Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Începe Evaluarea națională la clasa a VIII-a, cu proba de limba și literatura română

Luni, 25 iunie,

Începe Evaluarea națională la clasa a VIII-a, cu proba de limba și literatura română

Prima probă din cadrul Evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a - proba scrisă la limba și literatura română - se va desfășura luni, 25 iunie 2012, cu începere de la ora 9.00.

Sunt așteptați să participe 190.291 de elevi, care vor susține examenul în 4.516 unități de învățământ. Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfășoară probele scrise. Evaluarea națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune.
Centrul Național pentru Evaluare și Examinare (CNEE) a elaborat 10 variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea națională la clasa a VIII-a și cu modelul evaluărilor internaționale. Subiectele au un nivel mediu de dificultate și permit rezolvarea în 120 de minute. Extragerea variantei de subiect va avea loc în dimineața zilei de 25 iunie, varianta urmând să fie transmisă către cele 1.387 de centre de comunicare, respectiv către toate inspectoratele școlare județene. După finalizarea fiecărei probe scrise a evaluării naționale, CNEE va publica pe site-ul oficial (http://subiecte2012.edu.ro), varianta de subiecte extrasă și baremul de evaluare și de notare pentru disciplina corespunzătoare.
Sălile în care se susține examenul vor fi, în prealabil, adaptate astfel încât elevii să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Pe ușa fiecărei săli se va afișa lista nominală cu elevii, dar și avertismentul prin care se anunță că este strict interzis accesul cu materiale ajutătoare, mijloace electronice de calcul sau de comunicare. Frauda și tentativa de fraudă atrag după sine eliminarea din sală și acordarea notei 1 la lucrarea respectivă. Supravegherea este asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenți, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba, proveniți din unitatea de învățământ în care are loc examenul.
Fiecare sală de examen va fi dotată cu camere de supraveghere video, conform ordinului de ministru nr. 5219/29.08.2011 care prevede obligația comisiilor județene de organizare a evaluării naționale de a asigura camere de supraveghere video funcționale în sălile de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele.
Profesorii evaluatori sunt cadre didactice având ca specialitate una din disciplinele care se evaluează în examen, care nu au rude sau afini până la gradul al IV-lea printre candidații care participă la respectiva sesiune a Evaluării Naționale, selecționați din alte unități școlare decât cele din care provin candidații arondați centrelor. Evaluarea lucrărilor se face cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare și de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu. După evaluare, fiecare profesor stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire și o trece pe lucrare. În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează și se trece pe lucrare nota finală, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori. Această notă este cea care se va lua în calcul pentru media de admitere în clasa a IX-a.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului interzice cu desăvârșire colectarea sau favorizarea acțiunii de colectare a unor fonduri materiale sau bănești de la elevi, de la părinții acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul elevilor, fonduri care au ca destinație asigurarea meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din unitățile de învățământ sau din centrele zonale de evaluare.
Evaluarea națională la clasa a VIII-a va continua marți, 26 iunie, cu proba la limba și literatura maternă, respectiv miercuri, 27 iunie, cu proba de matematică. Afișarea primelor rezultate este programată vineri, 29 iunie (până la ora 14.00). În aceeași zi, în intervalul orar 14.00-18.00 pot fi depuse contestațiile, care vor fi soluționate în zilele de 30 iunie și 1 iulie. Afișarea rezultatelor finale (după contestații) va avea loc în data de 2 iulie. (Biroul de presă)

Trimite email
duminică, 28 aprilie 2024, 03:21:41 Ora de vară a Europei de Est