Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Proiecte e-Twinning la Școala Gimnazială „Dacia”

În acest an școlar, elevii clasei a VI-a B au fost implicați în trei proiecte e-Twinning

Proiecte e-Twinning la Școala Gimnazială „Dacia”

Proiectele e-Twinning duc copiii într-o lume interculturală, contribuie la întărirea motivației acestora, dând sens învățării, ajutându-i să comunice autentic și dezvoltându-le competențele interdisciplinare.

În anul acesta școlar, elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Dacia" au fost implicați în trei proiecte e-Twinning.
Aventura noastră a început cu proiectul, Short movies, great stories, care a urmărit dezvoltarea abilităților de citire, vorbire, scriere și ascultare în limba engleză. Activitățile desfășurate i-au captivat atât pe elevii nostri, cât și pe elevii din țările partenere (Croația, Turcia, Franța, Grecia, Portugalia, Italia, Georgia).
O primă provocare a fost crearea unui șcenariu de film cu ajutorul cuburilor de poveste sau ,,Story Cubes". Elevii au rotit cuburile, au analizat imaginile și au folosit cel puțin opt cuvinte pentru a inventa cele mai originale și năstrușnice povești. Pe baza acestora, ceilalți parteneri au ilustrat afișele filmelor, folosind diverse instrumente digitale sau propriile lor desene. Această activitate i-a încurajat pe copii să gândească liber, stimulându-le imaginația și pregătindu-i pentru următorul pas în proiect și anume, ,,vlogging". Ei au realizat videoclipuri în care au prezentat tradiții de iarnă din țările lor. „Mystery Zoom Meeting" a fost activitatea lor preferată deoarece implică interacțiune și multă distracție prin intermediul jocului. Elevii au pus întrebări la care au avut voie să răspundă doar cu ,,da" sau ,,nu" pentru a descoperi naționalitatea celorlalți participanți la întâlnire.
Activitatea intitulată ,,Video Challenges" a presupus vizionarea unor filmulețe în urma cărora copiii au rezolvat diverse sarcini, au răspuns la întrebări, și-au exprimat părerea, au creat o hartă (,,mind mapping") pe o temă dată. ,,Reader's Theatre" este o metodă folosită pentru dezvoltarea fluenței în citire. Elevii, împărțiți în echipe internaționale, și-au ales un film celebru și au intrat în pielea personajelor, citind replicile cu expresivitate.
Folosirea tehnologiei a fost o parte importantă a proiectului nostru. S-a utilizat o paletă bogată de instrumente Web 2.0. (Canva, Genially, Quizziz, Book Creator, Flipsnack, Crossword Labs, Kahoot, Mentimeter, Visual Paradigm, Padlet, Google Forms, Google Docs, Google Slides, Google Classroom, Anchor, Flip, Wordwall, Flippity, Zoom).
Cel de-al doilea proiect, Time Travel, a pornit de la ideea de a preda gramatica limbii engleze în context. Scopul acestuia este de a oferi elevilor posibilitatea de a învăța un timp verbal prin expunerea la diverse situații reale sau imaginare.
Elevii nostri, împreună cu colegii lor din Turcia, Polonia, Macedonia de Nord și Spania, au confecționat o mașină a timpului, care i-a purtat atât în trecut, cât și în viitor. Ei au redactat compunerile în limba engleză si le-au citit partenerilor lor, îmbunătățindu-și, astfel, competențele de comunicare și spiritul creativ. De asemenea, copiii au realizat avatare, postere, logo-uri pentru a ilustra cât mai bine ideile acestui proiect. Au creat o poveste comună cu ajutorul aplicației StoryJumper și au participat la webinarii și jocuri online. Rezultatele obținute prin procesul proiectului sunt utilizate ca resurse în cursurile de limba engleză.
Cel de-al treilea proiect, CLIL (Creative Linguistic Learning), în parteneriat cu unități școlare din Turcia, Italia, Republica Moldova, s-a axat pe o abordare interdisciplinară a învățării. La activitățile legate de Sănătate și Mediul Înconjurător, elevii au participat la un webinar, în care li s-a prezentat ce înseamnă un stil de viață sănătos, au rezolvat un quiz online, au completat un grafic personalizat și au primit certificate. S-a realizat un material comun, cartea digitală ,,The Journey of Materials", în care au fost prezentate etapele prin care trece un produs până să ajungă în magazine. Elevii clasei a VI-a B au avut ca și temă confecționarea pantofilor. În urma acestor activități, ei au identificat factorii care duc la contaminarea mediului înconjurător cu materiale care afectează sănătatea umană și calitatea vieții.
În ceea ce privește disciplina Matematică, elevii au avut de efectuat niște operații matematice pentru a afla diverse lucruri despre ceilalti membri participanți la proiect. Activitatea intitulându-se „Figure me out". S-au realizat numeroase postere prin intermediul aplicației Canva și s-a folosit ca și instrument colaborativ aplicația Padlet.
La Educație fizică și sport, elevii nostri au prezentat un joc tradițional, care a fost preluat de copiii dintr-o altă țară participantă la proiect. La disciplina Geografie, s-au realizat postere despre fenomene ale naturii și s-au creat jocuri online cu ajutorul aplicațiilor Quizzis, Wordwall, Learningapps.
Copiii și-au realizat obiectivele cu dedicare profundă, motivație mare, sensibilitate pentru subiectul și procesul de lucru, într-o atmosferă de entuzism.
Implementarea celor trei proiecte a dus la dezvoltarea aptitudinilor și competențelor lingvistice, digitale, interpersonale, civice, interculturale și sociale.  Participând cu interes la toate activitățile, elevii mei și-au îmbunătățit și armonizat relațiile de la nivelul clasei, au dovedit că pot fi înțelegători, empatici, manifestând afecțiune, toleranță, identificând interese comune și legând prietenii cu membrii țărilor participante, ilustrând faptul că proiectele e-Twinning ne ajută să depașim limite de timp și spațiu.
Prof. Raluca-Dana Sarca-Crișan

Trimite email
joi, 9 mai 2024, 02:31:59 Ora de vară a Europei de Est