Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

O nouă călătorie Comenius în Turcia

Prin programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii

O nouă călătorie Comenius în Turcia

Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia" Oradea a participat în perioada 2 - 6 martie 2015 la cea de-a cincea reuniune de proiect Comenius „Option Variety for entrepreneurship - Varietate de opţiuni în antreprenoriat".

Proiectul se derulează în perioada 2013-2015 cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin  programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii". Gazda noastră a fost instituţia de învăţământ, OGRETMEN FUSUN ERDEMIR MESLEKI ve TEKNIK ANADOLU LISESI din localitatea Darica, Turcia, un oraş situat la 38 de km de Istanbul.
La întâlnire au participat elevi şi profesori din toate ţările partenere în proiect. Delegaţia Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia" a fost formată din elevii Lazăr Camelia din clasa a IX-a C, Mieluţ Floriana din clasa a XI-a C, Pop Bogdan din clasa a XI-a H şi Şandra Tudor din clasa a XI-a G. Le-au fost alături doamnele profesoare Marcela Urs (coordonator proiect), Alina Cotca şi Silvia Mateaş.
Pentru această reuniune elevii fiecărei şcoli au avut de pregătit o prezentare cu tema „E-commerce", cu alte cuvinte despre posibilităţile de shopping on-line din fiecare ţară. Prezentările au inclus definirea termenului de e-commerce, tipurile de e-commerce, cadrul legislativ naţional privind comerţul electronic, exemple de site-uri de e-commerce etc. Gazdele din Turcia i-au provocat mai apoi pe tinerii antreprenori să lucreze în echipe ,,multinaţionale" cu nume sugestive, i.e. „vulturii", „lupii", „tigrii" etc. şi să se transforme în „vânători de idei". Sarcina de lucru a constat în conceperea unui produs, care prin comercializarea lui să le aducă succesul ca oameni de afaceri. Echipa câştigătoare, având în componenţă şi o elevă din liceul nostru, a propus fabricarea şi comercializarea unor mănuşi speciale de iarnă, recomandabile pentru utilizarea telefoanelor cu touch screen. Programul întâlnirii a mai cuprins şi o vizită la NUH Çimento Sanay A.Ş., una dintre cele mai mari fabrici de ciment din Turcia. Participanţii au avut de asemenea ocazia de a efectua o vizită tematică la Istanbul - singurul megalopolis din lume întins pe 2 continente. Traversarea strâmtorii Bosfor şi priveliştea spectaculoasă a liniilor de ţărm ale Europei şi ale Asiei, vizitele la Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi sau Hagia Sofia din Istanbul au fost un prilej de adevărată încântare, dar şi o contribuţie substanţială la cunoaşterea Turciei din punct de vedere geografic, istoric şi cultural. Elevii şi profesorii au avut prilejul de a descoperi o capitală a trei imperii succesive: roman, bizantin şi otoman, o lume care adună în ea, ca într-un creuzet, comori nepreţuite de istorie, cultură şi artă..La sfârşitul reuniunii s-au înmânat certificatele de participare şi s-a exprimat speranţa revederii, între elevi şi între profesori legându-se frumoase şi nădăjduim trainice prietenii.
Ultima reuniune de proiect va avea loc în oraşul Jerez de la Frontera, Spania, în perioada 12-17 aprilie 2015.
Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
Marcela Urs,
coordonator proiect
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: O nouă călătorie Comenius în Turcia.

Trimite email
luni, 6 mai 2024, 06:19:35 Ora de vară a Europei de Est