Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Teatrul Regina Maria revine în forță!

Programul lunii ianuarie

Teatrul Regina Maria revine în forță!

Teatrul Regina Maria își redeschide porțile pentru a-și primi spectatorii în acest week-end, cu cele mai îndrăgite spectacole din 2011: așadar, vineri, 13 ianuarie, de la ora 18, începem cu spectacolul ce-a luat Premiul Special al Juriului la Festivalul de Teatru Scurt, Ediția 2011, și-anume „Biloxi Blues” (după Neil Simon, în regia artistică a lui Ovidiu Caița).

Sâmbătă, tot de la ora 18, orădenii se vor putea bucura de un regal de muzică și teatru, vizionând spectacolul care nu mai are nevoie de nicio prezentare: „Scripcarul pe acoperiș” (după Shalom Alecheim, în regia artistică a lui Korcsmaros Gyorgy). Și pentru că vrem să terminăm weekendul cu voie bună, duminică, la Sala Arcadia, vă veți întâlni cu îndrăgiții Paul și Corrie – ați ghicit, vă invităm și la „Desculț în parc” (după Neil Simon, regia artistică: Sebastian Lupu). Trei spectacole celebre, care au cunoscut ecranizări de succes, vă așteaptă în acest week-end!
Luna ianuarie aduce o premieră pentru teatrul orădean: cei mici și nu numai vor putea urca la bordul submarinului Nautilus, alături de faimosul Căpitan Nemo, în spectacolul „20.000 de leghe sub mări” (adaptare după Jules Verne, regia artistică Radu Dinulescu) – primul spectacol cu decoruri 3D. Avanpremiera și premiera vor avea loc în 20, respectiv 21 ianuarie, cu începere de la ora 11, în Sala Mare a Teatrului. Prețul unui bilet pentru acest spectacol va fi de 7 lei pentru copii, și 10 lei pentru însoțitor.
Tot în ianuarie am început repetițiile la alte două spectacole, care vor avea premierele în prima jumătate a lunii februarie: „Perpetua și Felicitas” (adaptare după „Actele Martirice” și alte scrieri paleo-creștine și latine, în regia artistică a lui Tudor Chirilă) – un spectacol cu tematică religioasă, și „Baltagul” (după Mihail Sadoveanu, regia artistică: Andrei Mihalache) – spectacol care vine să susțină programa școlară a elevilor de gimnaziu. (Ioana Ștef)
Programul lunii ianuarie
Vineri, 13 ianuarie 2012, ora 18.00 – Sala Mare
„BILOXI BLUES” de Neil Simon, regia artistică: Ovidiu Caița
 
Sâmbătă, 14 ianuarie 2012, ora 18.00 – Sala Mare
SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ, regia artistică Korcsmaros Gyorgy
 
Duminică, 15 ianuarie 2012 – Sala Arcadia
„DESCULÞ ÎN PARC” Neil Simon, regia artistică: Sebastian Lupu
 
Joi, 19 ianuarie 2012, ora 19.00 – Sala Arcadia
„CERERE ÎN CĂSĂTORIE” de A. P. Cehov, regia artistică: Petre Panait
 
Vineri, 20 ianuarie 2012, ora 11 .00 – Sala Mare – AVANPREMIERĂ
„20.000 LEGHE SUB MĂRI”, regia artistică: Radu Dinulescu
 
Sâmbătă, 21 ianuarie 2012, ora 11 .00 – Sala Mare – PREMIERĂ
„20.000 LEGHE SUB MĂRI”, regia artistică: Radu Dinulescu
 
Luni, 23 ianuarie 2012, ora 11.00 – Sala Mare
„20.000 LEGHE SUB MĂRI”, regia artistică: Radu Dinulescu
 
Joi, 26 ianuarie 2012, ora 18.00 – Sala Mare
„MAITREYI” de Mircea Eliade, regia artistică: Chris Simion
 
Vineri, 27 ianuarie 2012, ora 18.00 – Sala Mare
„O SCRISOARE PIERDUTĂ”, regia artistică: Cristian Ioan
 
Sâmbătă, 28 ianuarie 2012, ora 11 .00 – Sala Mare
„20.000 LEGHE SUB MĂRI”, regia artistică: Radu Dinulescu
 
Sâmbătă, 28 ianuarie 2012, ora 18.00 – Sala Mare
„BILOXI BLUES” de Neil Simon, regia artistică: Ovidiu Caița
 
Marți, 31 ianuarie 2012, ora 11.00 – Sala Mare
„FETIÞA CU CHIBRITURILE” de Hans Christian Andersen, regia artistică: Eugen Þugulea.

Trimite email
sâmbătă, 27 aprilie 2024, 15:08:51 Ora de vară a Europei de Est