Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Fiecare pui de om să planteze un pui de pom”

Deviza elevilor de la ,,Lucian Blaga”

,,Fiecare pui de om să planteze un pui de pom”

Sub această deviză, elevii din clasele a IX-a C și a XI-a D de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” Oradea, coordonați de doamna director, prof. Delia Iova și prof. Otilia Filip (în colaborare cu Regia Națională a PădurilorRomsilva, Direcția Silvică Bihor) au participat la o acțiune de regenerare a fondului forestier, prin plantare de puieți, specia cireș și paltin de munte, în pădurea proprietate a CL Sânmartin, fiindcă în această perioadă (15 martie – 15 aprilie) se desfășoară ,,Luna plantării arborilor”.

În acest cadru, elevii liceului au participat ca voluntari la campania de împăduriri de primăvară, plantând peste 150 de puieți. Chiar dacă pentru mulți dintre elevi a fost o primă experiență de acest gen, a constituit și ocazia ideală pentru dobândirea unor noi deprinderi. Au conștientizat din nou importanța protejării acestui ,,plămân verde al Pământului”. În fond, ei sunt cei care vor beneficia de resursele pe care le oferă pădurea, iar acțiunile lor conturează viitorul nostru.
Dintre toate formațiunile vegetale, pădurea este cea care asigură în cel mai înalt grad conservarea apei și regularizarea regimului de scurgere a apei, precum și protecția solului împotriva proceselor de eroziune. De asemenea, pădurile influențează și modifică unele caracteristici ale climatului general, devenind un factor natural, care posedă calități terapeutice, în special pentru cei din marile aglomerări urbane.
Prof. Otilia Filip
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto:

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 18:28:03 Ora de vară a Europei de Est