Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

„Securitatea transfrontalieră în perspectiva aderării României la Spațiul Schengen”

Vizita ministrului Afacerilor Externe la Universitatea AGORA

„Securitatea transfrontalieră în perspectiva aderării României la Spațiul Schengen”

Astăzi, 13 ianuarie 2011, a avut loc la Universitatea AGORA, în Amfiteatrul Albastru, deschiderea simpozionului „Securitatea transfrontalieră în perspectiva aderării României la Spațiul Schengen”, organizată de către Centrul de informare europeană EUROPE DIRECT Agora Oradea Nord-Vest și Centrul Euroregional de Prevenire și Combatere a Criminalității Transfrontaliere, ambele din cadrul Universității AGORA din Oradea.

Rectorul Universității AGORA, prof. univ. dr. ing. Mișu-Jan Manolescu a rostit cuvântul de deschidere și a prezentat un scurt bilanț al anului anterior: „ … am încheiat anul 2010 în forță, universitatea fiind acreditată, începe anul sub auspicii extrem de favorabile – la primul eveniment organizat primind vizita ministrului Afacerilor Externe al României. Excelența Sa a fost însoțit de către prof. univ. dr. Petru Filip, vicepreședinte al Senatului României, dl deputat Ștefan Seremi, prof. univ. dr. Radu Carp, directorul Institutului Diplomatic Român și dl prefect Gavrilă Ghilea.
„Principala sursă de capital pentru o țară este educația...”
Ministrul Afacerilor Externe, Excelența Sa domnul Teodor Baconschi, a avut o intervenție amplă, referitoare la problematica atât de mult discutată în ultima perioadă – aderarea României la Spațiul Schengen, după care a răspuns întrebărilor studenților.
În introducere, ministrul Baconschi a felicitat instituția pentru verdictul ARACIS. „Principala sursă de capital pentru o țară este educația … După acreditare te poți concentra mai mult pe îmbunătățirea calității unei instituții care nu suferă de dimensiuni industriale”.
În legătură cu situația prezentă – obiectivul de aderare la spațiul Schengen, Excelența Sa a precizat că aderarea este o responsabilitate înscrisă în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. „După succesivele evaluări făcute de Comisia Europeană am obținut certificarea că avem aptitudinile de a păzi frontierele externe, mai ales că după Finlanda, noi avem cea mai lungă frontieră estică externă.”
 „Poziția României este una de demnitate”
Ministrul Baconschi a subliniat că trebuie să depășim mentalitatea de stat candidat. „Poziția României este una de demnitate, suntem membri ai UE și statele membre au poziție de egalitate. Este adevărat că am intrat în UE cu un mecanism de monitorizare – intrare condiționată de respectare a unor angajamente – instituit doar pentru România și Bulgaria. Mecanismul de cooperare și verificare este util în domeniile în care a fost creat, dar se aplică exclusiv justiției”.
Dl ministrul și-a manifestat speranța că forțele politice responsabile vor înceta polemica și vor admite că trebuie să existe un consens pe acest subiect de interes național.
Directorul Centrului de informare europeană EUROPE DIRECT Agora Oradea Nord-Vest, asist. univ. drd. Alina Angela Manolescu a reliefat noile dispoziții prevăzute de Tratatul de la Lisabona privind consolidarea capacității UE de a combate criminalitatea transfrontalieră internațională, imigrația ilegală, traficul de persoane, arme și droguri.
Găsirea unor soluții pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere.
Directorul Centrului euroregional de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, prof. univ. dr. Elena Ana Iancu a prezentat studiile și rezultatele cercetărilor individuale realizate în cadrul centrului de către cadre didactice și specialiști, atât din țară, cât și din străinătate, centrate pe prezentarea unor statistici referitoare la fenomenul infracțional specific unei regiuni geografice, respectiv unor genuri de infracțiuni. Odată cu aderarea la spațiul Schengen, va exista și o „libertate a infracționalității” în comunitatea europeană. Dna prof. univ. dr. Elena Iancu  a arătat că în cadrul centrului se va urmări studierea dinamicii fenomenului infracțional în vederea găsirii unor soluții pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere.
Domnul ministru s-a întreținut cu studenții și cadrele didactice universitare, felicitând organizatorii și conducerea instituției și exprimându-și totodată satisfacția pentru realizările tânărului colectiv academic al Universității AGORA. (Alina MANOLESCU)
Foto: Replicaonline

Trimite email
sâmbătă, 20 aprilie 2024, 05:12:15 Ora de vară a Europei de Est