Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Chimiștii de la „Mihai Viteazul”, din nou la națională

În 8 mai, la Craiova

Chimiștii de la „Mihai Viteazul”, din nou la națională

Informându-l pe domnul director Ruben Filimon despre marea izbândă a FE La Hanu lui Viteazu’ care s-a calificat pentru etapa regională a competiției Business Plan, domnia sa a adăugat: „La noi și primăvara se numără… premiile!

Cred că ați aflat și despre cele două premii obținute de elevii noștri la concursul „Școala fără violență”; avem apoi cinci elevi calificați pentru etapa națională, trei la Concursul național de chimie „Petru Poni” și doi la Protecția mediului”, ne-a replicat directorul colegiului, dl prof. dr. Ruben Filimon.
La etapa județeană a celei de-a V-a ediții a Concursului național de chimie „Petru Poni”, desfășurată în 15 martie 2014, trei elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” s-au calificat pentru etapa națională, care se va desfășura în 8 mai la Craiova. Toți trei sunt elevii dlui profesor Lucian Vințeler, profesor de chimie care anual califică elevi la națională. Acum vor pleca la națională Andreea Melisa Ciocan și Anamaria Mădălina Anton, din a IX-a F, precum și Ovidiu Viorel Nistor, din a X-a D. Și anul trecut, în 2013, la Ploiești, dl profesor Lucian Vințeler a avut trei calificați la națională: pe Nistor Ovidiu, Dobai Iosif și Dărăban Daiana, iar Ovidiu a obținut o mențiune. Și în 2012, la Botoșani, la cea de-a III-a ediție, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” a avut două participări naționale, obținând o mențiune prin eleva Cristina Lazăr (din clasa a XI-a), tot eleva dlui profesor Lucian Vințeler.  
„Anul acesta, Concursul național de chimie „Petru Poni” se va desfășura la Craiova în perioada 8 – 11 mai. Lotul județului Bihor va fi alcătuit din patru elevi: Ciocan Andreea Melisa (clasa a IX-a F) de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Anton Anamaria Mădălina (clasa a IX-a F) de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Nistor Ovidiu Viorel (clasa a X-a D) de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” și Tomlo Ludovic (clasa a XII-a D) de la Colegiul Tehnic „Transilvania”, ne-a spus dl prof. Lucian Vințeler.
Ovidiu Dan

Trimite email

joi, 17 octombrie 2019