Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

O primăvară originală la „Oltea Doamna”

Parfum, lumină și culoare de primăvară!

O primăvară originală la „Oltea Doamna”

Mult așteptata zână a primăverii a pășit timid pe meleagurile noastre. Copiii și dascălii au întâmpinat-o cu multă căldură și pricepere, ca s-o determine să nu se răzgândească și să vină și mai târziu.

Astfel, odată cu apariția primelor raze mai îndrăznețe ale soarelui, elevii Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna” din Oradea s-au și gândit cum să își îmbrace clasele cât mai primăvăratic, cu lucrări de primăvară realizate de ei. Elevii clasei a III-a A, coordonați de prof. Cristiana Vidican au pictat-o, au făcut colaje de copăcei înfloriți și flori de primăvară, ba mai mult i-au pregătit o inimioară împletită de ei, pe care au dăruit-o Mamei - sărbătorita acestui anotimp. Bobocii harnici și talentați ai clasei I A au realizat câmpuri de lalele și narcise, la indicațiile doamnei lor, prof. Viorica Mitran. Tot flori colorate: ghiocei și lalele etc. pictate sau aplicate într-un colaj au făcut și școlarii din clasa a II-a F, îndrumați de prof. Ilinca Tămășan. Cei mai mari, elevii clasei a IV-a B, împreună cu dna prof. Diana Borz, s-au gândit să convingă primăvara să rămână cu crenguțe înflorite, flori din quilling sau coronițe florale realizate prin îndoire și lipire. Copiii clasei a II-a E și coordonatoarea lor, prof. Daniela Oros, au ales narcisele din piele cu mărgele și paiete și fluturașii decupați pentru a aduce în sala de clasă și în sufletele lor frumusețea acestui anotimp. Cu toții sperăm că am convins-o pe zână  să rămână la noi măcar vreo două luni, pentru a ne încălzi inima și a ne inspira în continuare! (C.V.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O primăvară originală la „Oltea Doamna”.

Trimite email

Pentru mai multe poze click aici

luni, 22 aprilie 2019