Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Împreună pentru un Internet mai bun”

Ziua Siguranţei pe Internet

„Împreună pentru un Internet mai bun”

Seminarul „Criminalitatea informatică, riscuri, vulnerabilități și modalități de prevenire", organizat de polițiștii de prevenire bihoreni, la Oradea, pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet.

În contextul Zilei Siguranței pe Internet* (Safer Internet Day), sărbătorită, în acest an, la 6 februarie, poliţiştii de prevenire bihoreni au organizat luni, 5 februarie a.c., Seminarul „Criminalitatea informatică, riscuri, vulnerabilități și modalități de prevenire".
Evenimentul, care s-a derulat la Comuniteca Oradea, în parteneriat cu Fundația Comunitară Oradea, a fost menit să marcheze Ziua Siguranței pe Internet, prin infomarea comunității cu privire la riscurile și vulnerabilitățile pe care le presupune utilizarea Internetului, precum și oferirea unor recomandări despre securizarea activității online.
Astfel, pe parcursul a trei ore, polițiștii bihoreni, specialiști în domeniu, precum și un cadru didactic din cadrul Universității Oradea au prezentat cinci teme privind siguranța în mediul online.
Polițiștii de prevenire bihoreni au prezentat două proiecte preventive, derulate pe parcursul anului 2024. Astfel, a fost prezentat Proiectul național de educație digitală #SiguranțaOnline, cu accent pe promovarea site-ului https://sigurantaonline.ro/, care își dorește conștientizarea membrilor comunității cu privire la riscurile online și înzestrarea acestora cu cunoștințele și instrumentele necesare pentru a naviga în siguranță pe internet.
Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au prezentat Proiectul „Eroii Internetului", care îi învață pe copii despre siguranța în mediul digital, astfel încât ei să poată explora lumea online cu încredere. Proiectul îi învață pe cei mici despre cum să comunice responsabil online, să recunoască potențialele fraude, cum să își securizeze parolele, despre agresivitatea pe Internet și despre măsurile pe care trebuie să le ia în momentul în care întâlnesc situații suspecte.
Totodată, în cadrul seminarului, un specialist din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate a prezentat tendințele actuale în materie de criminalitate informatică, subliniind pericolele și principalele fraude comise pe internet, cu recomandări punctuale pentru a preveni victimizarea.
Astfel, au fost prezentate moduri de operare privind fraudele prin telefon, fraudele cu carduri, despre fraudele cu câștiguri false, despre înșelăciunile electronice și despre fraudele bancare, aducându-se în atenția publicului exemple de astfel de infracțiuni și recomandări concrete pentru a reduce riscul de vulnerabilitate.
De asemenea, în cadrul evenimentului, un polițist specialist, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a prezentat detalii despre cele mai noi moduri de operare privind fraudele cu investiții, despre ce sunt aceste fraude, cum se manifestă, cum pot afecta utilizatorii și cum ne putem proteja de ele.
Totodată, acesta a prezentat modalități de fraudare prin intermediul platformelor de comerț electronic, insistând pe măsurile de precauție care trebuie luate, respectiv parole puternice, atenție sporită la link-uri/atașamente provenite din surse necunoscute, nedivulgarea datelor personale, autentificare multi-factor.
În cadrul evenimentului, specialistul de la Universitatea Oradea a prezentat publicului drepturile și obligațiile pe care le avem în mediul online, despre gestionarea datelor cu caracter personal, cu exemple concrete și recomandări.
Pe parcursul acestui an, polițiștii de prevenire bihoreni continuă acțiunile pentru siguranța pe Internet, în contextul în care prevenirea criminalității informatice constituie o prioritate în domeniul prevenirii criminalității.   
*
 
*Informații de background:
Începând cu anul 2003, în fiecare an, în luna februarie, la nivelul Uniunii Europene și în peste 100 de țări din întreaga lume este sărbătorită Ziua Siguranței pe Internet (Safer Internet Day).
Ziua Siguranței pe Internet este coordonată și promovată de rețeaua europeană INSAFE - European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene.
Sloganul evenimentului, „Împreună pentru un Internet mai bun", încurajează toate părțile interesate, în special copiii și adolescenții, dar și părinții, profesorii și educatorii, precum și reprezentanţii sectorului tehnologiilor informaţionale şi comunicaţii, să promoveze utilizarea într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei online.
Această zi oferă oportunitatea de a sublinia necesitatea folosirii responsabile a tehnologiilor informaţionale şi de a explora rolul şi aportul fiecăruia în transformarea spaţiului virtual într-un mediu mai sigur. 
 
Principalele categorii de riscuri la care se pot expune tinerii în mediul online sunt: infectarea sistemelor cu programe de tip malware, furtul de identitate, cyberbullying, pornografia infantilă.
 
*
 
Atenție la fraudele cu investiții!
Polițiștii vă sfătuiesc cum să nu cădeți victime ale acestor fraude
Investițiile online au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, dar această creștere a dat naștere și unui fenomen periculos, și anume fraudele cu investiții, prin care indivizi sau entități necinstite promit investitorilor potențiali oportunități de investiții extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu există sau sunt înșelătoare.
Aceste fraude, denumite și investment frauds, pot fi devastatoare pentru cei care le cad pradă, lăsându-i cu buzunarele goale și visurile spulberate.
Ce sunt aceste fraude, cum se manifestă, cum pot afecta utilizatorii și, cel mai important, cum vă puteți proteja de ele:
Investment frauds reprezintă scheme diversificate și pot include tranzacții cu acțiuni fictive, criptomonede inexistente, scheme piramidale sau produse financiare fictive.
Din sesizările primite, s-a constatat faptul că persoanele vătămate ar fi accesat pe diferite rețele de socializare postări ce conțineau reclame cu privire la servicii de investiții financiare, iar după aceea au furnizat date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame.
În continuare, ar fi fost contactate telefonic de persoane necunoscute, care utilizau numere de telefon atât românești, cât și din Marea Britanie.
Autorii, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online. Investițiile sunt destul de mici la început, de ordinul a câteva sute de euro. Investiția constă în achiziționarea de cryptomonede și transferarea acestora către portofelele electronice indicate de către autori.
Sumele respective apar apoi în contul victimei deschis pe acele platforme de investiții.
În multe situații, sub pretextul că vor acorda suport tehnic, atacatorii conving persoanele vătămate să își instaleze pe dispozitivele electronice folosite (telefon, tabletă, laptop etc.) aplicații de tip remote desktop (control de la distanță), prin care aceștia capătă control total al acelor dispozitive.
Astfel, fără să conștientizeze efectul acțiunii lor, utilizatorii oferă atacatorilor acces la toate datele personale și bancare, accesibile prin intermediul dispozitivelor.
Persoanele vătămate sunt convinse să trimită mai multe sume de bani (cryptomonedă) deoarece se creează aparența că investițiile sunt profitabile ajungându-se, astfel, chiar la sume de zeci de mii de euro „investiți" în astfel de scheme frauduloase.
În momentul în care se încearcă retragerea sumelor de bani, sunt inventate o serie de pretexte și scenarii prin care autorii încearcă să convingă victimele că, pentru a beneficia de acel profit, trebuie să transfere mai multe sume de bani, sub pretexte precum: taxe de retragere, garanții transferuri, amenzi etc.
În paralel, datele accesibile prin dispozitivele compromise sunt exploatate în diferite moduri, cum ar fi deschiderea de conturi pe diferite platforme de tranzacționare cyptomonede, transferuri bancare frauduloase, spălare de bani etc.
Una dintre modalitățile de fraudare frecvent întâlnite în situația în care utilizatorii oferă atacatorilor acces la propriile dispozitive și la datele bancare este contractarea de credite online în numele persoanelor vătămate și sustragerea banilor.
Alte modalități de inducere în eroare a potențialilor investitori pot fi reprezentate de promovarea unor anunțuri, în general pe rețele de socializare, în care se folosesc imaginile unor companii cunoscute, listate la bursă, cu promisiunea unor câștiguri imediate foarte mari, prin „cumpărarea de acțiuni" care vor „genera dividende" de zeci de mii de lei „direct pe cardul" utilizatorilor.
În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase, cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.
Caracteristici generale identificate:
Promisiunea de îmbogățire rapidă: Fraudele cu investiții adesea încep cu promisiuni tentante de profituri rapide și sigure. Promotorii fraudelor încearcă să atragă „investitori" folosind limbaj tentant, cum ar fi „dublați-vă investiția într-o săptămână" sau „profituri garantate";
Ușurința cu care se renunță la sumele de bani: persoanele vătămate sunt convinse să transfere sume, uneori foarte mari, de bani/cryptomonede de către entități/persoane necunoscute, atât în faza incipientă, cât și ulterior;
Cedarea controlului: Persoanele vătămate renunță cu ușurință, din cauza dorinței de îmbogățire rapidă și pe fondul lipsei de cunoștințe tehnice, la orice măsura de securitate digitală, cedând total controlul dispozitivelor electronice folosite;
 
Nivel înalt de resurse tehnice pentru atacatori: De obicei, atacatorii dovedesc abilități sporite de utilizare a resurselor tehnice disponibile: numere de telefon multiple, caller ID spoofing (falsificarea identității apelantului), platforme false găzduite în afara Europei, anonimizarea tranzacțiilor cu crypto-monede etc.;
Presiune asupra investitorilor: De multe ori, promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive de „publicitate" a „investițiilor", pentru a determina utilizatorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid". În acest mod încearcă să evite verificări amănunțite, care ar putea conduce la edificarea persoanelor vătămate cu privire la schema frauduloasă.
Atenție! În mod frecvent, fraudele cu investiții se caracterizează printr-o serie de informații limitate sau contradictorii despre investiții. Investitorii nu au acces la informațiile de bază, cum ar fi locația fizică a companiei sau strategiile de investiții, dar nu lipsesc promisiunile unor câștiguri exagerate.
Investment frauds pot avea impact financiar și emoțional semnificativ asupra victimelor.
Investitorii pierd bani și, în unele cazuri, economiile de o viață. Pierderea financiară poate duce la stres, depresie și alte probleme de natură socială, familială etc. De asemenea, încrederea în propria judecată poate fi afectată.
PENTRU PREVENIREA UNOR ASTFEL DE ÎNCERCĂRI DE FRAUDARE,
VĂ PROPUNEM SĂ AVEȚI ÎN VEDERE URMĂTOARELE RECOMANDĂRI:
1.Educație financiară: Cea mai eficientă modalitate de a vă proteja împotriva investment frauds este să vă educați permanent în domeniul investițiilor. Înțelegeți ce înseamnă o investiție sigură, cum să recunoașteți semnele de avertizare ale unei fraude și să fiți sceptici înainte de a investi bani.
2.Educație digitală: marea majoritate a atacurilor informatice pot fi prevenite prin măsuri elementare de igienă cibernetică - parole puternice, atenție sporită la link-uri/atașamente provenite din surse necunoscute, nedivulgarea datelor personale, autentificare multi-factor.
3.Verificați cu atenție firma/platforma prin intermediul căreia urmează să vă plasați investițiile: Orice firmă sau persoană care oferă servicii de investiții trebuie să fie licențiată și autorizată. Verificați întotdeauna background-ul unei companii și asigurați-vă că au licența adecvată. Vă recomandăm să vizitați și site-ul.
4.Atenție la promisiunile nerealiste: Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă. Păstrați un simț critic și nu vă lăsați înșelați de promisiuni nerealiste de profituri. Fiți sceptici față de promisiunile de câștiguri imense și rapide, dar și față de anunțuri care se prezintă ca oferte pe termen limitat. Investițiile financiare presupun riscuri și nicio entitate autorizată nu poate garanta profituri!
5.Nu oferiți informații personale sau financiare altor părți decât celor autorizate. Cumpărarea de acțiuni nu poate fi realizată decât printr-un intermediar autorizat și acesta nu solicită plăți sau date personale prin intermediul unei pagini de internet.
6.Cerere de informații scrise: Solicitați întotdeauna informații scrise, cum ar fi prospectele de investiții, detaliile companiei sau orice alt document relevant. Citiți cu atenție aceste documente și asigurați-vă că înțelegeți toate aspectele implicate.
7.Consultați un expert financiar terț: Dacă sunteți nesigur cu privire la o oportunitate de investiții, consultați un expert financiar independent. Aceștia vă pot oferi sfaturi și pot evalua legitimitatea investiției.
8.Nu cedați presiunii de transfer de bani: Promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive pentru a determina investitorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid".
9.Raportați fraudele: Dacă sunteți victima unei fraude cu investiții sau suspectați că cineva vă încearcă să vă înșele, raportați situația autorităților financiare și poliției.
O resursă importantă de documentare în ceea ce privește investițiile legitime este site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (asfromania.ro). Aici puteți găsi informații actualizate referitoare la legislație și autorizare, dar și o secțiune de alerte și informări despre platforme neautorizate să presteze servicii și activități de investiții Autoritatea de Supraveghere Financiară - Alerte investitori - Informări (asfromania.ro).
În concluzie, fraudele cu investiții reprezintă o amenințare crescută în era digitală. Cu toate acestea, educația, cercetarea și atenția la detalii pot ajuta la prevenirea acestor fraude și protejarea economiilor personale. Fiți vigilent și nu luați decizii pripite când vine vorba de investițiile online.
*
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității recomandă copiilor și părinților:
 
RECOMANDĂRILE PENTRU PĂRINŢI
 
Atunci când le oferiţi copiilor dumneavoastră posibilitatea de a naviga pe Internet, pentru a diminua eventuale pericole, ţineţi cont de următoarele aspecte:
*Comunicaţi deschis cu copiii despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală.
*Fiţi atenţi la „prieteniile" online pe care le întreţin. Încercaţi să cunoaşteţi programele şi aplicaţiile folosite de copii pe dispozitivele de accesare a internetului.
*Instalaţi aplicaţii antivirus actualizate şi programe de filtrare care pot bloca automat accesul către anumite categorii de site-uri!
RECOMANDĂRILE PENTRU COPII
*Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta (cum ar fi numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii, adresa, şcoala la care înveţi). Dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţii, căci este foarte probabil că au intenţii necurate.
*Prietenii din mediul online trebuie sa fie doar cei pe care îi cunoşti în realitate. Nu accepta niciodată să te întâlneşti direct cu cineva pe care l-ai cunoscut pe Internet! Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva cunoscut pe Internet!
*Nu spune altor persoane parola de la e-mail-ul tău sau de la conturile de socializare, cu excepția părinţilor.
*Fii atent la utilizarea reţelelor de socializare. Utilizează opţiunile de confidenţialitate pentru a alege cine îţi poate vedea postările!
*Nu uita că nu tot ceea ce vezi sau citeşti pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, multe din ele fiind neverificate sau eronate. De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată.
*Nu instala pe dispozitivul tău programe sau aplicaţii fără a-ţi consulta părinţii. Ele pot conţine malware (viruşi informatici) şi produce pagube irecuperabile.
*În cazul în care primeşti pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschide. Nu accesa link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje.
*Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi din lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
*Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.
*
Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie, este 112 - APEL DE URGENŢĂ

Trimite email
duminică, 10 noiembrie 2024, 22:04:06 Ora standard a Europei de Est