Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Ana Blandiana în dialog cu Dan-Liviu Boeriu

Conferința Mai mult ca trecutul

Ana Blandiana în dialog cu Dan-Liviu Boeriu

Proiectul „Bibliovibes" | #educultcentre oferă publicului orădean și nu numai un eveniment de excepție, la care invitată este bine-cunoscuta poetă și eseistă Ana Blandiana, ce va susține, în dialog cu Dan-Liviu Boeriu, conferința Mai mult ca trecutul, urmată de lansarea ultimei sale cărți cu același titlu, apărută în Editura Humanitas, București, 2023.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai" Bihor, Revista Várad și Revista Familia, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Teatrul Szigligeti Oradea și va avea loc joi, 14 decembrie 2023, de la ora 18.00, la Muzeul Țării Crișurilor, Strada Armatei Române, nr. 1/A.
Ana Blandiana (pe numele său civil Otilia Valeria Coman) este una dintre cele mai remarcabile personalități ale literaturii române contemporane. Născută la Timișoara (25 martie 1942), a debutat în lumea literară în revista „Tribuna" în anul 1959, devenind de atunci un nume de referință: este autoare a 27 de cărți publicate în limba română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi.
Numele îi este legat și de lupta pentru libertate civică, fiind disidentă a regimului comunist și avînd, de-a lungul anilor, trei interdicții de publicare: în 1959-1964: ca fiică a unui deținut politic; în anul 1985, pentru publicarea a patru poezii în revista „Amfiteatru". După interdicție, poeziile au fost răspândite fiind scrise de mână (unicul samizdat românesc);  iar în perioada 1988-1989, pentru publicarea unei parodii a dictatorului sub forma unei poezii pentru copii.
De-a lungul anilor, a întreprins mai multe călătorii de documentare și de studiu în diverse țări din întreaga lume, ca invitată a unor universități, academii și organizații culturale, susținând lecturi publice și conferințe sau participând la reuniuni, congrese și festivaluri de poezie.
În martie 1990 a reînființat PEN Clubul Român (al cărui președinte a fost în perioada 1990-2004, din anul 2004 fiind președinte de onoare). În noiembrie 1990 a fost unul dintre inițiatorii Alianței Civice, pe care o conduce în perioada 1991-2001. În anul 1993 a inițiat și a realizat alături de Romulus Rusan, sub egida Consiliului Europei, primul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din lume (Sighet, România). În 1994 a fondat Fundația Academia Civică (al cărei președinte este încă de la înființare), organizație neguvernamentală care administrează Memorialul de la Sighet.
Întreaga sa carieră literară a fost recunoscută prin premiile literare care i-au fost decernate: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu", 1997; Premiul „Opera Omnia", 2001; Premiul Internaţional „Vilenica", 2002; Premiul Internaţional „Camaiore", 2005; Premiul Special „Acerbi", 2005; Premiul „Poetul European al libertăţii", 2016, Premiul Canadian pentru Poezie „Griffin", 2018. Este, de asemenea, membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé" şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).
Prin intermediul cuvântului său plin de profunzime și sensibilitate, Ana Blandiana a reușit să creeze opere literare ce au pătruns în inimile cititorilor din întreaga lume.
Conferința va aborda teme de actualitate și va oferi participanților ocazia de a intra în dialog cu una dintre cele mai influente figuri ale culturii române. Ana Blandiana va împărtăși gânduri și experiențe legate de literatură, dar și perspective asupra societății contemporane.
Cartea Mai mult ca trecutul, numită și cartea anului 2023, care va fi prezentată în cadrul aceluiași eveniment, este o cronică personală a celor mai întunecați ani ai perioadei ceaușiste, 1988 și 1989, și constituie o mărturie a absurdului și terorii existenței cotidiene din acei ani. În volum apar multe nume și întâmplări despre critici literari, oameni de cultură, prieteni, dar și despre activiști de partid, securiști, funcționari de rang înalt sau modest. Sunt și relatări ale unor evenimente care marcau oamenii acelor zile, discuțiile și obsesiile acelor ani. „Jurnalul se citește cu sufletul la gură nu doar din dorința de a mai descoperi vreun detaliu de culise din viețile unor scriitori acum uitați sau, dimpotrivă, deveniți celebri, ci pentru că cele cinci sute de pagini sunt irezistibile ca panoramă a vieții (...). Trei sunt marile iubiri ale acestei cărți aparte: iubirea cuplului Blandiana-Rusan, iubirea țării România, o tandrețe de un impresionant firesc, lipsită de orice demagogie patriotardă, și iubirea de literatură ca mod de a trăi" (Tatiana Niculescu).
Evenimentul va fi moderat de către doamna Ancuta Șchiop, manager al Bibliotecii Județeană „Gheorghe Șincai" Bihor, iar volumul va fi prezentat de către domnul Dan-Liviu Boeriu.
Vă invităm, așadar, la o seară plină de vibrații literare, care se adresează publicului larg, pasionaților de literatură, studenților, profesorilor și tuturor celor interesați de contribuția culturală și intelectuală a Anei Blandiana.
Proiectul cultural „Bibliovibes" | #educultcentre este implementat în cadrul Programului Interreg România-Ungaria ROHU446 și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.
Intrarea se face pe bază de bilete gratuite, în limita a 120 de persoane.

Trimite email
luni, 20 mai 2024, 19:55:23 Ora de vară a Europei de Est