Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Cercul pedagogic al profesorilor din învățământul primar

Joi, la Școala Gimnazială Internațională Agora, s-a desfășurat

Cercul pedagogic al profesorilor din învățământul primar

În praznic de zile istorice care marcau Centenarul Marii Unirii, în data de 29 noiembrie 2018, s-a organizat Cercul pedagogic al profesorilor din învățământul primar la Școala Gimnazială Internațională Agora.

Micii agoriști au întâmpinat cadrele didactice cu emoții și bucurie, care au ajuns la Agora împreună cu prima ninsoare din acest an!
Doamnele profesoare metodiste responsabile de acest Cerc pedagogic au uimit în mod plăcut privirile curioase ale copiilor cu ținutele acestora, toate având port popular tradițional. Doamna prof. metodist Doina Lung, responsabil de cerc, a deschis această activitate cu tema: Metode moderne utilizate în demersul didactic.
Conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, managerul școlii Agora, a prezentat scurta dar intensa ,,istorie" a școlii pe care a înființat-o în urmă cu opt ani, instituție care acum se mândrește cu atuuri pe care puține școli le au:
Agora este prima școală internațională din Oradea și singura școală gimnazială privată
Agora este singura școală din Oradea care oferă elevilor săi un curriculum educațional integrat (curriculum național + curriculum internațional)
studiul limbilor străine este unul din punctele forte ale școlii Agora unde, încă de la grădiniță se studiază zilnic două limbi de circulație internațională: engleza și germana
Agora este Centru de pregătire Cambridge
la Agora se predau materii specifice dezvoltării inteligențelor multiple ale copiilor, precum: Aritmetică mentală japoneză, Programare IT și Web design, Programare neuro-lingvistică.
Tema cercului pedagogic a fost una potrivită specificului școlii Agora, datorită faptului că aici, cadrele didactice folosesc diferite metode moderne de învățare - predare, precum și instrumente preluate din alternative educaționale: Montessori, Feuerstein, Whole brain teaching.
La activitatea învățătorilor de la clasa pregătitoare, dna înv. Aurelia Venter a prezentat metoda ciorchinelui. Astfel, participanții au vizionat un filmuleț în care dna înv. preda cu ajutorul acestei metode animalele domestice și foloasele pe care le dau acestea omului. Micuții agoriști de la clasa pregătitoare, aflați într-o atmosferă ce părea o activitate de familie pe care o fac cu mama acasă, au reușit cu ajutorul acestei metode să facă un adevărat brainstorming. Dna înv. a menționat că motto-ul ei în activitatea cu acești copii este proverbul: „Dă unui om un pește, hrănește-l pentru o zi. Învață-l pe om să pescuiască, hrănește-l pentru o viață".
„Clasa pregătitoare Agora se află în incinta grădiniței noastre, unde preșcolarii își pot petrece primul an de școală alături de „frații de la grupele mai mici" și de educatoarele care le-au fost ca a doua mamă în primii ani educaționali. Ne desfășurăm activitățile zilnice așa cum ar trebui să fie cu adevărat clasa pregătitoare, și anume o trecere armonioasă de la grădiniță la școală și facem asta fără ca elevii să își dea seama de acest lucru. Cea mai importantă activitate a noastră, a cadrelor didactice de la clasă (eu, teacher Liliana Lencar si frau Erszebet Branner) este să stârnim curiozitatea copiilor de a afla cât mai multe și de a se implica în activități cognitive dar și creative".
 
Următoarea metodă prezentată a fost cea a dnei înv. Mădălina Tuș, care a prezentat cum se poate pune în aplicare metoda învățării prin descoperire în predarea înmulțirii când unul din factori este 9, la cls a II-a. Dna înv. a prezentat cum, datorită specificul clasei sale, în care există copii supradotați, provocările sunt mereu la ordinea zilei, astfel că trebuie să folosească mereu metode inovative care să îi permită atât lucrul individual cu elevii cât și să se asigure că aceștia pot înainta cu materia în ritmul propriu. Un lucru inedit faptul că la cerc s-a prezentat înmulțirea cu 9 la cls. a II-a, considerând că aceasta se studiază conform programei școlare în sem. al II-lea. Motivul îl explică dna înv. „Odată ce ți-ai pregătit copiii cu instrumentele de care au nevoie pentru a păși singuri în tainele cunoașterii, nu îi mai poți opri (și nici nu consider oportun acest lucru). De multe ori trebuie să îmi adaptez eu planificările pentru a ține pasul cu ei și asta mă face să mă simt cu adevărat împlinită, pentru că știu că mi-am atins obiectivul principal ca dascăl - elevii mei învață cu drag și sunt conștiincioși".
 
În filmulețul clasei a II-a, se poate observa cum elevii utilizează un instrument Montessori pentru înmulțire. „Pentru ca metoda învățării prin descoperire să funcționeze este imperativ ca instrumentele folosite să aibă un sistem de autocorecție. Astfel dascălul este sigur că ceea ce învață copiii este corect, iar elevii ies din clasica paradigmă „Doamna, am făcut bine?" Tocmai de aceea, folosim la clasă instrumentele Montessori care, prin definiție, au acest sistem de autocorecție". Dna înv. a povestit despre colaborarea cu mentorul clasei pe activitățile Montessori și Feuerstein, dna. Janina Pașaniuc care, în funcție de planificările dnei înv. recomandă instrumentele potrivite în acest sens.
La clasa a III-a activitatea desfășurată de dna înv. Vaș Florica a fost una dedicată Marii Uniri, folosind metoda diamantului și metoda exploziei stelare. Deși părea o activitate în care predomina jocul, elevii au dat dovadă de cunoștințe solide de Limba română și de gramatică în special, precum și de Istorie, deși la aceste vârste fragede. Dna înv. Vaș, cu un șarm specific care a determinat copiii să o iubească foarte mult, folosind un joc de întrebări - la prima vedere simplu - Cine? Ce? Cum? Unde? - dar care putea da bătăi de cap și unor adulți, a reușit să-i treacă pe copii prin mai multe materii, reușind să consolideze ultimele lecții învățate la Limba română și în același timp să-i determine pe elevi să descopere lucruri noi despre istoria românilor, mai exact cele întâmplate la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.
„Nu credeam că, la anii mei de experiență, să mai am parte de provocări, dar iată că această clasă, cu particularitățile ei specifice, m-a făcut să simt ce simțeam la începutul carierei mele. Acum, când credeam că le-am văzut pe toate. Folosesc mereu metode diferite de predare pentru că așa m-am obișnuit, să mă asigur că elevii mei nu se plictisesc niciodată. La mine la clasă este mereu un ritm stimulativ, ușor alert, în care elevii, fără a fi stresați învață cu sârguință. Cheia este să reușești să faci copilul să învețe cu drag, să-și dorească să știe cât mai mult și corect. Dacă ai reușit asta, copilul nu va „trage de timp", nu se va „chinui" ba, din contră, nici nu va ști cum a trecut timpul. De multe ori se face ora 12 și nici nu știm cum s-au dus orele așa de repede, iar copiii îmi zburdă mai departe la orele din curriculumul internațional pentru că de-abia așteaptă să vadă ce vor mai învăța. Aici e măiestria. Să le arăți copiilor că pot „munci din greu" cu ușurință!".
A urmat cls. a IV-a unde dna înv. Vancea Delia a prezentat metoda predării asistate pe calculator, la predarea vecinilor României, la Geografie. Dna înv. a prezentat specificul clasei sale, unde majoritatea elevilor sunt vorbitori nativi de limba engleză, astfel că provocarea predării materiilor este mereu stimulativă și creativă. Și pentru că dorința dnei înv. a fost extinderea procesului de învățare și acasă și, de ce nu, îmbinarea acestuia cu jocul, aceasta a găsit o metodă de a-i face pe copii să-și folosească din timpul petrecut pe tabletă să fie și unul benefic și educativ. Astfel, la sfârșitul orelor de istorie, geografie, cultură civică, dna înv. folosește o metodă inedită de fixare a cunoștințelor și anume utilizarea tablei smart și a tabletelor, precum și un soft educațional bilingv română-engleză.
„Provocarea mea în acest an a fost să-i fac pe copiii mei să se desprindă încet, încet, de figura unică a învățătorului în jurul căruia rotesc „puiuții" elevi, pentru a crește elevi independenți, responsabili, conștiincioși, cu toate abilitățile de care au nevoie pentru gimnaziu. Nu îmi doresc ca elevii mei „să se descurce" în gimnaziu, ci vreau să fie cei mai buni! Să aibă deja deprinse abilitățile necesare studiului individual, să știe cum să învețe în funcție de stilul lor propriu de învățare, să nu se limiteze la lecția predată și să continue descoperirea cunoașterii acolo unde simt ei că și-ar dori să știe mai mult. Și nu în ultimul rând, să nu neglijeze niciodată pasiunile lor, să nu lase deoparte ceea ce le face plăcere să facă."
În încheiere, cadrele didactice participante au felicitat colectivul organizator pentru activitățile prezentate, s-a remarcat baza materială a școlii Agora și faptul că elevii acesteia au la dispoziție o multitudine de mijloace la dispoziție pentru a evolua cu adevărat.
Ultima activitate prezentată a fost activitatea integrată a claselor P - IV cu tema Centenarului Marii Uniri, prezentată prin prisma metodei învățării prin colaborare. În deschiderea activității, captarea atenției și pregătirea pentru lucrul în echipe s-au realizat prin metoda „Văd - Mă gândesc - Mă întreb ". Elevii au fost apoi  împărțiți pe grupe mixte, câte un elev din fiecare clasă; fiecare grup de copii a avut o sarcină și fiecare copil din grup a avut un rol. S-a subliniat faptul că, pentru a stimula colaborarea, s-au folosit la grupuri câte un instrument (foarfecă, lipici etc). Astfel lucrul în echipă a fost susținut de acest cadru colaborativ. Lucrând împreună, elevii au realizat scena Marii Uniri de la Alba Iulia, urmând ca apoi să intoneze în cor cântecul „Veniți, români, la Alba iar." La prezentarea video care a avut loc la cerc, acest cântec a ridicat toate cadrele didactice care, s-au prins de mâini într-o emoționantă Horă a unirii.
Uniți de sentimente puternic românești, cadrele didactice participante au cântat împreună „Frați români". Pe aceste ritmuri s-a încheiat cu succes cercul pedagogic al învățătorilor susținut la Agora.
PhD Alina Angela Manolescu
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Cercul pedagogic al profesorilor din învățământul primar

Trimite email
sâmbătă, 27 aprilie 2024, 19:59:03 Ora de vară a Europei de Est