Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Distinsul profesor Matei Virgil a plecat în ceruri!

Sub semnul Excelenței!

Distinsul profesor Matei Virgil a plecat în ceruri!

Un om special și un distins profesor, profesorul de aur și respectatul director Virgil Matei din Șuncuiuș a plecat, astăzi, în ceruri.

Specialist și perfecționist într-ale sale, dl profesor Matei a adus cu elevii săi din Șuncuiuș medalii, trofee și premii naționale, județene și interjudețene cât toate comunele județului Bihor la un loc! Neobosit, punctual și de mare omenie, corect și drept, tenace și intransigent, dotat cu o uriașă putere de muncă, organizat și disciplinat, iubitor și săritor în ajutorul semenilor, dl Virgil a lăsat în urmă zeci de campioni și a monopolizat un concurs județean de circulație. Deviza sa era sfântă: „De noi nu se trece!” Și ani la rând, niciun echipaj din Bihor nu a reușit să „bată” Șuncuiușul la concursul de circulație unde concura echipajul distinsului profesor Virgil Matei. În urma unei munci titanice, care i-a luat zeci de ani de travaliu, a adunat și în final a reușit să tipărească opera sa de căpătâi „Cartea școlii”, în trei volume, ajutat și de bunii săi colegi, între care domnii profesori Radu Straton și Călin Bodea, care semnează pe Ovidan.ro articolul despre „Cartea școlii”.
Dragă prietene Virgil, vestea pe care ne-a dat-o, azi, Diana ne-a tulburat peste măsură! Suntem neputincioși în a lua o decizie care să schimbe situația de fapt. Șerban ar fi dorit enorm să te aibă alături la nunta sa. Ai fost bucuria și sprijinul lui și al întregii sale familii.
Dumnezeu să te așeze între cei aleși ai Săi și să te odihnească după o viață de neodihnă și dăruire exemplară!
Ovidiu Dan  

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 03:56:49 Ora de vară a Europei de Est