Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Mărțișoare pentru polițiști!”

Joi, 27 februarie

„Mărțișoare pentru polițiști!”

Preșcolarii unei grădinițe orădene au confecționat mărțișoare pe care le-au dăruit polițiștilor rutieri și de proximitate.

Joi, 27 februarie 2014, copiii din cele șase grupe cu predare în limba română și maghiară ale Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 31 din Municipiul Oradea, situată pe Bdul Decebal nr. 43, au fost implicați activ, în acțiunea intitulată „Mărțișoare pentru polițiști”, în cadrul Proiectului educativ preventiv „Viața are prioritate!”
În cadrul acestei acțiuni, preșcolarii, sprijiniți de părinți și cadrele didactice, au confecționat mărțișoare care urmează să fie dăruite de polițiștii rutieri în trafic, doamnelor și domnișoarelor aflate la volan, cu ocazia Zilei Mărțișorului (în cadrul acțiunii de vineri, 28 februarie a.c., de la ora 10.30).
Spre bucuria celor mici, echipajul de la Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției Municipiului Oradea, care a poposit astăzi (joi – n.n.) în curtea grădiniței pentru a prelua mărțișoarele confecționate de copii, le-a oferit preșcolarilor ocazia să observe, îndeaproape, autoturismul din dotarea polițiștilor rutieri (coordonator, agent șef principal Florian MOCANU).
Vineri - mărțișoare pentru polițistele orădence
Totodată, în cadrul aceluiași proiect, vineri, 28 februarie, începând cu ora 11.00, la Sediul Poliției Municipiului Oradea, o grupă de preșcolari din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 31 din Municipiul Oradea, sub coordonarea conducerii unității de învățământ, în colaborare cu polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, va dărui mărțișoare polițistelor orădence aflate la datorie.
Echipa de proiect din partea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 31 din Municipiul Oradea este formată din: responsabil de proiect: FĂRĂIANU NICOLETA (director), coordonator de proiect: PETRICA LIDIA; cadrele didactice implicate: JIȘA LIVIA, SABĂU CARMEN, OLARIU AURELIA, LUPȘA FLOARE, HĂLMĂJAN SILVIA, JURCUÞIU FLORICA, BALA ELENA, ȘIPOȘ NADIA, BARNA ANIKO și MELEG JUTKA.
Subcomisar de poliție,
Alina DINU

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 14:39:44 Ora de vară a Europei de Est