Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Revista „OviDan” nr. 35/147 din 10 - 16 iunie 2014

Semnal

Revista „OviDan” nr. 35/147 din 10 - 16 iunie 2014

Ediția conține știri și fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.
Numărul se deschide cu dezbaterea „Rolul disciplinei Geografie în formarea și educarea elevilor", desfășurată la sala de ședințe a Prefecturii, marți, 3 iunie 2014.

Vineri, 30 mai, în curtea Liceului Teoretic „Petofi Sandor" din Săcueni s-a ținut festivitatea de absolvire a clasei a XII-a, Ultimul sunet de clopoțel. Joi, 5 iunie, la Facultatea de Protecția Mediului a avut loc un simpozion internațional de Ziua Mondială a Mediului. Oradea verde s-a înnobilat cu încă un parc - Parcul Salca. În pagina Universității Agora, am publicat fotoreportajul realizat de dl rector Ioan Dzițac la cea de-a II-a Conferință de Tehnologia Informației și Management Cantitativ, desfășurată în perioada 2 - 6 iunie 2014, la Moscova. Sâmbătă, 31 mai, la Liceul „Don Orione" din Oradea a aut loc întâlnirea copiilor din Eparhia de Oradea cu Preasfințitul Virgil. La rubrica juridică, dl notar Gârba Cornel dezvoltă subiectul legat de Uzufruct (3). În pagina „Oferta educațională", Școala Postliceală „Henri Coandă" (Liceul Particular „Henri Coandă" și Liceul Teoretic „Henri Coandă") vă așteaptă cu o ofertă educațională fără concurență. În mijocul revistei, am publicat fotoreportajul realizat joi la Târgul de ofertă școlară, desfășurat pe platoul din fața Centrului Comercial „Crișul" din Oradea. Articolul continuă și în pagina 10, cuprinzând 17 poze. După 4 ani, la Școala Gimnazială „Oltea Doamna" se culeg roadele în cadrul proiectului Eco Școala, după cum putem afla din articolul semnat de dna prof. Laura Ienei-David. Duminică, la Biserica Sf. Apostol Andrei s-a sărbătorit Duminica Rusaliilor sau sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. În ton cu sărbătoarea Rusaliilor, la „Cântarea zilei", am publicat versurile cântecului „Duhule Sfinte". Ziua Învățătorului a fost marcată joi, 5 iunie, la CCD cu „Vorbe cu lipici...". Sâmbătă, 7 iunie, absolvenții celor trei clase ale Școlii Medii Nr. 2 din Oradea, promoția 1964, s-au întâlnit la 50 de ani de la absolvire. Vineri, 9 mai, la CT „Traian Vuia" a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului național „Unitate și diversitate în UE - cetățenie europeană activă", ediția a II-a. Concursul cu premii „Merita.bio" și-a desemnat câștigătorii edițiilor 16, 17 și 18. Dna prof. Urs Marcela Andrea, de la CT „Traian Vuia", în calitate de coordonator de proiect, a diseminat reuniunea de proiect din Lituania.   
Acestea au fost subiectele care au încăput în cele 16 pagini ale revistei „OviDan" nr. 35/147 din 10 - 16 iunie 2014, care cuprind 66 de poze.
Ovidiu Dan

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:50:51 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...