Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Contractele

Avocatul TV (6)

Contractele

Legea interzice contractul de vânzare-cumpărare între soți.

 Trăind într-o societate plină de convenții și obligații, încheierea unui contract nu face altceva decât să atragă răspunderea în fața legii în caz de nerespectare a clauzelor contractuale.
Pe o coală albă de hârtie se pot scrie multe, vrute și nevrute chiar, iar societatea face uz de multă maculatură pentru a susține toată scriitura contractuală.
Într-un contract se realizează o înțelegere scrisă în care două părți convin să se oblige una pe alta într-un numit fel. Se realizează, de fapt, un troc: serviciu pentru serviciu, dar care se desfășoară sub rigoriile legii.
 Acest lucru este necesar pentru ca fiecare parte să se asigure de seriozitatea celeilalte și de faptul că își va duce la îndeplinire sarcinile. Înainte de a semna un contract, este de preferat ca acesta sa fie validat de către un expert din domeniul legal, care să ofere toate detaliile și eventualele repercusiuni legate de intrarea în uz a acestui act oficial.
Multe rânduri redactate frumos într-un contract pot prejudicia una din părți, sau chiar pe ambele, asta dacă nu este redactat corect sau prezintă ambiguități. Este foarte importantă claritatea textului și, mai ales, ca toate clauzele să reprezinte interesul părților. Convenția legală - așa cum este numit în practică un contract - este investită cu putere de lege, astfel că încheierea unui contract interzis, ilicit, fără consimțământul ambelor părți sau fără existența discernamântului atrage după sine pedeapsa legală.
Cine nu are liber la contract?
Contractele au o valoare legală doar în momentul în care sunt îndeplinite câteva condiții, mai ales cele legate de cine este în capacitatea de a încheia o convenție legală. Prin urmare, anumite categorii de persoane nu își pot pune semnatura la finalul scriiturii contractuale, printre acestea numărându-se minorii sau cei cărora legea le-a interzis să își exercite acest drept. În cazul minorilor se pot încheia contracte, însă doar dacă este menționat un reprezentat legal.
 O categorie aparte în domeniul contractelor o constituie soții, aceștia neavând voie să semneze contracte de vânzare-cumpărare între ei, această acțiune fiind ilegală.
Contractele pot fi încheiate doar în termeni normali, civilizați, fiind nevoie de consimțământul ambelor părți și nu este legal dacă este semnat prin constrângere sau folosirea violenței.
Validitatea unui contract este dată și de semnătura părților, care reprezintă exteriorizarea acordului cu privire la convențiile clar enunțate și descrise în corpul contractului.
Fără semnătura personală, valoarea contractului este nulă.
 Clauzele dau bătai de cap părților
Un aspect foarte important, atunci când vine vorba de încheierea unui contract, face referire la claritatea textului acestuia și la valențele pe care le poate lua în caz de ambiguitate. Textul nu trebuie să fie general, din contră, trebuie să fie cât mai specific și detaliat. De exemplu, în multe contracte de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, specifice bătrânilor care, în schimbul cedării locuinței lor acceptă să fie întreținuți de rude, prieteni sau chiar necunoscuți, se strecoară multe inadvertențe.
De obicei, clauza de întreținere nu este stipulată clar, nu se precizează în ce constă întreținerea, cuantumul ei, astfel că se ajunge la cazuri nefericite în care bătrânii sunt practic lăsați pe drumuri sau îngrijirea lor este ca și inexistentă.
Eu ți-am dat, eu îți iau
Contractele de donație au un caracter aparte. Dacă în majoritatea cazurilor acestea sunt irevocabile, când vine iarăși vorba de soți, acestea prezintă excepții. Cu alte cuvinte, chiar dacă un soț a donat celuilalt în timpul căsătoriei un anumit bun, la un moment dat poate revoca această acțiune.
Rezumând subiectul dezbătut astăzi, este foarte important ca atunci când se semnează un contract să fim atenți la toate clauzele și hibele pe care textul le poate conține, consultarea unui avocat eliminând multe posibile neplăceri în acest sens.
 Pentru detalii, accesează www.avocat-tv.ro, secțiunea Subiecte. Aici, avocat Mihaela Pleșea, alături de invitata sa, Maria Popescu, discută pe larg despre contracte.
Puteți urmări emisiunea AICI
Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)

Trimite email
duminică, 28 aprilie 2024, 15:40:11 Ora de vară a Europei de Est