Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Competiție inedită pentru fanii jocurilor X-BOX

Sâmbătă, 1 februarie, la Oradea Shopping City

Competiție inedită pentru fanii jocurilor X-BOX

Sâmbătă, 1 februarie 2014, de la ora 11.00, Oradea Shopping City îi provoacă pe fanii jocurilor X-BOX la o competiție inedită.

Concurenții pot experimenta o nouă dimensiune a gamingului pe un ecran de cinema cu diagonala de 10 metri și cu un sistem de sonorizare Dolby Surround, la Cortina Cinema Digiplex, în cadrul Oradea Shopping City.
Împătimiții jocurilor X-BOX pot dovedi că sunt cei mai buni la unul dintre jocurile din competiție: UFC 3, FIFA 2014 sau Forza Motorsport 4. La final, trei câștigători vor pleca acasă cu câte o tabletă Samsung GalaxyTab 3 (display 8’, procesor dual-core, memorie 16 GB, WiFi, GPS și sistem de operare Android 4.2.2 Jellz Bean) puse la bătaie de Oradea Shopping City.
Fiecare competiție se joacă în sistem piramidal, iar concurenții se pot înscrie doar la un singur joc.
Concurenții UFC 3 se vor bucura și de suportul campionului de kickbox, Sandu Lungu, cunoscut și ca Muntele Bihorului, ce va fi prezent în cadrul competiției pentru a încuraja împătimiții sportului său favorit, de data aceasta pe X-BOX.
Înscrierile se fac gratuit până la data de 31 ianuarie 2014 prin completarea formularului de concurs disponibil la Info Point și Concession-Cortina Cinema Digiplex, în cadrul Oradea Shopping City, și prin e-mail la adresa marketing@oradeashoppingcity.ro, cu titlul ÎNSCRIERE CONCURS X-BOX și precizarea în textul e-mailului a următoarelor informații: nume, vârstă, adresă de e-mail, telefon, data înscrierii și jocul ales din competiție.
Regulamentul competiției este disponibil pe www.oradeashoppingcity.ro, la Cortina Cinema Digiplex și la Info Point.
Oradea Shopping City este principala destinație de distracție din Oradea
Oradea Shopping City oferă orădenilor beneficiile unui stil de viață premium: un centru de distracție pentru toată familia, o selecție de branduri internaționale și naționale și cafenele pentru pauzele dintre cumpărături, toate într-o clădire modernă cu design contemporan.
Cortina Cinema Digiplex este cel mai mare cinema din oraș, cu șase săli de proiecție dotate cu cele mai noi tehnologii, unde cinefilii se pot bucura de premiere într-un decor superb.
Andreea Bucur,
specialist Relații Publice

Trimite email
duminică, 10 noiembrie 2024, 21:47:01 Ora standard a Europei de Est