Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Există mai multe tipuri de internet

Educație pentru și prin internet: educație netățenească (5)

Există mai multe tipuri de internet

Cuvinte și sintagme cheie: internet, Internet, intranet, extranet, Secret Internet Protocol Router Network (SIPRNET), FidoNet, internet2, PlanetLab.

Bibliografie
1. I. Dzițac, G. Moldovan; Sisteme distribuite; Editura Universității Agora, 2006
2. SIPRNET: http://www.fas.org/irp/program/disseminate/siprnet.htm;
3. FidoNet:  http://www.fidonet.org/ ;
4. Internet:  http://www.internet.com/;
5. Internet2: http://www.internet2.edu/;
6. PlanetLab: http://www.planet-lab.org/.
 Cuvântul internet provine din concatenarea prescurtărilor a două cuvinte englezești, interconnected (interconectat) și network (rețea) și desemnează o rețea de mari dimensiuni formată prin interconectarea mai multor rețele autonome eterogene. Astfel, substantivul comun „internet” desemnează, în general, o reuniune de rețele, văzută ca o rețea unitară, împreună cu informația și serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestei rețele (Web, E-Mail, FTP etc.). Exemple de rețele mari de tip internet sunt: SIPRNET, FidoNet, Internet, Internet2 și PlanetLab.
Un intranet este o rețea închisă sau o sub-rețea dintr-un internet sau chiar din Internet care este administrată autonom și pentru care există un sistem de securitate local. Un intranet poate fi format din mai multe rețele de tip Local Area Network (LAN), legate între ele prin anumite sisteme de comutare. Un intranet poate fi conectat la Internet printr-un router, care permite utilizatorilor din intranet să utilizeze servicii ca: Web, FTP sau EMAIL. De asemenea, permite utilizatorilor din exterior (din Internet) să acceseze servicii pe care le pune eventual la dispoziție intranetul. Pentru a se proteja de diferite atacuri malițioase, sunt utilizate soft-uri de tip firewall, care previn utilizatorul că anumite mesaje neautorizate încearcă să intre sau să plece. Un firewall este implementat să filtreze anumite mesaje conform unor criterii, de exemplu, el permite trecerea doar a mesajelor legate de poșta electronică. Extranetul este un intranet particular al unei firme, la care însă au acces limitat și anumite persoane sau grupuri din exterior, din alte firme, ca de exemplu, de la firme-furnizor sau firme-client.
Internet/The NET (rețeaua). Cea mai mare, mai notorie și uzuală dintre rețele de tip internet la ora actuală este numită Internet (nume propriu, scris cu majusculă), adică super-rețeaua mondială unică de computere, interconectate prin protocolul IP/TCP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (DARPA) din SUA a creat prima rețea de computere interconectate sub numele Arpanet. Super-rețeaua Internet de azi a rezultat din extinderea rețelei Arpanet. Prin Internet multe resurse dintr-o anumită locație geografică pot fi partajate (exploatate în comun) de către utilizatori din cele mai diverse locuri geografice.
Internet2 este cel mai avansat consorțiu de networking din SUA, organizat pe principiul non-profit. Înființat de comunitatea de cercetare și educație începând cu anul 1996, Internet2 are în vedere dezvoltarea de aplicații și tehnologii de rețea avansate, cu scopul de a accelera modernizarea Internetului și utilizarea tehnologiilor sale revoluționare. Din punct de vedere practic, Internet2 nu este o rețea fizică separată și această rețea nu-și propune să înlocuiască omniprezentul Internet. Ideea pe care se merge este accelerarea procesului de dezvoltare de noi tehnologii și aplicații, pe platforma Internet existentă deja, prin colaborarea universităților, institutelor de cercetare și companiilor. Cine se conectează la Internet2? Evident că deocamdată universitățile, organizațiile și cei care au acces la această rețea ca parteneri în consorțiu. Doriți să aflați dacă computerul vostru este conectat la Internet2? Puteți afla, fără dificultate, folosind un applet Java de la adresa http://detective.internet2.edu/applet/index.html.
PlanetLab era la sfârșitul anului 2006 format dintr-o rețea de 723 de servere distribuite pe tot globul, fiind găzduit de 353 de site-uri, de pe cuprinsul a peste 25 de țări. Azi (vineri, 19.10.2012) are 1.134 de servere găzduite de 545 de site-uri. Majoritatea serverelor este găzduită de institute de cercetare, deși unele dintre ele sunt găzduite în co-locație și cu diverse centre de rutare (cum ar fi Internet2 Abilene backbone). Toate serverele sunt conectate la Internet. (Ioan Dzițac)

Trimite email
luni, 4 mai 2026 la 23:19:33 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert aniversar

IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro - Primii 45
Concert aniversar
la Arenele Romane, București
sâmbătă, 23 mai, ora 19.30, acces de la 19.00