Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

La Balul bobocilor de la Științe Economice

Alex a fost total, vineri seara,

La Balul bobocilor de la Științe Economice

Vineri (14 decembrie 2007), la Balul bobocilor de la Științe Economice, Alex a fost total! Cuceritor, cum îl știu toți, și îl iubesc. El, Șarpele, și ceilalți dansatori au pus fetele pe jar, iar după recital nu a mai scăpat de fani, care i-au cerut autografe și poze la minut, pe celulare și nu numai. La „ședința foto”, alături de Alex, s-a pozat cel puțin jumătate din cei prezenți în sală, fete și băieți, deopotrivă.

 Între povești, realitate și desene animate
Dincolo de prestația excelentă a lui Alex și a dansatorilor săi, regalul economiștilor se datorează celor 12 boboci (Alexandra Apăteanu-Daniel Chișe, Alina Florina Popovici-Marius Ambro,Cornelia Costin-Anatol Cojocari, Diana Lascu-Mircea Onaca, Nagy Alexandra-Andrei Ungur, Alexandra Pintican-Marius Iova), organizatorilor și artiștilor, o echipă forte, reprezentată la microfon de doi moderatori simpatici: Monica Luncan (o operă brâncușiană) și Ciprian Ventel (un viteaz cu mănuși de catifea).
Sărbătoarea bobocilor a stat sub semnul ineditului. Inventivi și spontani, practici și economi, organizatorii au depășit orice tipare și bariere dând un nou suflu întrecerii, de la prezentarea neconvențională a protagoniștilor la ultima probă. Întrebările hazlii nu au cerut neapărat răspunsuri pe măsură, pentru că au existat destule sclipiri ale materiei cenușii. Probele practice i-au solicitat serios pe concurenți, fără însă a le cere mușchi și forță. A căuta pe sub mese și a umfla un balon, a curăța cartofi sau a identifica niște produse după arome nu a fost un cap de pod sau o piatră de hotar, dar a fost altceva decât se practică în mod obișnuit la asemenea reuniuni. Iar scenetele prezentând secvențe din povești, realitate și desene animate (de la Albă ca Zăpada, Aladin și Jasmine, la Cleopatra și Ghiță…ori J. Bravo) au dat culoare și un final fericit, cu satisfacții generale, atât pe scenă, cât și în sală.
Merite, noroc și loterie!  
Orice concurs este o forță a împrejurărilor în care rezultatele sunt dictate nu neapărat de valoare, cât de hazard și foarte mulți factori, juriul fiind prins la mijloc. Dacă unii se situează la un moment dat cu o treaptă mai sus, aceasta nu trebuie să fie un motiv de epatare. Așa a fost să fie, iar îmbrățișările sincere, reciproce, fără remușcări și invidie sau ură, sunt cele care contează cel mai mult. Caracterul se dezvăluie și în asemenea situații, în care trebuie să acceptăm și ceea ce nu ne convine.
Vineri seara, jurații au decis astfel: Diana și Mircea – locul III, Alina și Marius (A) – locul II, iar Nagy Alexandra și Andei Ungur – Miss și Mister boboc. La fel de bine, în locul lor, puteau fi ceilalți șase, care au obținut mențiuni. Fără supărare! Doar a fost un simplu bal, nu-i așa!   Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: La Balul bobocilor de la Științe Economice.
 

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 08:04:59 Ora de vară a Europei de Est