Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Sistemul sanitar orădean capătă o altă înfățișare

Gheorghe Carp prezintă stadiul lucrărilor

Sistemul sanitar orădean capătă o altă înfățișare

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, dl. Gheorghe Carp a susținut ieri, 18 octombrie 2012, o conferință de presă în care a prezentat cele mai importante lucrări care se desfășoară în acest moment la corpul central al Clinicii de Obstetrică Ginecologie (Maternitate) și la Spitalul Județean.

Lucrările desfășurate în prezent la corpul central al Clinicii de Obstetrică Ginecologie și la corpul B al Spitalului Județean sunt lucrări care vor duce la  îmbunătățirea sistemului sanitar și de îngrijire, valoarea acestora ridicându-se la suma de 15.370.000 lei.
Clinica de Obstetrică Ginecologie - amenajată la standarde europene
Astfel, în cadrul Proiectului de Reformă a Sectorului Sanitar APL 2 Componenta 1 - Asistență medicală maternă și neonatală, finanțat din acordurile de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și cu Banca Europeană de Investiții (BEI), la corpul central al Clinicii de Obstetrică Ginecologie au loc lucrări de amenajare a etajelor I și II conform stadardelor europene. Lucrările au început în vara acestui an și potrivit contractului ele trebuie să fie finalizate într-un an de zile. Potrivit managerului Gheorghe Carp, care supraveghează îndeaproape evoluția lucrărilor „se fac eforturi și se dorește ca aceste lucrări să fie finalizate în termen de 7 luni, respectiv până în luna decembrie a acestui an”.
În ceea ce privește stadiul amenajărilor la cele două etaje, managerul Gheorghe Carp a precizat: „Până în acest moment aici s-au făcut lucrări de demolare, de recompartimentare, s-au schimbat instalațiile de canalizare menajeră, pluvială, dar și instalațiile de încălzire, inclusiv coloanele din subsol și racordurile. În acest sens, s-a optat pentru sistemul existent și la Spitalul Municipal, acolo unde aceste instalații sunt introduse în pardoseală. Aproximăm că vom putea amenaja aici cca 60 de saloane, la care se mai adaugă săli de tratament și încăperi anexe obligatorii, toate destinate asistenței medicale materne și neonatale, mamei și copilului nou-născut. Intenția noastră este să facem o recompartimentare a  acestei unități sanitare, astfel încât să intrăm și cu acest spital în normalitate”.
Astfel, se dorește ca secția de obstetrică - neonatologie să fie separată de cea de ginecologie.
Cu privire la standardele impuse de normele sanitare europene, managerul Gheorghe Carp  a adăugat: „Aici nimic nu se face la întâmplare. Lucrăm cu un arhitect specializat în amenajarea și compartimentarea unităților medicale la cele mai înalte standarde europene. Astfel, inclusiv dimensiunea ușilor de intrare în saloane este una impusă, acestea sunt astfel prevăzute încât să asigure o izolație termică și fonică perfectă”.
Managerul Spitalului Județean a mai vorbit și despre eliberarea fostului Spital Evreiesc (actualmente ocupat de secția de ginecologie), momentan aflat în litigiu. „Acest spațiu este oricum impropriu pentru secția de ginecologie. În locul spălătoriei și al bucătăriei, la care vom renunța, vom amenaja o secție de ginecologie modernă cu aproximativ 30 de paturi, iar la etaj vom amenaja blocul operator ginecologic”, a precizat managerul Gheorghe Carp.
Tot în cadrul proiectului finanțat de BERD și BEI se va realiza și anveloparea clădirii în scopul termoizolării acesteia. „Acest lucru, împreună cu renunțarea la clădirea în care funcționează în momentul de față ginecologia ne va aduce o scădere cu 50% a cheltuielilor cu energia”, a spus managerul Gheorghe Carp.
Lucrările de la Spitalul Județean reflectă o abordare modernă a sistemului sanitar
O lucrare importantă aflată acum în derulare la Spitalul Județean constă în reparațiile capitale la corpul B al clădirii. Valoarea contractului de lucrări este de 6.761.634 lei. Firma constructoare este S.C. Eurocib.
O altă lucrare majoră este cea care vizează reparațiile capitale la instalațiile electrice și la ascensoare. Valoarea contractului de lucrări este de 1.622.604, 52 lei, iar firma executantă a lucrărilor este societatea Herald.
La Spitalul Județean există în acest moment patru lifturi, aflându-se în curs de construcție alte două lifturi ultramoderne. „Unul din aceste lifturi va fi destinat Unității de Primiri-Urgențe legate de Secția de Terapie Intensivă, iar celălalt va fi destinat exclusiv transportului pacienților pe targă”, a spus managerul Gheorghe Carp.
Dacă la etajul I al  corpului B a fost amenajat un vestiar modern destinat cadrelor sanitare, la etajul II - în locul secției de urologie se va amenaja secția de gastroenterologie. „Dorim ca aici să instituim o gardă pentru endoscopia intervențională pentru a putea rezolva endoscopic în mod rapid cazurile de hemoragii interne. Estimăm că în trei săptămâni lucrările la acest etaj vor fi gata”, a precizat managerul Carp.
Etajul III al corpului B va fi destinat sălii de chirurgie cardiovasculară/coronarieni. Spațiul va dotat cu patru paturi destinate cardiologiei intervenționale dotate high-tech, două încăperi mari prevăzute cu angiografe, săli de operație.
Etajul IV, unde funcționa secția de terapie intensivă, va fi destinat blocului central operator, care va cuprinde aprox. 10 săli de operație.
Acest bloc operator central va fi prevăzut cu flux de aer laminar. Acesta este asigurat printr-un aparat de protecție microbiologică, care prin unul dintre filtre asigură curentul de aer cu flux laminar steril în spațiul de lucru, iar prin celălalt filtru purifică aerul evacuat. (Biroul de presă)

Trimite email
luni, 29 aprilie 2024, 21:48:17 Ora de vară a Europei de Est