Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul național „Viața”, la „Nicolae Popoviciu” Beiuș

Din ianuarie 2014,

Proiectul național „Viața”, la „Nicolae Popoviciu” Beiuș

Proiectul național „Viața” a fost lansat și la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” din Beiuș în ianuarie 2014 și este derulat în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Proiectul se va desfășura până la sfârșitul lunii iunie 2014, iar la nivelul școlii noastre s-au înscris toate cadrele didactice din învățământul primar, atât de la secția română, cât și de la secția maghiară.
Fiecare clasă de elevi a propus și a stabilit, împreună cu doamnele învățătoare, calendarul activităților care se vor desfășura în cadrul proiectului începând cu al doilea semestru al anului școlar 2013-2014. Echipa de proiect este coordonată de prof. Bodin Corina-Maria.
Proiectul „Viața” are drept scop schimbarea comportamentului copiilor legat de alimentația sănătoasă și de activitatea fizică. Acest proiect promovează comportamente sănătoase în ceea ce privește: micul dejun, consumul de apă, consumul de fructe și legume, activitatea fizică zilnică.
Prin urmare, acest proiect își propune, prin activitățile care se vor desfășura, să dea exemple de bune practici în ceea ce privește alimentația sănătoasă și mișcarea zilnică.
Prof. Bodin Corina-Maria

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 01:43:19 Ora de vară a Europei de Est