Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Regulament de construire în zona montană a județului Bihor

Zonele turistice, după modelul stațiunilor europene

Regulament de construire în zona montană a județului Bihor

În cadrul conferinței de presă susținute joi, 28 ianuarie 2021, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a prezentat un regulament de construire pentru zona montană a județului, care are scopul de a se crea un aspect unitar, care să respecte și să prezerve tradiția și specificul local.


În ultimii ani s-a construit haotic în zonele montane din Bihor, dezordonat, fără o direcție clară, fără planuri de urbanism și regulamente, cu densități de tip urban în zona montană și fără a respecta forme apropiate de casele tradiționale. Pentru a limita acest fenomen, Consiliul Județean Bihor propune un regulament de construire, astfel încât noile construcții să ducă la dezvoltarea turismului, fără distrugerea naturii și a frumuseților locale. Regulamentul va introduce restricții de ocupare a parcelelor și reguli care țin de aspectul construcției, de la acoperiș, fațade, până la materialele utilizate.
Conceptul general va prelua elemente din construcțiile tradiționale din România, precum și din arhitectura montană europeană, cu accent pe pante de acoperiș lungi, elemente din lemn masiv la fațade și interioare, zidării și placări din piatră la nivelurile de intrare. În principiu, se vor folosi materiale naturale, locale. Construcțiile nu trebuie să domine peisajul, iar culorile folosite trebuie să fie în tonuri naturale și derivate din cele ale peisajului local.
„Există un ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local în zona Crișana-munte elaborat de Ordinul Arhitecților din România, deci sunt studii pe acest temei. Există, de asemenea, o astfel de practică în țări europene cu zone montane care s-au dezvoltat bine, cum ar fi nordul Italiei sau Austria, deci nu venim cu ceva foarte nou, dar trebuie să facem și noi aceste lucruri. De asemenea, ne vom consulta cu conducerea Parcului Natural Apuseni, vom avea întâlniri în următoarele două luni de zile, cât timp este această perioadă a regulamentului în dezbatere publică și la final, în cursul lunii aprilie,vom adopta acest regulament. Vom discuta și cu primăriile din zonă, astfel  încât  să cădem de acord asupra acestor măsuri. Sunt câteva zone care vor fi prioritare pentru noi, unde putem să acționăm. Este vorba de zona Padiș, zona Stâna de Vale - Barajul Leșu - Coada Lacului, zona Vârtop-Arieșeni, zona Roșia-Remetea, zona Defileului Crișului Repede, dar și una cu un specific aparte, cum este comuna Șinteu, unde împreună cu primăria vom veni cu un regulament care să conserve această zonă cu identitate slovacă",  a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Potrivit regulamentului propus de Direcția Arhitectului-Șef din cadrul Consiliului Județean Bihor, funcțiunile preponderente în aceste zone sunt și vor fi locuirea (locuințe individuale, case de vacanță), instituții (salvamont, centre de informare turistică) și servicii - de turism (pensiuni, hoteluri, cabane), comerț (spații comerciale, ateliere meșteșugărești), funcțiuni de agrement și recreere.
Regulamentul va fi pus în dezbatere publică timp de 45 de zile, începând de săptămâna viitoare.

Trimite email
luni, 20 mai 2024, 19:08:53 Ora de vară a Europei de Est