Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„Azi elev, mâine profesor, avocat, farmacist, economist, inginer, psiholog, ziarist…?”

„Azi elev, mâine... părinte”

„Azi elev, mâine profesor, avocat, farmacist, economist, inginer, psiholog, ziarist…?”

Prezentă la activitatea „Ieri elev, azi părinte”, în calitate de reporter-elev la Zilele școlii „Nicolae Bălcescu” 2010, mi-am pus aceste întrebări uneori, dar nu în felul în care le privesc acum…
Am doar 11 ani…

La activitatea coordonată de către dna prof. Szatmari Dorina, din data de 22 aprilie 2010, invitați de onoare au fost absolvenți ai Școlii cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu”, azi adulți, cu cariere în diferite domenii: economie, psihologie, învățământ, farmacie. Alături de ei, la activitate au participat cadre didactice – membri ai echipei proiectului „Cultură-civilizație - comunitate” din care face parte activitatea, profesori din școală, dl Meșter Stelian - reprezentantul comitetului de părinți pe școală și mulți elevi din clasele a VIII-a și a VII-a.
S-au relatat amintiri care au stârnit lacrimi în ochii celor prezenți.
Emoțiile și uimirea au fost amplificate de prezentarea făcută de dna prof. Popescu-Sturz Maria, care, cu voce caldă a vorbit despre istoricul școlii, despre cadre didactice și elevi care fac onoare școlii. Pe parcursul expunerii, imaginile se derulau una după alta; fotografii alb-negru au dezvăluit momentul tăierii panglicii școlii în 1965, săli de clasă pavoazate altfel, parte dintre profesorii noștri... mai tineri, elevi în uniforme de pionieri ... Apoi, lumea prezentată a început să se coloreze, și încet, încet, elevii prezenți au ajuns să recunoască în imagini profesorii, laboratoarele și sălile actuale.
Invitații au invocat rând pe rând amintirea dascălilor care i-au îndrumat și cărora le datorează mult din ceea ce sunt azi. Din cuvântul fiecăruia a răzbătut aceeași idee, spusă doar altfel: ACUM le mulțumim, ACUM înțelegem sfatul lor, PESTE ANI am ajuns să apreciem, ... semn că nici măcar ei, cei realizați acum în domeniile în care lucrează, nu au înțeles pe deplin mesajul profesorilor atunci când au fost elevi...
Doamna Păcurar Corina, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și-a amintit cu drag de profesorii pe care i-a avut și a subliniat rolul esențial pe care l-au avut aceștia în alegerea carierei, în împlinirea profesională, în pregătirea pentru viață. Prezența sa agreabilă, comunicarea deschisă și plăcută, i-a determinat pe mai mulți elevi din clasa a VIII-a să includă pe lista lor de opțiuni colegiul „Gojdu”.
Doamna Mihincău Anca, psiholog, asistent social la DGAPC Oradea, a declarat: “Am terminat această școală în urmă cu 12 ani; școala înseamnă pedagogie, iar profesorii pe care i-am avut la școala „Nicolae Bălcescu” au fost adevărați pedagogi. Generația mea a știut să-și aprecieze profesorii și vă dau sfatul ca și voi să-i apreciați și să îi  ascultați”.
Dna Hinț Simina, profesor, director la Centrul Județean de Asistență Educațională Bihor, a scos în evidență cât de serios a învățat carte la școala „Bălcescu” și cât de mult au ajutat-o standardele înalte pe care i le-au fixat profesorii. Deoarece prin meseria pe care o practică observă fenomenul educațional pe ansamblu, domnia sa a subliniat diferențele de cerințe, faptul că elevii obțin acum note mari mult mai ușor decât în urmă cu câțiva ani și din păcate se sustrag de la unele activități benefice lor, având uneori consimțământul părinților.
Dna Vereș Alexandra, farmacist, a dat sfaturi elevilor din clasa a VIII-a, prezenți în sală, care doresc să urmeze această profesie; să învețe, să îi asculte pe profesori, să aleagă un liceu de profil.
Doamna Noje Simona, economist la BCR, a adus prin cuvântul său omagiu dascălilor pe care i-a avut, recunoștința pe care le-o poartă și plăcerea cu care se întâlnește oricând cu foștii ei profesori.
Doamna Ioanovici Dana, economist la S.C. Plastor Trading SRL, a remarcat responsabilitatea pe care a simțit-o când era elev, faptul că școala a ajutat-o foarte mult dezvoltând această responsabilitate. Fiica ei, Alexandra, elevă în clasa a VIII-a la școala noastră, o privea cu emoție și admirație...
Doamna Gyuracska Marta, profesor de fizică la școala noastră, s-a prezentat într-o multiplă postură: fost elev și profesor, părinte, pensionar, la  școala „Nicolae Bălcescu”. Cuprinsă de emoție, dna Marta a spus că întreaga ei viață e legată de această școală.
Doamna Onofrei Anca, profesor de matematică la școala „Nicolae Bălcescu”, a declarat că „este cuprinsă de emoție și satisfacție că predă matematică în școala unde a fost elevă, unde a fost fiul dânsei elev și că și-ar dori să fie bunică cu nepot în această școală”.
 Doamna Ienei Vasilica, institutor la școala noastră, a rememorat amintiri din anii de gimnaziu petrecuți aici, activități și competiții la care a participat cu succes și la care acum, în calitate de dascăl la aceeași școală, încearcă să îi determine pe elevi să se implice.
Eleva Benedek Renata, din clasa a VIII-a E, cu voce tremurândă și lacrimi în ochi, a emoționat întreaga sală prin cuvântul ei:
„Mulțumesc foarte mult că am deosebita onoare de a fi elevă a acestei școli, unde am trăit momente foarte fericite. În primul rând aș dori să mulțumesc dnei învățătoare care joacă un rol special în sufletul meu. Apoi, îi mulțumesc dnei diriginte Gyuracska Marta, care este un exemplu de cinste și corectitudine și care m-a susținut mereu.
Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc doamnei profesoare Popa Aurina care m-a fermecat din prima clipă. Modul ei de a preda m-a fascinat. Datorită ei, m-am decis să devin profesoară de limba și literatura română.
Vă sfătuiesc, dragi colegi din clasa a VIII-a, să petreceți cu multă bucurie, împreună, ultimele două luni de școală care au rămas și să nu uitați niciodată că ați fost elevii acestei școli.”
La încheierea activității în cabinetul de limba română, dl director Ioan Mocan a mulțumit invitaților și a promis reluarea organizării a unor astfel de întâlniri, în fiecare an. Invitații au vizitat școala, au stat îndelung la discuții cu elevii și profesorii, au făcut fotografii.
Cu garoafe în mâini, cu amintiri împrospătate în suflet, cu fețe zâmbitoare, cei ce o dată alergau pe coridoare în uniforme de elevi, au părăsit clădirea școlii pentru o vreme...
Porțile școlii „Nicolae Bălcescu” le sunt deschise oricând, tuturor absolvenților și tuturor celor care doresc să cunoască viața școlii noastre!
Am plecat spre casă trăind amintirile ciclului primar și imaginându-mi cum va fi când voi fi adult și îmi voi aminti de anii de școală de la „Nicolae Bălcescu”. Sper să mai existe astfel de activități și când voi fi eu adult, să pot veni și să spun ce am simțit azi.
Gândindu-mă că atunci când vom fi adulți, la anii de gimnaziu, nu ne vom putea întoarce decât retrăind amintiri, cu lacrimi de emoție în ochi, am ajuns la concluzia că trebuie să ne bucurăm  de acești ani frumoși, de fiecare clipă, de fiecare sfat primit.
(Ioana Dzițac, elevă în clasa a V-a C, la Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea)

Trimite email
sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:47:45 Ora de vară a Europei de Est