Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Caravana reciclării creative la Colegiul Național ,,Teodor Neș” Salonta

Colegiul Național ,,Teodor Neș” Salonta participă la acest proiect cu două echipe

Caravana reciclării creative la Colegiul Național ,,Teodor Neș” Salonta

,,Mediul nu este doar floarea, pomul și râul. Este comunitatea în care cresc copiii noștri, este grija față de cel de lângă noi, este felul în care oferim ceva înapoi locului în care creștem și ne dezvoltăm."- Oscar Downstream- sponsor proiect Caravana reciclării creative.

Organizatorul proiectului este Asociația PlaYouth. Proiectul Caravana reciclării creative are ca scop creșterea conștientizării și a gradului de educare privind importanța colectării selective a deșeurilor și a reciclării creative în cadrul școlilor participante și al comunității. Proiectul se desfăşoară în județele Arad, Bihor, Bistrita Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timis în unitățile de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal, înscrise în Program.
            Colegiul Național ,,Teodor Neș" Salonta participă la acest proiect cu două echipe formate din profesori în învățământul primar. Echipa 1 este formată din prof. Zubașcu Mădălina, Ilie Adela Sofia, Mateuț Melania, Buștea Bianca, Fusu Gabriela, iar echipa 2 este alcătuită din prof. Sava Florina, Vaida Raluca, Iga Sanda, Toma Daniela, Zbârcea Laura.
Obiectivele proiectului sunt:
Să învățăm despre sustenabilitate, consumul rațional și despre colectarea selectivă - prin activități experiențiale și exerciții practice.
Să descoperim ce beneficii putem aduce mediului și ecosistemului și cum putem economisi bani - prin transformarea cunoștințelor dobândite într-un hobby.
Să stimulăm creativitatea, lucrul în echipă, inițiativa și bucuria de a realiza prin propriile forțe obiecte sau sisteme utile și folositoare.
Cadrele didactice au contribuit la amenajarea a cinci zone de reciclare și recreere: zona de Colectare selectivă, zona de Păsări fericite, zona de Lecturi inspirate, zona Grădina minunată, zona Reciclate și-napoi la lume date. Aceste zone vor fi supuse la vot (juriu și aprecieri publice) iar patru din cele 80 de instituții de învățământ vor fi premiate.
,,Caravana reciclării creative" este o inițiativă care a reușit să transforme materialele aruncate în frumoase opere de artă, prezentând în același timp potențialul imens de creativitate. De asemenea, părinții s-au arătat interesați de acest demers și încântați să ne ajute să dăm naștere unor zone frumoase în curtea școlii, de care ne vom bucura cu toții pe termen lung. Un sprijin extraordinar am primit din partea doamnei directoare prof. Galea Florentina prin finanțarea unor materiale necesare derulării proiectului, dar și întregul colectiv al personalului auxiliar a fost alături de noi, datorită domnului administrator Ilieș Ciprian.
Încheierea proiectului va avea loc vineri, 10.05.2024, prin expoziția ,,Reciclate și-napoi la lume date", realizată de elevii claselor participante și prezentarea publică a tuturor zonelor creative, în curtea Colegiului Național ,,Teodor Neș" Salonta.
Prof. Zbârcea Laura

Trimite email
luni, 20 mai 2024, 01:20:53 Ora de vară a Europei de Est