Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Eminescienii orădeni și-au sărbătorit patronul spiritual

Marți, de Ziua lui Mihai Eminescu

Eminescienii orădeni și-au sărbătorit patronul spiritual

Începând din 2013, elevii și dascălii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea vor sărbători „Ziua școlii” chiar de ziua patronului lor spiritual, pe 15 ianuarie, la ivirea „Luceafărului” pe bolta națională a culturii, literaturii și spiritualității românești.

Așadar, ieri (15 ianuarie 2013), în cetatea eminescienilor, a fost mare sărbătoare!
„Pentru noi, ziua de 15 ianuarie are o triplă semnificație: este ziua poetului național Mihai Eminescu, patronul spiritual al școlii noastre, Ziua Culturii Naționale, dar și ziua Colegiului nostru, zi care sperăm să devină, în anii următori, o tradiție specifică Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea”, a spus doamna director, profesor Maria Onița. În continuare, domnia sa a creionat principalele momente istorice ale devenirii colegiului, începând din 1948, când instituția purta numele de Școala Nr. 4, la 1977, când a devenit Liceul de Filologie Istorie, ca în 1990, pe vremea dlui director Ludovic Gilău, să vorbim despre Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”; în timpul dlui director Eilender Iosif, unitatea de învățământ a eminescienilor orădeni a devenit ceea ce este și astăzi – Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Ce urmează să se mai întâmple peste ani și ani între zidurile cetății eminescienilor, ziduri vechi de mai bine de 313 ani?
Sărbătorim „tradiția” care „naște valori”
„Ca instituție de învățământ (a mai adăugat doamna director) îndeplinește un deziderat atât de bine exprimat de Mihai Eminescu: „Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții”. Totodată, nu trebuie să uităm ceea ce spunea atât de adevărat tot Eminescu: „că nivelul culturii generale a nației nu-l poate ridica nimeni cu umărul – timpul și munca umplu neajunsurile”... Școala are rolul de a arăta elevilor ce este bine și ce este rău, ce este adevăr și ce este minciună, ce este valoare sau non-valoare, înarmându-i astfel cu capacități individuale necesare în a le discerne. De aceea, astăzi, aici, sărbătorim „tradiția” care „naște valori”, suntem mândri de realizările noastre și sunt convinsă că, în anii următori, corpul profesoral și elevii Colegiului vor ridica prestigiul acestei instituții de cultură și vor fi mândri că sunt sau au fost „eminescieni”, a conchis doamna director Maria Onița.
Cuvinte de apreciere la adresa colectivului de cadre didactice și elevi au avut și invitații care au luat cuvântul, doamna Claudia Timofte – director al cancelariei prefectului Claudiu Pop și  dl Daniel Negrean – inspectorul școlar general, care deși a învățat și s-a format în spirit gojdist, a recunoscut și apreciat Colegiul Național „Mihai Eminescu”, pe care l-a cotat ca fiind o unitate reprezentativă a învățământului orădean și bihorean. În cuvântul lor, poetul Ioan Moldovan – director al revistei „Familia”, și scriitorul Ioan F. Pop – directorul Muzeului Memorial „Iosif Vulcan” au făcut trimiteri la Mihai Eminescu și Iosif Vulcan, la felul în care se percep astăzi lucrurile, la felul în care este receptat în zilele noastre poetul nostru național. Ioan F. Pop ne-a citit din volumul personal pe care avea să-l dăruiască unor eminescieni cu preocupări literare, „Scrisoarea deschisă” pe care domnia sa a adresat-o Poetului. La rândul său, directorul adjunct al colegiului, doamna profesor Hochhauser Eniko, s-a adresat audienței de „Ziua școlii”, atât în limba română, cât și în limba maghiară.
„Repere educaționale”
Un colectiv de 14 dascăli și 7 elevi eminescieni au venit de „Ziua școlii” cu un prim volum de texte, intitulat „Repere educaționale...”, un volum care adună între coperțile sale lucrări științifice, metodico-științifice din mai multe arii curriculare, și promit ca materializând astfel un proiect educațional, să repete această „figură”, an de an, cu ocazia „Zilei școlii”.
„La zidirea soarelui...”
Au urmat la cuvânt artiștii, care s-au adresat inimii într-un limbaj elevat și universal, recitând și cântând, cu toții emoționând prin mesajul lor și prin ținutele lor elegante.
Din respect pentru munca lor, a elevilor și a profesorilor, în egală măsură, nu putem să nu-i nominalizăm, așa după cum ne este obiceiul și caracterul, fiind convinși că nu facem nimănui niciun rău și nici deservicii.
Manifestările ocazionate de „Ziua școlii” au fost coordonate de un colectiv de cadre didactice din care au făcut parte: prof. Cristina Marian și Alina Vidican, Veronica Marton, Maria Hulber, Laura Ardelean și Samarjai Eniko, în frunte cu directorii colegiului, doamna director Maria Onița și dna prof. Hochhauser Eniko – director adjunct.
Au recitat, au cântat și ne-au încântat elevii: Antonia Chiș, Czaholi Cristina, Vasile Todinca, George Gabor (prezentator), Patricia Reștea, Irinyi Izabella, Maria Avram, Antonela Gal, Diana Opriș, Ioana Sasca, George Popa și Alexandra Daragiu, Bajnok Tamas, Toth Gabor, Ujlaki Barbara, Ujlaki Nikol și Szappanos Brigitta; artiștii (soliști, în duet sau grup): Amalia Popa, Sânziana Vrabie, Antonnela Gal, Maria Lup, Natalie Slăvescu (la pian), Teodora Șandru și Denis Șerb (la vioară cu goarnă), Oana Pelea, grupul coral al școlii, soliști – George Popa și Carina Cheregi.
Cu flori la statuia Poetului
Tot din cuvântul doamnei director Maria Onița aveam să aflăm că elevii și dascălii colegiului aveau să participe și la celelalte manifestări ocazionate de omagierea Poetului Nepereche; elevi din clasele a VI-a A și a IX-a B, însoțiți de doamnele prof. Daniela Duma și Ramona Tătar vor depune flori la statuia Poetului și vor vizita Muzeul Memorial Iosif Vulcan, iar astăzi (miercuri, 16 ianuarie) este programată  conferința „Zilele Eminescu” pentru clasele umaniste.
Cu drag și dor de Eminescu, orădenii s-au exprimat, ieri, în fel și chip, aducând un sincer omagiu lui Mihai Eminescu - „Luceafărul poeziei românești”.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (82 de poze), accesați Galeria foto: Eminescienii orădeni și-au sărbătorit patronul spiritual.

Trimite email
joi, 18 aprilie 2024, 07:40:39 Ora de vară a Europei de Est