Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Evenimente | 2023

O nouă ediție de târg cu producători locali, ed. a VII-a

Târg cu sârg - mâncare vie, tradiție și pasiune


O nouă ediție Târg cu sârg - târg de producători locali aduce mai aproape de consumatori producătorii locali, cu poveștile și produsele lor....citeste


 

Marți, 31 octombrie, la Hotel Maxim,

Conferință, la final de proiect


Fundația Șinca în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România - Filiala Bihor a finalizat cel de-al doilea modul destinat celor 100 de cetățeni ucraineni (copii și adulți), refugiați în Oradea ca urmare a războiului din Ucraina....citeste


 

În perioada 31 august - 2 septembrie, se va desfășura

Festivalul Internațional Băile Felix (a treia ediție)


A treia ediție a Festivalului Internațional Băile Felix se va desfășura în perioada 31 august - 2 septembrie 2023, în stațiunea Băile Felix (parcarea de lângă ștrandul Apollo). ...citeste


 

duminică, 23 august 2026 la 20:24:20 Ora de vară a Europei de Est