Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„Administrarea calculatoarelor și a rețelelor”

O noua disciplină opțională

„Administrarea calculatoarelor și a rețelelor”

Din anul școlar 2010 - 2011, elevii de liceu vor putea studia disciplina opțională „Administrarea calculatoarelor și a rețelelor”.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a aprobat, prin Ordinul de ministru nr. 4.720/24 august 2010, programa școlară pentru disciplina opțională „Administrarea calculatoarelor și a rețelelor”. Opționalul, pus la dispoziție de Cisco prin memorandumul semnat între cele două instituții, poate fi utilizat în sistemul de învățământ ca ofertă centrală de curriculum la decizia școlii (CDS).
Inițiativa vine ca urmare a angajamentului pe care doamna Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, l-a luat în cadrul întâlnirii cu reprezentanții Cisco. În cursul lunii octombrie 2009,  secretarul de stat a inițiat un grup de lucru pentru introducerea cursurilor Cisco în liceele teoretice. „Mi-am luat un angajament nu doar în fața Cisco, dar și a elevilor și profesorilor care așteptau această ofertă educațională. A fost un proiect pe care mi l-am asumat și pe care l-am dus până la capăt.  Am convingerea că opționalul va fi apreciat, pentru că oferă absolvenților avantaje clare în integrarea pe piața forței de muncă. Mai mult, competențele dobândite ca urmare a absolvirii cursului, completează cu succes achizițiile dobândite pe parcursul școlarității elevului, astfel încât să fie pregătit pentru provocările ulterioare”, a declarat Oana Badea.
Disciplina se poate studia în clasele a IX-a, a X-a, a XI-a sau a XII-a, o oră/săptămână, pe durata unui an, în cadrul curriculumului la decizia școlii (CDS), pentru filierele teoretică și vocațională, la toate specializările. Opționalul oferă posibilitatea studiului avansat al elementelor de tehnologia informației, cu accent pe componentele hardware, gestionarea și utilizarea acestora. Competențele dobândite prin studiul acestui opțional oferă absolvenților de liceu teoretic și vocațional un sprijin în dezvoltarea competențelor pentru secolul XXI. Pentru liceele care aleg opționalul „Administrarea calculatoarelor și a rețelelor”, conținutul acestuia va fi disponibil online, în mai multe limbi, ceea ce oferă posibilitatea utilizării lui în învățământul bilingv sau cel pentru minoritățile naționale. Cursul este tradus în limbile maghiară, germană, franceză, italiană, rusă, poloneză, spaniolă, portugheză, turcă, arabă, greacă, hindi și japoneză. La finalul cursului, elevii au posibilitatea să susțină un examen care, în condițiile promovării, le oferă o certificare recunoscută internațional în domeniul administrării și utilizării calculatoarelor (desktop și laptop), funcționării și securității rețelelor de calculatoare. Conținutul cursului este aliniat cu următoarele calificări: CompTIA A+ (SUA) și EUCIP IT Administrator (UE).
Info background
Programul Cisco Networking Academy a fost inițiat ca urmare a semnării, în 2005, a unui Memorandum de colaborare între Ministerul Educației și Cisco. Documentul prevedea introducerea de cursuri oferite de Cisco, în curriculumul obligatoriu din învățământul profesional și tehnic. În cadrul acestui parteneriat, Cisco a asigurat suporturile de curs în limba engleză, accesul la sistemul de evaluare și testare online, precum și formarea instructorilor. La rândul său, Ministerul Educației, prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, a introdus cursurile NetAcad în curriculumul obligatoriu, pentru un număr de opt calificări din învățământul preuniversitar: electronist rețele de telecomunicații, tehnician operator tehnică de calcul, tehnician de telecomunicații, tehnician în automatizări, tehnician echipamente de calcul, tehnician infrastructură rețele telecomunicații, administrator rețele locale și de comunicații, analist programator. De la implementarea acestui program, 218 profesori/instructori au fost certificați pentru a preda IT Essentials 1 și 2. Alte 105 instituții de învățământ din toată țara, organizate sub forma unor Academii Locale Cisco, sunt autorizate să ofere cursuri  în cadrul programului Cisco Networking Academy. Nu în ultimul rând, începând din anul școlar 2007-2008, aproximativ 16.000 de elevi au urmat cursurile Cisco, recunoscute de angajatori de top din România și din străinătate. Ca urmare a obținerii de fonduri europene, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic a introdus versiunea în limba română pentru IT Essentials: PC Hardware and Software din cadrul Cisco Networking Academy. (B. P.)
Foto: evz.ro

Trimite email
luni, 6 mai 2024, 10:27:54 Ora de vară a Europei de Est