Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Loc de joacă pentru eminescieni - surpriză din partea OMV PETROM

Investim în copii, investim în viitor!

Loc de joacă pentru eminescieni - surpriză din partea OMV PETROM

Elevii ciclului primar de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" din Oradea, care învață în clădirea veche au avut parte marți, 17 iunie 2014 de un cadou inedit: un loc de joacă în curtea școlii, dotat cu topogane și leagăne, menite să le facă pauzele mai încântătoare.

Cadoul a fost programat, intenționat, de 15 iunie, zi specială pentru eminescieni, marcată în sala de clasă a doamnelor profesor Silvana Bistriceanu și Adriana Popa. La eveniment a participat și directorul adjunct al colegiului, doamna profesor dr. Livia Muntean, care a felicitat copiii și a mulțumit sponsorilor pentru darurile oferite copiilor și mai cu seamă pentru investiția din curte. Pentru generoșii sponsori invitați și prezenți la inaugurare, gazdele au pregătit câteva diplome speciale.
Investim în copii!
Investiția despre care facem vorbire a avut loc în cadrul campaniei OMV PETROM  investește în copii, OMV PETROM  investește în viitor", derulată de OMV Petrom timp de 3 luni cu scopul declarat „de a da o lecție de responsabilitate față de viitor", reprezentat, deopotrivă, de copii și de mediul în care aceștia cresc.
Toți cei care au cumpărat produse (sau servicii) din magazinele companiei din județul Bihor au donat, automat, 10% din valoarea produselor; sumele au fost direcționate și pentru amenajarea acestui loc de joacă de la Colegiul Național
„Mihai Eminescu".
,,Școala ca o floare"
În „replică", tot în cadrul acestei canpanii, sub genericul ,,Școala ca o floare", copiii au participat la câteva activități ecologice:
plantări de arbori, gard viu și flori,  activități la care s-au implicat circa 200 de elevi eminescieni. Prietenii naturii au confecționat pliante (flyere) despre protejarea mediului, care au fost împărțite locuitorilor municipiului.
Vorbim apoi despre o altă acțiune, intitulată „Să învățăm împreună să protejăm mediul", care s-a desfășurat în vederea salubrizării malurilor Crișului Repede. La aceste activități au luat parte și angajați din stațiile PETROM Oradea OMV Salonta & Oradea, copii ai colegiului, părinți ai acestora, precum și membri ai comunităților locale.
Prin întregul demers, s-a urmărit responsabilizarea copiilor față de protejarea mediului înconjurător, dar și dezvoltarea unui spirit de echipă încă din copilărie.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Loc de joacă pentru eminescieni - surpriză din partea OMV PETROM.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:50:33 Ora de vară a Europei de Est