Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Mai mari și mai buni, după 100 de zile de școală

Sărbătoare în „cetatea” lui Avram Iancu

Mai mari și mai buni, după 100 de zile de școală

Au trecut și pentru elevii din clasa pregătitoare C de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Oradea, cele 100 de zile de școală.

Încă din primele zile ale anului școlar, am hotărât împreună cu elevii și părinții să facem din acest eveniment o zi specială.
Trebuie să recunoaștem că activitatea am împrumutat-o de la colegii de la  alternativa step by step și pentru că ni se pare  ca fiind una deosebită, am aplicat-o și noi într-o manieră personală.
Este interesant și totodată atractiv pentru elevi ca măcar o dată în  ciclul primar să sărbătorească acest eveniment.
Pentru început, copiii împreună cu doamna învățătoare și-au prezentat colecțiile celor 100 de obiecte. Fiecare a fost unică prin materialele alese și modul de prezentare: nasturi, mașinuțe, ștrumfi, autocolante, nuci, bănuți, pungi de la cornul școlar, imagini cu pisicuțe, cartonașe, paie de plastic, capace de plastic, role de hârtie, felicitări, scoici, etc. Toți au primit aplauze la scenă deschisă.
A urmat o oră în care au participat la un concurs integrat din ceea ce au învățat până acum la școală. Cei care au obținut  punctaj maxim au fost premiați.
În cea de-a treia oră au realizat „Copăcelul înflorit” cu cele 100 de cuvinte care denumesc obiecte. Mai întâi au citit, au scris cu litere mari de tipar și apoi au lipit floricelele în copac.
La finalul zilei, am avut parte de o surpriză din partea lui Paul: brioșe făcute împreună cu mama sa.
Și fiind o aniversare, o sărbătoarea a clasei și a tuturor,  am avut parte și de un tort delicios, lângă care fiecare a făcut câte o urare sau și-a exprimat o dorință ca școlar.
Ziua s-a-ncheiat cu un joc în aer liber, în curtea școlii, cu baloane colorate! 
Dragi ștrumfi, să creșteți frumoși, înțelepți, conștiincioși, iubitori de frumos!
Cu toată dragostea, vă urează cei ce vă iubesc,
Doamna învățătoare, Monica și părinții
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Mai mari și mai buni, după 100 de zile de școală.

Trimite email
sâmbătă, 6 decembrie 2025, 08:19:04 Ora standard a Europei de Est