Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Elevii de la „Betel”, vrednici de toată lauda!

Voluntariatul – un exercițiu de democrație

Elevii de la „Betel”, vrednici de toată lauda!

Voluntariatul este o activitate a cărei importantă a devenit tot mai vizibilă în zilele noastre, presupunând implicarea oamenilor în problemele societății.

Tinerii trebuie să participe la acțiuni de voluntariat, căci doar așa își formează o conștiință socială, învață să se gândească la celălalt, învață căldura relațiilor umane și valoarea prieteniei. Considerăm că școlile și chiar familiile ar trebui să facă  mai multă educație în rândul tinerilor în spiritul unei cetățenii active.
 Această campanie a voluntariatului nu ne-a lăsat indiferenți nici pe noi, elevii și profesorii de la Liceul Teologic Penticostal „Betel” din Oradea. Prin urmare, am desfășurat, în colaborare cu ASCO - Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea, câteva activități cu impact destul de mare în ce-i privește pe beneficiari.
 Marți, 9 mai 2011, elevii claselor a V-a A, a V-a B și a VI-a A, coordonați de către dnele diriginte, Gabriela Chișiu, Codruța Bota și Mihaela Prodescu, au inițiat și au participat la câteva acțiuni de igienizare a spațiilor verzi din jurul liceului și din Parcul Muncitoresc. Tot la acțiune de igienizare, dar vineri, 13 mai 2011, în pădurea Felix, au participat și elevii clasei a IV-a A, coordonați de înv. Daniele Oros. Plini de elan și cu un „desăvârșit” simț civic, înarmați cu mănuși și saci menajeri, elevii și-au făcut datoria, mândrindu-se cu „recolta” lor și cu faptul că s-au dovedit utili în acțiuni de gospodărire a spațiilor verzi și a locurilor de joacă. Fotografiile făcute „la cald” sunt extrem de grăitoare… Elevii au participat cu mult entuziasm, mai ales că au lucrat în echipă și au înțeles că este bine să menții curățenia ca să te poți bucura de priveliștea unei păduri, a unui parc, a unei străzi mult mai curate.
Joi, 12 mai 2011, în cadrul Săptămânii Voluntariatului, doamna profesoară Cornelia Tirla, împreună cu opt elevi de la Liceul Teologic Penticostal „BETEL”, Oradea și-au îndreptat atenția înspre copiii cu probleme neuropsihiatrice din cadrul Spitalului Clinic de Neuro-psihiatrie Infantilă Oradea. Aceștia au petrecut două ore alături de copiii spitalizați, jucându-se cu ei, desenând și oferindu-le câteva produse lactate și de patiserie. A fost un  lucru extraordinar să transmitem iubire și totodată să primim iubire.
Luni, 9 mai 2011, un grup de 12 elevi din clasa a XII-A de la Liceul Teologic Penticostal „Betel”, însoțiți de diriginta lor, prof. Medrea Ana-Camelia, au vizitat copiii din grupa de preșcolari de la Centrul temporar de zi din str. Tr. Lalescu nr. 3. Elevii au socializat cu copiii, au desenat și colorat împreună cu ei, le-au cântat și i-au învățat câteva cântecele pentru copii, iar copiii au fost încântați să-i învețe pe elevi câteva dintre jocurile știute de ei. La final au umflat împreună baloane, iar copiii din Centru au primit mici cadouri de la elevi. Elevii Liceului Teologic au fost foarte încântați de vizită, fiind bucuroși să aducă un zâmbet pe fața micuților și și-au exprimat dorința de a mai veni și altădată în vizită la centru și de a mai participa la acțiuni similare.
Convinși că „dăruind vei dobândi”, elevii clasei a IX-a A, coordonați de dirigintă, prof. Vereș Gabriela, și-au propus, pentru Săptămâna Voluntariatului, pregătirea unor pachete de alimente destinate unor familii mai nevoiașe. Astfel, acțiunea a demarat la începutul săptămânii, când elevii au dat startul colectării de alimente, pentru ca joi să le împacheteze și să stabilească cui le vor distribui. Activitatea s-a bucurat de un real interes din partea elevilor, aceștia văzând în ea oportunitatea de a veni în sprijinul unor semeni mai puțin „favorizați” de soartă, de a te implica în viața comunității. Nimic nu se compară, au concluzionat ei, cu sentimentul de împlinire pe care îl trăiești când vezi că cineva se bucură de ceea ce faci tu. (Gabriela CHIȘIU)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Elevii de la „Betel”, vrednici de toată lauda!

Trimite email
luni, 6 mai 2024, 02:17:00 Ora de vară a Europei de Est