Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Învățătorului, sărbătorită și la Liceul Tehnologic Nr. 1 Dobrești

O zi frumoasă și luminoasă ca sufletul dascălului

Ziua Învățătorului, sărbătorită și la Liceul Tehnologic Nr. 1 Dobrești

„Cel mai bun educator este acela care cunoaște mai bine vremea în care trăiește, care percepe cu finețe marile trăsături caracteristice ale vieții contemporane și care se bucură și suferă din cauza acestei vieți.” Ernest Louis

Ziua de 5 iunie a fost o zi specială pentru toți dascălii.
La Liceul Tehnologic Nr. 1 Dobrești, elevii au pregătit dascălilor, de ziua lor, un frumos program artistic, care ne-a emoționat și încântat pe toți .
În numele sărbătoriților, doamna director Gego Maria Livia a felicitat protagoniștii momentului artistic, mulțumindu-le pentru emoționantul lor mesaj, după care, artiștii au fost răsplătiți cu dulciuri.
În partea a doua a programului, cadrele didactice au urmărit un material interesant, dedicat nobilei profesii de dascăl.
A fost o zi deosebită, frumoasă și luminoasă ca sufletul dascălului, care îndrumă și educă atâtea zeci (sute) de suflete.
Prof. Aurina Nica

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 19:41:07 Ora de vară a Europei de Est