Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Apel de proiecte pentru dotarea cu echipamente și mobilier a școlilor

În cadrul videoconferinței lunare cu primarii bihoreni,

Apel de proiecte pentru dotarea cu echipamente și mobilier a școlilor

Prefectul Dumitru Țiplea a prezentat miercuri, 18 ianuarie 2023, în cadrul videoconferinței lunare cu primarii bihoreni, un apel de proiecte pentru dotarea cu echipamente și mobilier a școlilor de la nivelul județului Bihor. Alături de edilii bihoreni, la ședință au participat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan, precum și directorii de școli de la nivelul județului.

Apelul ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe" a fost lansat de către Ministerul Educației și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
La nivel național apelul vizează două obiective:
1. Digitalizarea școlilor prin: dotarea laboratoarelor de informatică cu noi resurse tehnologice digitale, asigurarea sălilor de clasă cu echipamente și resurse tehnologice digitale
dotarea cu laboratoare informatice și cu ateliere de practică digitale specifice domeniului de calificare (simulatoare etc.) a unităților de învățământ profesional și tehnic, a unităților de învățământ profesional și tehnic (cu excepția celor cu profil agricol).
2. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin: dotarea cu mobilier a sălilor de clasă  pentru toate nivelurile de învățământ, de la preșcolar la liceu, a spațiilor sportive din palatele copiilor și cluburi, cluburi sportive, dotarea cu materiale și echipamente didactice a laboratoarelor și cabinetelor școlare, echiparea cu ateliere de practică în funcție de specializare și de nevoile concrete a unităților de învățământ profesional și tehnic.
Bugetul alocat la nivel național este de cca 1 miliard de euro.
Prefectul a prezentat o radiografie a nevoilor unităților de învățământ din Bihor, din care reiese faptul la nivelul județului pot beneficia de acest proiect 3.253 de săli de clasă care în ultimii 5 ani nu au fost modernizate, precum și 57 de laboratoare de fizică, 52 de laboratoare de chimie, 61 de laboratoare de biologie și 240 de cabinete școlare care în ultimii 10 ani nu au primit dotări și echipamente moderne.
,,În primul rând, doresc să felicit directorii unităților de învățământ pentru că gestionează cel mai important patrimoniu pe care îl avem, copiii noștri. Astăzi avem o mare oportunitate, aceea de a schimba împreună infrastructura sistemului de învățământ din Bihor. Putem atinge acest obiectiv prin buna comunicare între primării și școli, pentru absorbția masivă a fondurilor, județul Bihor având deja tradiție în acest sens. Mă voi asigura că toate instituțiile cu atribuții vă vor oferi sprijin și voi interveni oriunde apar blocaje pentru a avansa în acest demers", a declarat prefectul Dumitru Țiplea.   
Inspectorul școlar general Horea Abrudan a solicitat celor prezenți implicare maximă în atragerea fondurilor și a adresat mulțumiri prefectului Dumitru Țiplea pentru sprijinul constant oferit Inspectoratului Școlar Județean.  
Solicitanți eligibili în cadrul prezentului apel sunt:
- toate tipurile de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii și județe);
- instituțiile de învățământ superior de stat care au înființate în cadrul lor unități de învățământ preuniversitar;
- statele majore ale categoriilor de forțe/comandamente de armă, care au înființate în cadrul lor unități de învățământ preuniversitar.
Beneficiari reali ai fondurilor sunt:
- unități de învățământ preuniversitar publice acreditate;
- unități conexe: palate ale copiilor, cluburi școlare, cluburi sportive, centre județene de asistență psihopedagogică.
Depunerea proiectelor se realizează exclusiv on-line până la data limită 19.03.2023, prin platforma electronică dedicată PNRR https://proiecte.pnrr.gov.ro/  
Potențialii beneficiari ai apelului pot adresa întrebări legate de depunerea cererilor de finanțare la adresa de e-mail: consultare.pnrr@edu.gov.ro.
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
duminică, 2 iunie 2024, 15:22:07 Ora de vară a Europei de Est