Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Arii protejate din județul Bihor (IV)

Serialul nostru

Arii protejate din județul Bihor (IV)

Săptămâna trecută, v-am prezentat patru dintre rezervațiile naturale atribuite în custodie Direcției Silvice Oradea: Dealul Pacău, Poiana cu narcise de la Goroniște, Pădurea cu narcise de la Oșorhei și Valea Iadului, cu Syringa josikaea. Astăzi, continuăm cu Lacul Cicoș – rezervație mixtă, cu o suprafață de 4,5 ha, situată pe raza Ocolului Silvic Săcueni, și Rezervația de stârci (Ardea cinerea cinerea) din pădurea seculară de stejari de la Săcueni (Quercus robur).

Lacul Cicoș

Stațiunea în care este cantonat acest plaur se găsește la marginea districtului nordic al Câmpiei de Vest, la 4 km Sud-Est de localitatea Săcueni, în albia înmlăștinită a unui afluent al Barcăului. Acest pârâu, în urma erozinii regresive, a înaintat atât de mult în zona colinelor Sălacea – Săcueni, încât a ajuns la 3 km de culoarul Ierului, care curge în regiunea de câmpie.
Lacul Cicoș se află într-o covată adâncită, la altitudinea de 142 m. Porțiunea lățită a acestei albii, până la 170 m, se întinde pe o lungime de circa o jumătate de km, adăpostind un complex băltos – mlăștinos, unde pe alocuri adâncimea apei depășește chiar 3 m. În mijlocul acestuia s-a format un plaur compact cu o suprafață de circa 2,5 ha, precum și alte câteva mai mici, situate la periferia lacului. Principalele asociații vegetale se înșiră sub formă de benzi longitudinale, în funcție de adâncimea apei și de amplasarea plaurului. Lacul este alimentat de un izvor permanent cu apă potabilă, care provine din straturile acvifere ale malului mai înalt situat.
După asanarea Văii Ierului în paralel cu intensificarea activității umane, unele habitate arhaice au dispărut, altele s-au transformat profund. Cea mai importantă caracteristică a habitatelor conservate și în prezent este excesul de umiditate.
Stațiunea Lacul Cicoș este unică în felul ei nu numai în țară, dar și în această parte a continentului, ea adăpostind o adevărată floră relictară. Vegetația plutitoare, plaurul, care în general se găsește în regres și în alte regiuni, s-a păstrat în toată complexitatea sa.
Flora acestui teritoriu se remarcă printr-o serie de rarități fluoristice, endemisme și specii pe cale de dispariție: ruscuța-de-primăvară, rodul pământului oriental, sadină, cucută de baltă, garoafă de munte, bumbăcariță, ghintura, nopticoasă tristă, stânjenelul, trifoi amar, solovârfiță, foarfeca bălții, taniclie-de-baltă ș.a.
Studiile întreprinse au relevat existența a cca. 20 de specii de mamifere, printre care: vulpea, pisica sălbatică, jderul, nevăstuica, dihorul, bursucul, ariciul, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, iepurele de câmp, pârșul, alte animale mici (liliac, cârtiță, chițcani, șoareci), chițcanul de mlaștină, șobolanul roșu de apă.
În zona lacului au fost evidențiate un număr mare de specii de păsări, multe dintre acestea strict protejate prin convenții internaționale: uliul porumbar, uliul păsărar, șorecarul comun, barza albă, pescărușul albastru, stârcul cenușiu – peste 30-40 de cuiburi, egreta mare, egreta mică, stârcul de noapte, stârcul roșu, rața mare, viesparul, eretele de stuf, șerparul, vânturelul roșu, fazanul, găinușa de baltă, lișita, becațina comună, porumbelul gulerat, turturica, cucul, pupăza, presura de stuf, precum și opt specii de amfibieni și reptile.
Cealaltă rezervație naturală de la Săcueni este

Rezervația de stârci (Ardea cinerea cinerea)

din pădurea seculară de stejari de la Săcueni (Quercus robur), declarată prin Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr.101/30.08.2005, cu avizul Academiei Române nr.812/CJ/08.08.2005, la propunerea APM Bihor.
Această rezervație este reprezentată printr-o pădure naturală de stejar - Quercus robur, arboret semincer de stejar pe o suprafață de 7,2 ha, cu vârsta de 110 ani, din regenerare naturală. Pădurea este destinatǎ, prin amenajamentul silvic, pentru producerea de semințe forestiere și pentru conservarea genofondului forestier, creșterea rămânând activă până la 150 – 200 de ani, iar longevitatea depășind obișnuit 500 – 600 de ani, ba chiar și 2000 de ani, în caz excepțional.
Zona a fost declarată rezervație și datoritǎ prezenței speciei de stârc cenușiu, pasăre migratoare sălbatică, oaspete de vară, specie de interes comunitar. În zonǎ au fost identificate și alte specii de păsări: vânturelul de seară, cucul, buha, păsări cântătoare.
Colonie de stârci cenușii este alcătuită din cca. 40 – 50 de cuiburi populate cu stârci în perioada de vară, pasǎre migratoare de vară, care iernează în sudul și Nord-Est–ul Africii. Cuibărește la înălțimea de 10 – 15 m, în arborii de stejar. Cuiburile au până la 1,5 m diametru și sunt construite și în cursul nopții. Este o pasǎre sociabilă, cuibărind în colonii. În perioada martie – aprilie, depune 3-5 ouă albastre – verzui. Clocesc alternativ, ambele sexe, cca. 28 de zile. Puii sunt nidicoli – la eclozare (sunt lipsiți de pene).
Specia este deosebit de folositoare, consumând zilnic cca.330 g de șoareci, șerpi, șopârle, coropișnițe și mai rar peștișori.

biolog Dorina Radoveț
inginer Felicia

Trimite email

duminic, 17 februarie 2019