Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Școala mea, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, are talent! - etapa pe școală

Proiect inițiat de Consiliul Județean al Elevilor Bihor

Școala mea, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, are talent! - etapa pe școală

Scopul acestui proiect este să ofere posibilitatea de afirmare tinerilor talentați din școlile din România.

Concursul se adresează elevilor din clasele V-XII. Primii clasați (locurile I, II și III) din fiecare școală participă la etapa județeană. În acest an, etapa județeană va avea loc, marți, 10 iunie 2014, la Oradea. În uma acestei etape se va alege un câștigător care va reprezenta județul Bihor la etapa națională de la București.
În școala noastră juriul a fost format din: profesorii: Crina Bercovici (consilier educativ, coordonator CȘE), Mirela Tudor (reprezentant Comitetul de Părinți, coordonator CȘE), Florina Brânda (psiholog, coordonator CȘE), Silvia Șandor-Cârje (bibliotecar școlar) și elevii: David Szoke (președinte CȘE și coordonator spectacol-concurs), Patricia Cosma (vicepreședinte CȘE și prezentator spectacol-concurs), Florina Gavriș (vicepreședinte CȘE), Evelin Plaștin (vicepreședinte CȘE), Alina Bențiu (reprezentantul elevilor în Comisia de Evaluare și Asigurarea Calității). Din organizare au mai făcut parte Adrian Tudor (expert în fotografie și filmare spectacol), Gabriel Tomele și Ionuț Balint - DJ la stația de muzică a școlii.
Juriul a stabilit următorul clasament:
1. Paragină Iulian (VIII), Cosma Antonia (VII) și Feneși Daniel (V), Talent muzical/ muzică ușoară, premiul I.
2. Angelescu Dan (XI E), Talent muzical / studiu vioară, premiul II.
3. Popa Eugen (X C) și Popa Raul (X C), Talent muzical/ muzică ușoară, premiul III.
4. Coștiug Adrian (VI) și Kiso Cristian (VI), Beetbox, premiul Mențiune Specială.
5. Sabău Robert (V) și Șerb Adrian (V), Entertainment, premiul Mențiune 1.
6. Bene Ionuț (V) și Bota Paul (V), Număr de Magie, premiul Mențiune 2.
7. Heghesy Mark (VI), Karate, premiul Mențiune 3.
Întrucât concurenții au fost „la înălțime”, organizatorii au apelat la inimoși sponsori care au contribuit la premierea talentaților artiști.
Mult succes la etapa județeană!
Pregătiți-vă din timp pentru următoarele ediții!
Reporteri: Patricia Cosma și David Szoke
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Școala mea, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, are talent! - etapa pe școală.

Trimite email
sâmbătă, 31 octombrie 2026 la 21:37:57 Ora standard a Europei de Est