Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

SPACE - Biblioteci creative şi comunităţi conectate

La Hotel Termal din Băile Felix, Conferinţa Naţională a ANBPR

SPACE - Biblioteci creative şi comunităţi conectate

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai" Bihor au organizat Conferinţa Naţională a ANBPR de primăvară, cu tema „SPACE - Biblioteci creative şi comunităţi conectate".

Evenimentul face parte din seria conferinţelor profesionale tradiţionale ale Asociaţiei şi a avut loc în perioada 6-9 mai 2015, la Hotel Termal din Băile Felix.
„La începutul lunii mai a acestui an, ANBPR a împlinit 25 de ani de activitate neîntreruptă. Acest moment aniversar reprezintă atât un prilej de analiză a activităţii, cât şi o bună ocazie de evaluare a performanţelor, de planificare şi de validare a strategiilor pe termen lung. Odată cu maturitatea organizaţională, ne dorim să le propunem colegilor noştri bibliotecari activităţi profesionale din ce în ce mai stimulative şi mai creative. Acesta este şi motivul pentru care Conferinţa ANBPR de la Băile Felix va fi dedicată proiectelor originale şi reţelelor interconectate ANBPR - biblioteci - filiale, precum şi comunităţii largi", a declarat preşedintele ANBPR, Dragoş-Adrian Neagu.
Prin activităţile şi oportunităţile profesionale promovate prin intermediul reţelei proprii, ANBPR sprijină dezvoltarea profesională a bibliotecarilor şi proiectarea de noi servicii de bibliotecă. Cu participarea utilizatorilor, bibliotecile devin tot mai mult centre nodale ale comunităţii, favorizând accesul democratic la informaţii şi educaţie, precum şi incluziunea digitală a diferitelor categorii de utilizatori. La eveniment au participat peste 100 de bibliotecari, parteneri, colaboratori, dar şi reprezentanţi ai mediului de business şi ONG, precum şi oficialităţi locale.
„Conferinţa de la Băile Felix reuneşte cei mai activi şi pasionaţi bibliotecari din sistemul public de biblioteci. Acest eveniment profesional este o ocazie minunată ca profesioniştii bibliotecari să aducă împreună cele mai inovatoare proiecte şi iniţiative ale bibliotecilor. Ne face plăcere să împărtăşim cu colegii noştri din întreaga ţară atât bucuriile, cât şi constrângerile pe care le presupune activitatea de bibliotecă şi avem convingerea că, prin această conferinţă profesională, putem lua pulsul domeniului biblioteconomic şi să consolidăm  relaţia de colaborare dintre bibliotecari şi structurile Asociaţiei", a afirmat Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor.
Despre ANBPR
Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice.
Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.
Anamaria Sabou
Foto: Paul Zoţ
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: SPACE - Biblioteci creative şi comunităţi conectate.

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 13:58:30 Ora de vară a Europei de Est