Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Un an de „Un județ mai curat”

Rezultate și obiective noi

Un an de „Un județ mai curat”

Curățenia în județ este unul dintre obiectivele Consiliului Județean Bihor. În lupta cu depozitările ilegale de deșeuri și identificarea celor responsabili, la finalul anului trecut a fost încheiat un protocol de colaborare cu Instituția Prefectului, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect.

Consiliul Județean Bihor a achiziționat patru camere de supraveghere performante, care permit identificarea persoanelor și a autovehiculelor, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile. Acestea sunt utilizate de Garda de Mediu și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, ca urmare a protocolului încheiat cu autoritatea județeană.
Rezultatele la un an de la semnarea protocolului de colaborare au fost prezentate într-o conferință de presă de către Ilie Bolojan - președintele Consiliului Județean Bihor, Dumitru Țiplea - prefectul Județului Bihor, chestor Alin Haniș - șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Monica Crișan - comisar la Garda de Mediu Bihor, Cristian Câmpan - director executiv APIA și Traian Bulzan - șef SDN Oradea.
Curățenia este unul dintre semnele distinctive ale civilizației, pentru că un mediu curat ajută la dezvoltarea economică, dacă vorbim de turism, investitori și calitatea vieții. Începând de anul trecut, împreună cu instituțiile partenere, am pus în practică acțiuni pe mai multe direcții, toate cu același scop: un județ mai curat", a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, au fost identificate și sancționate 33 de persoane care au depozitat ilegal diverse deșeuri, valorarea totală a sancțiunilor ajungând la 240.000 lei. De asemenea, au fost confiscate trei autovehicule folosite la transportul deșeurilor. Sistemele de supraveghere au fost amplasate, prin rotație, în șapte locații: Țețchea, Pădurea Neagră, Beiuș, Remeți, Cauaceu, Aleșd și Miersig.
Pentru prima dată am putut monta echipamente de supraveghere și în locuri greu accesibile, fără curent și alte facilități, camerele de supraveghere fiind mobile și autonome. Am dispus colegilor din județ să facă un inventar al zonelor de pe raza lor de competență unde se depozitează ilegal deșeuri, dar am primit informații de la fiecare instituție implicată, inclusiv autorități locale. Camerele sunt montate în mai multe locuri concomitent, în funcție de zonele cu probleme semnalate", a declarat chestorul Alin Haniș, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Avem o prioritate de bază de a pune în grafic și în ordine județul și în ceea ce privește curățenia. Grija față de mediu este o prioritate pentru Instituția Prefectului, pe lângă digitalizarea și eficientizarea activității instituțiilor deconcentrate", a precizat Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor.
Garda de Mediu a sesizat și sancționat, pe lângă depozitările ilegale, și incendieri de deșeuri. Potrivit comisarului Monica Crișan, anul acesta au fost date 68 de sancțiuni, în valoare de peste un milion de lei, și 20 de avertismente. Au fost întocmite două sesizări penale pentru arderi de deșeuri și deversări de deșeuri periculoase pe raza județului.
În ceea ce privește terenurile neîngrijite de la marginea drumurilor, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bihor a identificat și notificat 90 de fermieri, în urma controalelor făcute pe DN1 (Oradea - Borod - Aleșd), DN76 (Oradea - Beiuș - Sâmbăta) și DN79 (Oradea - Salonta - Oradea). Termenul până la care proprietarii își pot curăța terenurile pentru a putea beneficia de subvențiile de la stat este ianuarie 2022. Directorul executiv al APIA, Cristian Câmpan, a precizat că vor începe verificări pe trasee noi.   
Un rol important în asigurarea curățeniei pe drumurile din județ îl are și Secția de Drumuri Naționale Oradea (SDN Oradea), din cadrul Direcției de Drumuri și Poduri Cluj. În cursul anului 2021, pe cei aproximativ 500 de kilometri pe care îi are în administrare, SDN Oradea a tăiat lăstăriș de pe o suprafață de 150.000 metri pătrați. După ridicarea vegetației tăiate sau cosite, a fost ridicată o cantitate de 270 de tone de deșeuri, echivalentul a 500 de kg/km.
Consiliul Județean Bihor acționează, împreună cu instituțiile partenere, în mai multe direcții: (1)stabilirea unor standarde de curățenie, penalități explicite și responsabilități clare pentru cei implicați, (2) operaționalizarea sistemului de colectare a deșeurilor, (3) accesarea fondurilor europene pentru salubritate și mediu, (4) înființarea unor platforme de colectare separată a deșeurilor în orașele din județ, (5) gestionarea câinilor fără stăpân, (6) curățenia în zonele turistice, (7) proiecte pentru conservarea mediului și (8) acțiuni de educare și voluntariat. În acest scop, au fost încheiate parteneriate și cu alte instituții și autorități locale.
Anul viitor ne propunem să diversificăm aceste acțiuni, să le consolidăm. Spre exemplu, ne dorim să avem o hartă făcută de cetățeni a depozitelor ilegale de deșeuri din județul Bihor. Vom crea o aplicație în care orice cetățean care nu își dorește ca localitatea sa să fie o groapă de gunoi, să încarce fotografii cu locația unde sunt aruncate deșeurile. Astfel, vom putea interveni mult mai rapid. Oricât s-ar zbate comisarii de la Garda de Mediu, nu au cum să perieze toate gropile de la marginile localităților. Anul viitor randamentele trebuie să fie mai bune. Curățenia este un rezultat al unui parteneriat între autorități și cetățeni", a mai adăugat Ilie Bolojan.
Vă reamintim că protocolul de colaborare dintre Consiliul Județean Bihor, Instituția Prefectului, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect a fost încheiat pe 11 decembrie 2020.

Trimite email
luni, 20 mai 2024, 17:35:50 Ora de vară a Europei de Est