Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„Ai mei mi-au zis: Închisoarea nu te-a ajutat, pentru noi nu mai exiști!”

Mărturia unui fost consumator de droguri

„Ai mei mi-au zis: Închisoarea nu te-a ajutat, pentru noi nu mai exiști!”

Miercuri, joi și vineri (19-21 februarie 2014), Fundația „Încrederea” a organizat în șase licee orădene (CT „Mihai Viteazul”, CN „Mihai Eminescu”, CT „Andrei Șaguna”, CE „Partenie Cosma”, Liceul de Arte și Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu”) întâlniri ale liceenilor cu Mihai, un fost consumator de droguri, cu scopul de a preveni consumul de droguri și etnobotanice în rândul liceenilor.

„La cele șase activități au participat peste 600 de elevi.
Mihai, un fost dependent de droguri, care   timp de 10 ani a consumat droguri (heroină) și etnobotanice, și-a povestit viața, și cum a ajuns la reabilitare. Este abstinent din 2011 și scopul lui e să se implice în cât mai multe activități educative. Impactul la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” a fost extraordinar, unii din elevi au fost vizibil afectați de drama prin care a trecut Mihai (au fost elevi care au plâns, pur și simplu). De asemenea, la sfârșitul celor cinci întâlniri, unii au venit și ne-au spus că și ei trec prin probleme asemănătoare și ne-au cerut ajutorul.
Profesorii au realizat, de asemenea, ce importantă e confruntarea directă a tinerilor cu realitatea. Filmele educative sunt relevante, dar mărturia directă are un impact deosebit. Fostul consumator parcă retrăia acele momente din trecut și se declara victorios în luptă cu dependența în această perioadă de abstinență, îndemnând elevii să nu treacă și ei prin aceeași dramă”, ne-a spus Ioan Radu, de la Fundația „Încrederea”.
L-am ascultat și noi pe Mihai la „Vasile Voiculescu”. Are putere de captare și vorbește convingător, emoționând, mai cu seamă în relatarea în care intervin și cei dragi: mama…, tata și fratele. Dar are și umor. Le-a propus elevilor un exercițiu de respirație, ca la final să concluzioneze: „Imaginați-vă că în momentul în care nu ați mai putea respira și ați vrea să trageți o gură de aer, cineva v-ar pune o pernă pe față și un genunchi pe piept. Și nu vă lasă să respirați și vă ține așa vreo 15 secunde. Ce-ați da, după alea 15 secunde, pentru o gură de aer? Vă zic eu că am experiență: v-ați da mama, fratele, iubita, averea, tot…pentru o gură de aer! Și noi am făcut aceleași lucruri! Ai da orice! La un moment dat, când ai mei m-au dat afară din casă, mama, când tata era plecat de-acasă, că așa-s mamele: ne iubesc necondiționat! M-a luat de pe stradă și mi-a zis: Hai să faci și tu o baie și să mănânci! Eram după trei-patru săptămâni de când nu mai făcusem baie. La un moment de neatenție, i-am luat mamei niște bani din geantă, m-am dus la un magazin de etnobotanice; erau șase în cartier și doar două de pâine. Mi-am luat plicul respectiv și când am ajuns la scara blocului, m-am întâlnit cu mama. A coborât să mă caute. La ușa blocului i-am zis: Mamă, lasă-mă să mă droghez și vin apoi acasă. Aveam seringa pe lift. Mi-a zis: Nu, hai să nu te vadă vecinii. Urci în casă și îți faci acolo. După vreo cinci minute de parlamentări, zic: OK, vin și mă droghez în casă. M-am dus acasă, și mama mea, pe care o iubesc cel mai mult pe pământul acesta, care mi-a dat viață și care a făcut toate sacrificiile cât am stat prin spital… spuneți voi mai departe ce-au făcut mamele voastre pentru voi! S-a dus la ușa de la balcon. Noi stăteam undeva pe la etajul X. Mi-a zis așa: Mihai, dacă te droghezi, eu mă arunc de la etaj. Și eu ce-am făcut? Am pus și eu mâna pe ușă și am zis: Mamă, dacă nu mă lași să mă droghez, mă arunc de la etaj. Cine credeți că a cedat?”
Vă puteți imagina cum au decurs mai departe lucrurile, Mihai fiind dependent de droguri?    
Întâlnirea de la „Vasile Voiculescu” a fost mai mult decât o lecție, a fost viața însăși povestită și (re)trăită la intensitate maximă!
Ioan Radu, de la Fundația „Încrederea” lansează un semnal: „Persoanele care au probleme, fie cu alcoolul, fie cu drogurile, sunt rugate să ne contacteze la următoarele telefoane: Tomi - 074 3/13. 29.14  sau Cristi – 0740/018.146”, spune Ioan Radu.
Noi vă îndemnăm să aveți încredere în Fundația „Încrederea” și în Radu!
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Ai mei mi-au zis: Închisoarea nu te-a ajutat, pentru noi nu mai exiști!”

Trimite email
luni, 29 aprilie 2024, 06:24:33 Ora de vară a Europei de Est