Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

59,18% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul

După centralizarea a 99,62% din date

59,18% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul

Ministerul Educației Naționale a centralizat situația parțială, până duminică, 6 iulie 2014, la ora 17.00, a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014.

Până la ora 17:00, au fost încărcate 99,62% din date. Conform acestora, 59,18% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situația parțială centralizată în iulie 2013 (pentru aproximativ 99% din date), când acesta era de 55,65%. În rândul celor promovați, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.290.
Pe discipline, situația arată astfel: la proba scrisă de Limba și literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenți, 108.234 (78,90%) au obținut medii peste 5. La proba scrisă de Limba și literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenți, 6.285 (94,40%) au obținut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenți, 107.002 (77,72%) au reușit să obțină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului și specializării E)d), din cei 137.555 de absolvenți, 110.486 (80,32%) au obținut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenți înscriși, s-au prezentat 150.682. Alți 11.000 au absentat. 273 de absolvenți au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Rezultatele înregistrate înainte de contestații se vor afișa până luni, 7 iulie, zi în care absolvenții vor putea depune contestații (între orele 12:00-16:00). Acestea urmează să fie soluționate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.
Menționăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.
Pentru detalii suplimentare, atașăm un material ce conține situația statistică referitoare la rata de promovare a examenului de Bacalaureat în ultimii 10 ani.
 
Biroul de presă
Biroul de Presă al Ministerului Educației Naționale este abilitat să transmită următoarea declarație a ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie:
„Felicitări tuturor absolvenților de liceu, care au susținut, zilele acestea, examenul de Bacalaureat! Le urez succes pe mai departe celor care au promovat și, totodată, îi încurajez pe cei care nu s-au pregătit suficient să-și păstreze încrederea în forțele proprii și să învețe mai mult pentru următoarele sesiuni de examen.
De asemenea, mulțumesc cadrelor didactice care s-au implicat în buna organizare și derulare a probelor de anul acesta!
Rezultatele acestui examen reflectă munca depusă atât de elevi, cât și de profesori de-a lungul celor patru ani de liceu. Există, desigur, o departajare în funcție de performanțe, dar este foarte important că elevii care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară vor fi sprijiniți pentru a obține performanță în viitor. Ei nu sunt și nu trebuie să se simtă abandonați."

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 05:31:23 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Concert Lidia Buble

Vă invităm la Hard Rock Cafe București, joi, 26 noiembrie 2026, ora 21.00, la un concert cu Lidia Buble!
 
Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai plăcută experienţă live.
Hard Rock Cafe București se află în Parcul Herăstrău - Șoseaua Kiseleff, nr. 32