Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

O întâlnire cu furnizorii de educație non-formală din Oradea

Marți, 20 oct., la Universitatea Oradea

O întâlnire cu furnizorii de educație non-formală din Oradea

Departamentul pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic al Universității din Oradea organizează, marți (20 octombrie 2009, la ora 17.00), o întâlnire cu furnizorii de educație non-formală din Oradea, prilej cu care ne propunem discutarea impactului pe care această formă a educației o poate avea în rândul potențialilor săi beneficiari, precum și încercarea de a reuni oferta în domeniu a celor interesați sub o “umbrelă” comună.

Departamentul pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic este o structură în cadrul Universității din Oradea care prin misiunea și obiectivele sale își propune formarea inițială și continuă a personalului didactic, precum și promovarea inovației în educație și învățământ.
Pentru realizarea acestor obiective, DPPPD Oradea desfășoară o serie de activități ce pot fi subsumate atât educației formale, cât și celei non-formale. Din prima categorie amintim cursurile Modulelor I și II de formare în psihopedagogie și metodică, precum și celelalte masterate și cursuri postuniversitare organizate la DPPPD. Din categoria cursurilor de educație non-formală pot fi amintite cele organizate anual la Stâna de Vale, după cum urmează:
2002 – Comunicarea mesajului didactic
2003 – Dezvoltarea echipei
2004 – B.L.S. – elemente privind acordarea primului-ajutor
2005 – Elemente privind organizarea turismului școlar
2006 – Didactica expresivității
2007 – Tehnici artizanale. Abordări creative
2008 – Animatori pentru activitățile de tineret
2009 – Inițiere în tehnica și arta fotografică
2010 (în pregătire) – Dezvoltare și Branding personal
 Etimologic, conceptul de educație non-formală provine din latinescul „non-formalis” – fără formă, în afara formei organizate oficial pentru un anumit gen de activitate. Educația non-formală se referă la întreaga activitate organizată și sistematică, realizată în afara cadrului formal al educației, pentru a completa și facilita învățarea celor interesați să se perfecționeze într-un anumit domeniu. De altfel, de-a lungul istoriei sale, ideea educației non-formale a venit tocmai ca o replică împotriva caracterului livresc al învățării promovat în cadrul formal al activităților școlare.
 Așadar, educația non-formală (sau extrașcolară) completează activitatea școlară. Aceasta permite adâncirea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor în zonele de interes ale elevilor, respectiv cultivarea intereselor, înclinațiilor și a talentelor acestora pentru anumite domenii. Ea permite folosirea eficientă și plăcută a timpului liber al copiilor, dezvoltarea vieții asociative și a capacităților de cooperare în rezolvarea unor sarcini complexe, formarea trăsăturilor pozitive de personalitate etc. De asemenea, educația non-formală permite implicarea elevilor în activități opționale într-o mai mare măsură decât ar permite activitățile curriculare.
 Pornind de la experiența acumulată în domeniu și fiind convinși de faptul că la nivelul municipiului Oradea există numeroși alți furnizori de educație non-formală, ne propunem reunirea într-o platformă comună a ofertei de educație non-formală existente în Oradea. Concret, invităm organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale la o întâlnire pentru realizarea acestei platforme /baze de date comune, prin rugămintea adresată acestora de a-și lansa oferta de cursuri non-formale sub o „umbrelă” comună. Motivația pentru care dorim reunirea acestor experiențe este dată de posibilitatea oferită organizațiilor furnizoare de educație non-formală de a-și disemina oferta și în alte medii decât în cele cu care s-au obișnuit, de a face schimb de expertiză în domeniu, respectiv de a se susține reciproc în caz de necesitate. Totodată, rămânem deschiși la orice sugestie privind promovarea și dezvoltarea ofertei de educație non-formală existente în municipiul nostru.
 Pentru aceasta, DPPPD Oradea are deosebita plăcere de a vă invita să luați parte la o întâlnire – evident non-formală – în care să dezbatem problematica educației non-formale și să încercăm identificarea unor modalități de diseminare mai eficientă a produselor de calitate în domeniu în rândul celor interesați. Vom încerca să stabilim care sunt exact activitățile care se încadrează în categoria celor non-formale, care este oferta educațională a fiecărei organizații și cum poate fi făcută cunoscută posibilului public interesat. De asemenea, orice altă problemă pe această temă va putea fi discutată.
 Întâlnirea va avea loc MARÞI, 20 octombrie 2009, la Universitatea din Oradea, DPPPD (str. Universității nr. 1, pavilion E, etaj III, cabinet E 307).
 Vă rugăm să transmiteți invitația noastră tuturor celor interesați.
 De asemenea, vă rugăm să confirmați participarea Dvs. (sau a unui reprezentant al organizației Dvs.) până cel târziu luni, 19 octombrie 2009. (Valentin Blândul)

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 11:05:52 Ora de vară a Europei de Est