Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 februarie 2024

Statul plătește suplimentar 56 de universități de stat și particulare, în acest an, ca să formeze peste 32 de mii de viitori profesori. Cea mai mare creștere față de anul universitar precedent e la Universitatea din Oradea – 700 de locuri în plus

În anul universitar 2023-2024, statul vrea să formeze peste 32.200 de studenți care ar putea să devină profesori, potrivit datelor din ordinul ministrului Educației nr. 6.234/2023. Este vorba despre ordinul prin care a fost aprobată lista universităților cu programe de formare psihopedagogică. Numărul locurilor a crescut cu aproape 20% față de anul trecut, cu mențiunea că anul trecut în listă nu figura numărul de locuri pentru o serie de universități, iar o universitate particulară este nouă pe această listă – Universitatea „Tibiscus” din Timișoara, care primește 100 de locuri.
Amintim că 56 de universități vor organiza programe de formare psihopedagogică pentru profesori, în anul universitar 2023-2024. Acest lucru înseamnă că pot fi școlarizați 32.250 de studenți care vor să devină profesori.

În anul universitar 2023-2024, la fel ca în fiecare an, universitățile cu cei mai mulți studenți care pot fi școlarizați sunt următoarele:

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – 3.500;
Universitatea din București – 3.000;
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 2.400;
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – 1.600;
Universitatea din Craiova – 1.500;
Universitatea din Oradea – 1.500;
Universitatea de Vest din Timișoara – 1.500;
Universitatea „Transilvania” din Brașov – 1.100;
Academia de Studii Economice din București – 1.000;
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 1.000;
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 1.000;
În anul universitar 2022-2023, numărul maxim de studenți care au putut fi școlarizați a fost de 26.880. Creșterea cu 5.370 de studenți este influențată de faptul că pe lista de anul trecut în dreptul a 6 universități era afișat „N/A”. Dacă aceste 6 universități și-a menținut cifra de școlarizare pentru modulul psihopedagogic, atunci noutățile ar fi doar în dreptul Universității Tehnice de Construcți București, care primește 50 de locuri în plus, la Univeristatea din Oradea, care are o creștere de 700 de locuri și la Universitatea din Petroșani – 30 de locuri în plus.

Regulile de finanțare pentru universități prevăd că pentru un student la licență, care urmează modulul de pregătire pedagogică, instituția de învățământ primește cu 16% din alocația pentru finanțarea de bază pe student echivalent unitar mai mult decât pentru un student care nu urmează acest modul. Pentru un student la master, care urmează de regula modului II pedagogic, finanțarea este cu 32% peste alocația pentru finanțarea de bază pe student echivalent unitar.

Grădinițe | Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Cristal" Oradea

Proiectul School Well-Being 4 All

Activitate de învățare/predare/formare la C.S.E.I. ,,Cristal” din Oradea


Oaspeți din cinci țări (Cipru, Grecia, Spania, Portugalia și Turcia) au participat, în perioada 20-23 noiembrie 2023, la prima activitate organizată în cadrul Parteneriatului de cooperare Erasmus+ School Well-Being 4 All (2023-2025), proiect co-finanţat de Uniunea Europeană cu număr de referință 2023-1-RO-01-KA220-SCH-000151520, derulată de C.S.E.I. ,,Cristal" Oradea, instituție care a fost și gazda întâlnirii. ...citeste


 

Dansul ca terapie pentru tinerii cu TSA

,,ASTa a fost... ALTa va putea urma”


În data de 10 august 2023, a avut loc conferinţa de închidere a proiectului "ASTa dans - terapie prin dans pentru copii și tineri cu tulburări de spectru autist", finanțat de către Fundația pentru Comunitate prin programul MOL pentru sănătatea copiilor. ...citeste


 

Conferinţa de încheiere a parteneriatelor strategice Erasmus+ All together şi I am Unique

Metode noi de predare și terapie, în sprijinul copiilor cu CES


Marți, 4.10.2022, Hotelul Maxim din Oradea a găzduit conferința de finalizare și diseminare a rezultatelor proiectelor Erasmus+ ,,I am Unique" și ,,All together" derulate de C.S.E.I. ,,Cristal" Oradea în perioada 2019-2021....citeste


 

Erasmus Days la C.S.E.I. ,,Cristal”

Felicitări și mici surprize pentru părinți


Proiectele Erasmus derulate de Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Cristal" din Oradea au ajuns într-o nouă fază. ...citeste


 

În perioada 15-16 octombrie

Zilele Erasmus, marcate la C.S.E.I. Cristal Oradea


Angrenată în mai multe activități internaționale, grație proiectelor Erasmus, Centrul Școlar de Educație Incluzivă (C.S.E.I,) Cristal Oradea a organizat în perioada 15-16 octombrie activități prin care a marcat Zilele Erasmus 2020. ...citeste


 

Trei zile de mobilitate la Oradea

Activitate de predare/învățare/formare la CSEI Cristal Oradea în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ All together


În perioada 25-27.02.2020 C.S.E.I. ,,Cristal" Oradea a fost gazda activității de predare/învățare/formare din cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ All together (2019-2021), având ca invitaţi cadre didactice din şcoli partenere din Germania, Bulgaria şi Marea Britanie....citeste


 

Reuniunea de la Oradea, cu parteneri din Grecia, Italia, Lituania, Turcia și Norvegia

Activitate de predare/învățare/formare la C.S.E.I. ,,Cristal” Oradea în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ I am unique


În perioada 27-30.01.2020, C.S.E.I. ,,Cristal" Oradea a fost gazda activității de predare/învățare/formare din cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ I am unique (2019-2021), cu invitați din școlile partenere din Grecia, Italia, Lituania, Turcia și Norvegia. ...citeste


 

În aceste zile, la C.S.E.I. ,,Cristal” Oradea,

Reuniune în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ I am unique


C.S.E.I. ,,Cristal Oradea este în aceste zile gazda unei activităţi de formare în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ I am unique (2019-2021)....citeste


 

Vineri, la sala de conferinţe a Hotelului Maxim, a avut loc

Conferinţa de lansare a parteneriatelor strategice Erasmus+ All together şi I am unique


Vineri, 22 noiembrie 2019, sala de conferinţe a Hotelului Maxim a fost gazda unui eveniment important pentru Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Cristal din Oradea, Conferinţa de lansare a două parteneriate strategice Erasmus+ All together şi I am unique (2019-2021)....citeste


 

Cercul pedagogic al profesorilor psihopedagogi - terapii specifice, cu tema

Direcții ale intervenției psihopedagogice la copilul cu dizabilități severe și profunde


La C.Ș.E.I. „Cristal" a avut loc Cercul pedagogic al profesorilor psihopedagogi - terapii specifice, cu tema „Direcții ale intervenției psihopedagogice la copilul cu dizabilități severe și profunde"....citeste


 

Rezultat al unui proiect internațional

Cartea tactilă pentru învățământul special


Miercuri, 13 iunie 2018, a avut loc Conferința finală de diseminare şi exploatare a rezultatelor Parteneriatului Strategic Erasmus+ Thinking Globally, Learning Together, găzduită de sala de conferinţe a Hotelului Maxim Oradea. ...citeste


 

La piscina Hotelului Maxim

Înot senzorial la CSEI Cristal Oradea


Preşcolarii grupei DSM şi ai grupei speciale A, dar şi elevii clasei I DSM din cadrul CSEI Cristal Oradea, însoţiţi de cadrele didactice, părinţi şi studenţi voluntari, au desfăşurat o activitate de înot senzorial la piscina hotelului Maxim cu ocazia celebrării zilei Hellen Keller din cadrul săptămânii cu acelaşi nume. ...citeste


 

Marți, la Palatul Copiilor și Elevilor

Spectacol și expoziție de Ziua Europei, prezentate de CSEI Cristal Oradea


În fiecare an, în data de 9 Mai - Ziua Europei, sărbătorim pacea și unitatea în Europa. ...citeste


 

Marţi, la CSEI ,,Cristal”

„Colinde, colinde! E vremea colindelor”


A sosit vremea colindelor, iar micii preşcolari de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Cristal" Oradea au primit cu bucurie oaspeţii sosiţi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu"....citeste


 

Vineri, la C.S.E.I. „Cristal”

Cerc pedagogic al profesorilor psihopedagogi - terapii specifice


Deoarece specialiștii invitați își desfășoară activitatea în condiții specifice, experiența acumulată de către ei este unică. ...citeste


 

,,Thinking Globally, Learning Together’’

Activități de formare la C.S.E.I. „Cristal” în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+


C.S.E.I. „Cristal" Oradea este în aceste zile gazda unei activităţi de formare în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ ,,Thinking Globally, Learning Together'' 2015- 2018. ...citeste


 

Joi, 3 decembrie 2015, la Orășelul Copiilor

C.S.E.I. Cristal Oradea a lansat un nou parteneriat strategic Erasmus+


Joi, 3 decembrie 2015, Orășelul Copiilor Oradea fost gazda evenimentului de marcare a Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități de către cadrele didactice și copiii de la C.S.E.I. Cristal Oradea. ...citeste


 

Vă rog să-l votaţi pe Lucian Cornel Duma pentru

Gala Profesorilor Excepţionali


Vă rog să-l votaţi pe Lucian Cornel Duma pentru Gala Profesorilor Exceptionali....citeste


 

În 3 decembrie

Ziua Porţilor Deschise la CSEI „Cristal” Oradea


În data de 3 decembrie 2014, cu ocazia organizării evenimentului final de diseminare a Proiectului Internaţional Comenius Young Europe 2012-2014, în cadrul Zilei Porţilor Deschise a CSEI „Cristal" Oradea de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, s-a desfăşurat un amplu program realizat pe mai multe paliere:...citeste


 

La CSEI „Cristal” Oradea

Să ne bucurăm împreună, de Ziua Europei!


Vineri, 9 mai 2014, la CSEI „Cristal” Oradea, copiii au marcat Ziua Europei printr-o activitate cuprinsă în Programul COMENIUS WEEK 7-9 mai 2014, în cadrul proiectului multilateral COMENIUS - YOUNG EUROPE....citeste


 

Marți, 3 decembrie

Ziua porților deschise la CSEI „Cristal”


Ca în fiecare an, 3 decembrie, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități și Ziua porților deschise la CSEI „Cristal” Oradea a fost marcată într-o formă cu totul specială....citeste


 

Astăzi, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal”

Concursul „Suntem creativi, suntem speciali”


Copiii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal” din Oradea au fost implicați astăzi (miercuri, 20 noiembrie 2013) într‑o acțiune premergătoare marcării Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități din 3 Decembrie. ...citeste


 

La C.S.E.I. „Cristal” Oradea

De Ziua Europei, să ne bucurăm împreună!


Joi, 9 mai 2013, la C.S.E.I. „Cristal” Oradea, copiii au marcat Ziua Europei printr-o activitate cuprinsă în calendarul Săptămânii Comenius 7-10 mai 2013....citeste


 

„Să știi mai multe, să fii mai bun!”

La C.S.E.I. „Cristal” Oradea


La C.S.E.I. „Cristal” Oradea, săptămâna 1-5 aprilie 2013 a prilejuit organizarea și desfășurarea unor activități deosebite sub genericul: „Să știi mai multe, să fii mai bun!”...citeste


 

La C.S.E.I. „Cristal”

Reuniune în cadrul proiectului multilateral Comenius Young Europe


În perioada 21-24 martie 2013, la Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă „Cristal” din Oradea a debutat întâlnirea partenerilor de proiect din cadrul proiectului multilateral Comenius Young Europe, proiect finanțat de către UE prin Programul Învătare pe tot Parcursul Vieții....citeste


 

La „Orizont”, „Cristal” și Lic. de Artă

Parteneriat educațional „Draga mea copilărie!”


„Draga mea copilărie!” este titlul parteneriatului educațional realizat între trei unități de învățământ, C.S.E.I. „Orizont”, C.S.E.I. „Cristal” și Liceul de Artă din Oradea, aflat în cel de-al treilea an de derulare. Activitățile sunt organizate și desfășurate sub genericul „O lume fără discriminare, o lume mai bună pentru copiii cu dizabilități”....citeste


 

Joi, la Grădinița Nr. 20 și la CSEI „Cristal”

Cadouri pentru 65 de copii


Joi (20 decembrie 2012), membri ai Biroului Politic Local al PNL Oradea au împărțit cadouri la 65 de copii de la Grădinița Nr. 20 și CSEI „Cristal” (fosta Grădiniță de ambliopi), cu ocazia Sfintelor Sărbători, continuând astfel acțiunile începute de Moș Nicolae. ...citeste


 

3 decembrie - Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Ziua Porților Deschise la C.S.E.I. „Cristal” Oradea


Ziua Porților Deschise la C.S.E.I. „Cristal” Oradea Luni, 3 decembrie 2012, la C.S.E.I. „Cristal” Oradea a avut loc sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. ...citeste


 

Joi, la Orășelul copiilor

Lansarea proiectului „Young Europe” („Europa tânără”)


Joi, 25 octombrie 2012 , la Orășelul copiilor Oradea, a avut loc lansarea proiectului multilateral Comenius „Young Europe” al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Cristal” Oradea. ...citeste


 

La C.S.E.I.S. Oradea de 1 Iunie

Zi de sărbătoare în „Suflet de copil”


„Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scaldată în lumină, ieșind din întuneric nespus de nouă, proaspătă și uluitoare.”...citeste


 

La C.S.E.I.S. Oradea

„Școala altfel” - o provocare


Ideea programului educațional „Școala altfel” a constituit o provocare pentru copiii, cadrele didactice și părinții de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială din Oradea. ...citeste


 

Miercuri, la CSEI Senzorială

Voluntariatul ca șansă de bune practici educaționale


În cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale, miercuri (7 decembrie 2011), la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială din Oradea, a fost marcat Anul European al Voluntariatului, ...citeste


 

„Eu pot, poți și tu!”

Cine o ajută pe Andrada?


Dumnezeu ne încearcă mereu, în fel și chip. Mai devreme sau mai târziu, fiecare suntem datori să ne purtăm crucea... suferinței. ...citeste


 

Acțiuni în cadrul SNAC

,,Primăvara europeană”


,,Primăvara europeană” a fost acțiunea care a pus în evidență creativitatea copiilor, a elevilor și a cadrelor didactice de la două unități de învățământ partenere în cadrul Strategiei Naționale de Acțiuni Comunitare. ...citeste


 

„Doi parteneri, același scop”

„Palatul – locul unde dorințele devin realitate”


Activitatea „Palatul – locul unde dorințele devin realitate” face parte din proiectul educațional privind educația părinților: „Doi parteneri, același scop”, proiect desfășurat de grupa mică de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială Oradea, în parteneriat cu Palatul Copiilor și Elevilor și școlile gimnaziale orădene „Dacia”, „Andrei Mureșanu” și „Oltea Doamna”. ...citeste


 

Dacă faceți bine, primiți bine!

Și-au desenat inimioara și v-au trimis-o!


Luni, 1 martie 2010, la Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea, au venit nu numai copii de la Grădinițele nr. 24 și 46, ci și copii și dascăli de la C.S.E.I. nr. 1 și C.S.E.I S., în cadrul proiectului „Obiceiuri și tradiții din Bihor”. În clasa a II-a B, a venit inst. Viorica Dobran (coordonator de proiect, alături de prof. Stela Tăut și inst. Lavinia Gorgan) cu un coș de mărțișoare, pe care le-a împărțit copiilor....citeste


 

Copiii și elevii voluntari, același crez, aceeași simțire

„Eminescu - prin ochi de copil”


Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială Oradea au descoperit o parte din viața și poezia eminesciană, alături de elevii voluntari din clasele IX-XI de la Liceul de Artă Oradea, în cadrul unei manifestări desfășurate prin programul Strategiei Naționale de Acțiuni Comunitare, coordonat de prof. Maria Ivănescu....citeste


 

Diferiți, dar egali

Copilărie în armonie


Ziua mondială a persoanelor cu dizabilități (3 decembrie -2009) a fost marcată în chip special la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială din Oradea....citeste


 

Joi, la C.S.E.I.S. din Oradea

De Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități


Copiilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială (fosta Grădiniță de ambliopi) din Oradea li se pregătește joi (3 decembrie 2009), un program special. În și de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, ei vor fi cei mai răsfățați copii, după cum aveam să aflăm de la doamna prof. psihopedagog Maria Ivănescu....citeste


 

Activitate de proiect la C.S.E.I.S. din Oradea

Micii ecologiști, din nou, în acțiune!


Munca dascălului se vede la orice nivel și în orice condiții, chiar dacă randamentul și eficiența sunt altele când lucrezi în condiții speciale cu copii speciali.
Ne-au dovedit-o, ieri (joi, 26 martie 2009), membrii echipei de proiect de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială din Oradea, educatoare institutoare, profesori și psihopedagogi, care formează un „colectiv minunat”, vorba doamnei director Rodica Lezeu....citeste


 

Ieri, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială din Oradea

,,Într-o lume diversă suntem toți la fel!”


La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială din Oradea, a fost marcată, ieri, 3 decembrie 2008, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, “printr-un mănunchi de acțiuni organizate și desfășurate sub genericul ,,Într-o lume diversă suntem toți la fel ” (vorba dnei prof. Maria Ivănescu)....citeste


 

În cadrul Strategiei Naționale de Acțiuni Comunitare (SNAC),

Proiectul Talente mici, speranțe mari


În cinstea zilei de 8 Martie, elevii voluntari de la Liceul de Artă din Oradea și copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Senzorială au organizat o acțiune comună într-o zi specială, dedicată unei persoane speciale, cea mai iubită ființă din lume - mama....citeste


 

Marți, în Orășelul copiilor din Oradea

„În așteptarea lui Moș Nicolae”


În așteptarea lui Moș Nicolae, copii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Senzorială (fosta Grădiniță de Ambliopi) au pregătit, marți (4 decembrie 2007), în Orășelul copiilor, câteva articole și produse de expoziție, cu sprijinul părinților și al partenerilor lor de proiect, elevi voluntari ai Liceului de Artă....citeste


 

vineri, 29 martie 2024, 12:54:25 Ora standard a Europei de Est