Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Infracționalitatea în domeniul afacerilor”

Conferința internațională de științe juridice,

„Infracționalitatea în domeniul afacerilor”

Catedra de Drept a Facultății de Drept și Științe Economice, de la Universitatea AGORA, a organizat, joi, 30 octombrie 2008, Conferința internațională „Infracționalitatea în domeniul afacerilor”, în parteneriat cu Direcția Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratul județean al Poliției de Frontieră Bihor, Inspectoratul județean de Poliție Bihor și Camera de Comerț și Industrie Bihor.

 Evenimentul este parte a unui proiect aprobat și co-finanțat de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS).
Comitetul de organizare este compus din membri din țară și din străinătate: Italia, Grecia, și Ungaria (co-președinți ai conferinței fiind dl prof. univ. dr. ing. Mișu-Jan Manolescu – rectorul Universității AGORA și dna conf. univ. dr. Elena Ana Mihuț – șefa catedrei de Drept).
La conferință au fost abordate teme precum: *reglementări naționale și europene în domeniul afacerilor - studiu comparativ *date statistice privind rata infracționalității în domeniul afacerilor *date privind condiția socială, economică și culturală a infractorilor din acest domeniu *regimul sancționator în cazul săvârșirii unor asemenea fapte antisociale – drept comparat *identificarea unor modalități moderne de prevenire și combatere a activităților ilicite în acest domeniu *metodologia investigării infracțiunilor și mijloace tehnico-științifice necesare în activitatea de cercetare criminalistică.
Cu această ocazie, a fost lansat și cel de-al doilea număr al revistei internaționale de științe juridice „AGORA International Journal of Juridical Sciences”, număr dedicat conferinței, atât în format print, cât și electronic: www.journaljuridical.univagora.ro.
În cadrul acestei manifestări științifice au fost marcate încă două evenimente importante din viața academică a Universității AGORA: *Lansarea cărții „Studies regarding criminality in the economic field. Romanian and Hungarian legislations”, rezultat al cercetării unui colectiv internațional format din cadre didactice ale Universității AGORA, Universitatea din Debrețin și Universitatea din Miskolc, Ungaria, sub coordonarea științifică a dnei conf. univ. dr. Elena-Ana Mihuț.
Colectivul de cercetare mai este format din lect. univ. drd. Laura-Roxana Popoviciu, lect. univ. drd. Nicolaie Iancu și partenerii din Ungaria: dr. hab. Béla Blaskó, Sándor Madai, Balázs Elek, Ilona Görgényi, Ágnes Pápai-Tarr, Katalin Kiss Mónusné. *Conferința de presă ocazionată de lansarea Centrului de documentație europeană în cadrul căruia fiecare persoană interesată va găsi un loc de dezbateri și confruntări pe diverse probleme economice, sociale, juridice și culturale de actualitate și va beneficia de materiale cu privire la rolul, funcția, structura și documentele emise de instituțiile Uniunii Europene în legătură cu politicile sale. (Delia F.)

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 05:51:46 Ora de vară a Europei de Est