Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Eveniment expozițional inedit la Colegiul Național „Teodor Neș”

Salonta

Eveniment expozițional inedit la Colegiul Național „Teodor Neș”

Opere de artă grafică de o frumusețe aparte oferă elevilor Colegiului Național „Teodor Neș” din Salonta tot atâtea pagini de istorie literară reunite în cadrul expoziției permanente „Corifeii lui Titu Maiorescu”.

Proiectul educațional este construit sub forma unui eveniment expozițional inedit, în cadrul căruia sunt expuse, pe holul colegiului salontan, cinci opere de artă grafică, într-o realizare de excepție a profesorului de desen Buzgó Sándor.
Fiecare reprezentare grafică în parte are o suprafață de expunere de peste 2 metri pătrați și, alături de portretul corifeului literaturii naționale, promite posterității scene deosebite care ilustrează esența creației literare. Tabloul este completat prin alăturarea unei fișe personale a subiectului desenat, sub forma unui panou biografic cu diagonala de un metru, în care sunt prezentate detalii referitoare la viața, personalitatea și creația marilor oameni de cultură Caragiale, Eminescu, Creangă și Slavici. Deschiderea expunerilor este făcută prin reprezentarea grafică a criticului literar Titu Maiorescu care spunea „Junimii” secolului XIX: „Urmăresc să curăț literatura română de falșii poeți, scriitori și dramaturgi pentru a-i ajuta pe cei tineri să aleagă doar lucrurile bune din trecut și să își îndrepte greșelile” - fapt demonstrat peste ani de valoarea incontestabilă a operelor celor patru corifei ai Junimii: Eminescu, Creangă, Slavici și Caragiale.
„Acest eveniment cultural vine în întâmpinarea manifestărilor pregătite de corpul profesoral cu prilejul sărbătorii „Ziua școlii”, organizată în 28 martie 2014, pentru prima dată în Salonta în cadrul Colegiului Național „Teodor Neș”. Expoziția se dorește un eveniment permanent dedicat literaturii române, întăririi catedrei de limba și literatura română din școala noastră dar și un dar unic și deosebit de valoros din punct de vedere pedagogic oferit de profesorul Buzgó Sándor, alături de Cristian Butcă și de toți profesorii de limba română tuturor elevilor care, prin rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele școlare, îmbrățișează frumosul indiferent de instrumentul exprimării, în scris sau în desen”, ne-a declarat prof. Zoița Nagy, directoarea Colegiului Național „Teodor Neș” din Salonta.
Sorin Petrache
Foto: Cristian Butcă
P.S.Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Eveniment expozițional inedit la Colegiul Național „Teodor Neș”.

Trimite email
luni, 8 decembrie 2025 la 03:53:23 Ora standard a Europei de Est