Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Parc finalizat în zona Ion Bogdan

Oradea- verde

Parc finalizat în zona Ion Bogdan

În spatele Grădiniței Nr.14 de pe strada Ion Bogdan, s-a amenajat recent un parc pentru cetățenii din zonă.

Pe această cale, Primăria dorește să mulțumească firmei Construcții Bihor care a amenajat parcul pe cheltuiala proprie, a completat terenul cu pământ, a realizat aleile de acces, a asfaltat terenul de baschet și a montat panourile de baschet, a amenajat locul de joacă și a montat aparatele de joacă pentru copii.
Primăria prin RER Ecologic s-a ocupat de salubrizarea parcului, a tuns iarba și a toaletat arborii, a semănat iarba pe pământul proaspăt împrăștiat, iar în perioada următoare urmează să fie montate coșuri de gunoi și băncuțe în parc.
În acest sens primarul Ilie Bolojan și viceprimarul Mircea Mălan au avut și o întâlnire cu cetățenii din zonă, la care au discutat despre lucrările care au fost efectuate, ce mai trebuie realizat în zonă, precum și despre posibilitatea amenajării unui teren de sport în curtea grădiniței.
Biroul de presă

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:54 Ora de vară a Europei de Est