Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Limitări ale dreptului de proprietate

Noul Cod Civil (72)

Limitări ale dreptului de proprietate

Dreptul de trecere

Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru a accede și pentru a-și putea exploata fondul său propriu.
Este vorba aici de servitutea de trecere, când un fond (fondul aservit) servește pentru ca un proprietar să poată avea acces la fondul său (fondul dominant).
Trecerea peste fondul aservit trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra acestuia. În cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
Servitutea de trecere este imprescriptibilă. Ea se stinge, de drept, în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces la calea publică.
Când lipsa accesului este imputabilă chiar proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii datorate în condiții normale.
Întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înțelegerea părților, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosință continuă timp de 10 ani.
Nu trebuie să se înțeleagă că dreptul de servitute de trecere nu presupune nicio obligație din partea beneficiarului acestui drept. Proprietarul fondului aservit poate să acorde dreptul de servitute cu titlu gratuit (donație), caz în care beneficiarul  este exonerat de obligații, dar poate fi stabilit și printr-un act oneros, caz în care beneficiarul are o obligație de plată față de constituitor. În caz de neînțelegere a părților, va hotărî instanța de judecată.
Notar public,
Gârba Cornel  

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 16:43:04 Ora de vară a Europei de Est