Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

La târgurile de Crăciun de la Praga și Budapesta

Noi orizonturi, noi provocări

La târgurile de Crăciun de la Praga și Budapesta

După excursia de anul trecut la Viena, anul acesta micii pedagogiști din clasa a IV-a B, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan" au vizitat, între 30 noiembrie și 2 decembrie 2023, târgurile de Crăciun de la Praga și Budapesta.

Budapesta - capitala Ungariei - este considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa.
            Pe Dealul Castelului am vizitat Bastionul Pescarilor, cu cele șapte turnuri de piatră, care reprezintă cei șapte conducători ai maghiarilor care s-au așezat în Câmpia Panonică și care este unul dintre cele mai remarcabile exemple ale eclecticismului maghiar.
            Biserica Matthias a fost construită în anul 1269 și este cea mai veche biserică din oraș. Aici au fost încoronați: în 1309, regele Carol I al Ungariei și în 1867, împăratul Franz Iosif al Austriei și împărăteasa Elisabeta (Sissy) ca domnitori ai Ungariei. Elevii au admirat arhitectura gotică, interiorul cu vitralii minunate și exponatele din muzeul bisericii.
            Zăpada a înveselit peisajul magic al Budapestei.
                                                    ***
Praga - capitala Republicii Cehe - se impune prin palate baroc și catedrale gotice, poduri medievale, turnuri și turle.
Castelul Praga, care este cel mai mare complex din jurul unui castel din lume, conform Guinness World Records, ne-a încântat nespus de mult. Aici am vizitat Catedrala Sf. Vitus (care este locuința bijuteriilor de coronare Bohemian și adăpostește mormântul celui mai venerat sfânt al poporului ceh, Sf. Wenceslas) și  Palatul Regal Vechi. 
În Piața Orașului Vechi din Praga, la Primăria Orașului Vechi, au urcat în turn,
admirând piesele Ceasului Astronomic și decorul medieval. Panorama asupra pieței și a orașului ne-a tăiat răsuflarea!
Muzeul Național, cu o colecție de peste 14 milioane de articole, este unul din cele peste 100 de muzee din Praga. A privi exponatele, a asculta explicații, a învăța comportamentul în obiective muzeale, a fost o experiență uimitoare.
Muzeul Iluziilor fantastice ne-a captivat, imaginația și creativitatea ne-au fost puse la grea încercare și a rămas ca și un loc special în inimile noastre.
A vizita noi locuri, a învăța despre istoria și civilizația popoarelor europene este o activitate extrașcolară care completează cunoștințele însușite la istorie, geografie, științe, educație civică și limbi moderne și formează atitudini și comportamente, conform recomandărilor Parlamentului European si ale Consiliului privind competențele-cheie pentru învățarea pe parcursul întregii vieți.
Prof. Maria Duma

Trimite email
marți, 30 aprilie 2024, 10:21:32 Ora de vară a Europei de Est