunile pe care le întreprinde dna Mirela Carmen Floruț (profesorul de sprijin de la Școala cu clasele I - VIII „Octavian Goga” din Oradea), prof. Daniela Kele, dirigintele clasei a V-a B, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, i-a propus un parteneriat....citeste


 

Proiectul educațional local

„Sănătatea – averea mea”


„Bolile de care suferă omul, urmare a civilizației, iau naștere mai ales prin intermediul alimentației și pot fi vindecate numai pe calea unei alimentații corecte”. (dr. H.P. Rusch)
Sănătatea, spune o vorbă din popor, este bunul cel mai de preț. Preocuparea pentru o viață sănătoasă se cultivă și se educă de la cea mai fragedă vârstă....citeste


 

Joi, cea de-a doua reuniune de proiect, în Ungaria

„Prietenie fără frontieră”


În luna aprilie 2009, două clase de-a IV-a de la Școala din Koroszakal (Ungaria) și trei clase I (D, B și F) de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au pus de un parteneriat, intitulat „Prietenie fără frontieră”....citeste


 

„Mișcare pentru sănătate”

„Lumea dansului”, ediția a III-a


În cadrul proiectului județean „Mișcare pentru sănătate”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea a găzduit, astăzi (miercuri, 27 mai 2009), cea de-a III-a ediție a concursului „Lumea dansului”, structurat pe trei secțiuni: dans popular, dans modern & majorete și hip-hop (după cum am aflat de la prof. Dorina Iova). ...citeste


 

Sâmbătă, la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea

Concursul național de muzică – etapa județeană


Inspectoratul Școlar al județului Bihor a organizat, sâmbătă (9 mai 2009), la sala festivă a Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea, etapa județeană a Concursului național de muzică, secțiunile Folclor și Divertisment....citeste


 

Proiectul de parteneriat internațional

„Ocrotind natura, ne îmbunătățim viața”


Marți (31 martie 2009), în sala festivă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, a avut loc un spectacol prilejuit de o nouă întâlnire a partenerilor din cadrul proiectului educațional internațional „Ocrotind natura, ne îmbunătățim viața”. Din 20 octombrie 2008 (și până la 1 iunie 2009), elevi și dascăli din trei școli, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea (clasele a II-a F și G, înv. Iosif Româneac și Marioara Pantea, a IV-a A, înv. inst. Aurelia Vesa), Școala Bilingvă din Micherechi – Ungaria (prof. Ruzsa Zoltan – directorul școlii, Ruzsa Floare, Maria Martin și Eva Pătcaș) și Școala cu clasele I-IV din Bicaci, comuna Gepiu (înv. Anda Piscoi), derulează proiectul educațional internațional „Ocrotind natura, ne îmbunătățim viața...citeste


 

S-a întâmplat la Liceul T. “Onisifor Ghibu” din Oradea

“Toate acestea trebuiau să poarte un nume”…


Pornind de la mitul ivirii pe pământ a sufletului eminescian . . . în al cărui final Sf. Petru roagă pe Dumnezeu să-i răsplătescă pe oamenii care i-au adăpostit și omenit ... făcându-i să-și cunoască „sufletul” prin nașterea lui Eminescu ... așa și noi, elevii claselor a IV-a D și F de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea (îndrumați de doamnele învățătoare institutoare Kocsis Iuliana și Ana Goidaci), ne-am străduit să simțim vibrația versurilor eminesciene prin recitări, scenete și crochiuri realizate pe versurile preferate....citeste


 

La clasa a XI-a B, de la Lic. T. „Onisifor Ghibu”

O oră specială de jurnalism


Elevii clasei a XI-a B, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea (clasă cu profil de filologie-jurnalism) au avut parte astăzi (miercuri, 8 octombrie 2008), de o oră specială de jurnalism, profesoara lor, Carmen Þirban, dorind să le ofere și altceva decât află ei oră de oră din „Jurnalistul universal”, de David Randall, ghid practic pentru presa scrisă....citeste


 

În cadrul proiectului “Siguranța pentru toți”

Adriana Druță (de la “Onisifor Ghibu”) s-a clasat pe locul III pe țară


În cadrul unui parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, și Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității, din cadrul I.G.P, compania Renault - Nissan România S.A. a lansat campania națională educațională “Siguranța pentru toți”, adresată elevilor din clasa a IV-a din întreaga țară....citeste


 

La Centrul de plasament “Casa Curcubeu”

Împărtășind bucuria cu alții


Bucuroși de venirea lui Moș Crăciun, elevii clasei a VII-a G de la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” din Oradea, împreună cu diriginta lor, prof . Kele Carmen, au dorit să împărtășească din bucuria lor și copiilor de la Centrul de Plasament “Casa Curcubeu” din Oradea. ...citeste


 

Kele Raul Cristian, de la Onisifor Ghibu, a obținut

Permis ECDL la vârsta de nouă ani!


În ultimii ani, elevii Liceului Teoretic “Onisifor Ghibu” din Oradea au obținut rezultate deosebite mai cu seamă în domeniul informaticii, chiar dacă și la multe ramuri sportive sau la alte discipline, liceenii de la “Ghibu” sunt campioni. Am scris, spre exemplu, despre succesele naționale înregistrate de informaticienii profesoarei Nicoleta Vaida, și nu numai. ...citeste


 

Vineri, 21 decembrie

Ultima oră de dirigenție - o lecție de viață


Pentru elevii clasei a IX-a C de la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” din Oradea, ultima oră de dirigenție din 2007 s-a constituit într-o lecție de viață, de bunătate și generozitate... la Căminul “Sfântul Martin”....citeste


 

Luni, la C.S.E.I. nr. 2, un nou proiect S.N.A.C.

Prietene, te ajut să înveți!


Luni (17 decembrie), la interval de câteva ore, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 din Oradea, aveam să participăm la un alt proiect S.N.A.C., intitulat “Prietene, te ajut să înveți!”, desfășurat de elevii centrului, din clasele I și a VI-a A și grupul de elevi voluntari din clasele a X-a B și a XI-a C, de la Liceu Teoretic “Onisifor Ghibu”. ...citeste


 

Sâmbătă, în Oradea și în centrele metodice din județ

Concursul național de evaluare în matematică


Fundația de evaluare în educație a organizat, sâmbătă, 17 noiembrie 2007, prima etapă a Concursului național de evaluare în matematică, desfășurat sub egida Academiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, sub coordonarea prof. Constantin Năstăsescu (membru corespondent al Academiei Române). ...citeste


 

La ora bilanțului, la Onisifor Ghibu

Produsele finale ale proiectului


Joi, la clasa a III-a C, de la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, trei elevi pasionați de informatică, deținători ai permisului ECDL, prezentau colegilor și părinților imagini în power point din derularea proiectului “Punți spre lume”, iar la sfârșit, produsele finale ale proiectului… ...citeste


 

Greii ies la rampă!

Olimpicii Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea


Potrivit tradiției, conducerea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” i-a premiat pe cei mai merituoși elevi ai săi, cei care au reprezentat cu cinste liceul la etapele naționale și județene ale olimpiadelor școlare, inclusiv Olimpiada sportului școlar, concursul național „Cultură și civilizație românească”, concursul regional „Viață pentru mediu, viață pentru om”, concursul de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, concursul european de matematică aplicată „Cangurul”, precum și concursul național „Cangurul” lingvistic, în total: 55 de olimpici, plus două echipaje, la Cultură civică, și Cultură și civilizație românească, și echipele de volei fete de la gimnaziu și liceu, vicecampioane, respectiv, campioane naționale, după cum ne-a spus directorul adjunct, prof. Ioan Pirtea....citeste


 

O zi specială

„Adio, dar rămân cu tine!”


Elevii din clasa a VIII-a au trăit astăzi clipe cu o încărcătură emoțională deosebită, alături de colegi și diriginte, părinți, frați și bunici. Aliniați în careu, precum în prima zi de școală din clasa I sau a V-a, dar cu un alt statut, mai frumoși ca oricând, și poate și mai voioși, „absolvenții” au depănat amintiri, au lansat săgeți, nominalizând profesori dragi de care acum se despart cu nostalgie și respect, glumind pe seama unor cazuri și necazuri școlărești…
Din lateral, ei erau priviți cu ochii înlăcrimați de cei dragi, care au lăsat pe moment treburile casei, dorind să fie alături de ei, cu flori, și cu toată dragostea la ceasul despărțirii de gimnaziu. În cânt și vers meșteșugit, sărbătoriții zilei și-au luat adio, dar curând ei vor reveni în bănci pentru pregătirea finală în vederea susținerii testelor naționale. ...citeste


 

Lecția de ecologie

La plantat de flori în curtea școlii


Elevii clasei a VIII-a D de la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” și-au petrecut, astăzi, marți, 3 aprilie, ora de biologie în curtea școlii, plantând panseluțe și salvii, în rondurile “pichetate” de copaci. ...citeste


 

Elevi de la „Onisifor Ghibu”

La plantat de puieți


Miercuri, 45 de elevi din clasele a III-a A și C, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au participat la o acțiune de plantare de puieți în perimetrul Ocolului Silvic Dobrești....citeste


 

miercuri, 24 aprilie 2024, 20:29:43 Ora de vară a Europei de Est