Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Abonamente cu reducere de 50%, elevilor cu carduri de călătorie

Începând cu 1 septembrie, OTL va elibera

Abonamente cu reducere de 50%, elevilor cu carduri de călătorie

Începând cu 1 septembrie 2014, SC OTL SA va elibera abonamente cu reducere de 50%, elevilor cu carduri de călătorie conform hotărârilor de Consiliu local nr. 353/2013 și nr. 4/2014.

 Eliberarea acestora se va face în baza următoarelor documente:
*copie xerox carnet de elev semnat, ștampilat și cu mențiunea formei de învățământ urmată;
*acte în original: carnet de elev, certificat de naștere sau act de identitate;
*cerere tip completată (aceasta se găsește la punctele de vânzare bilete și abonamente)
Totodată, reamintim că elevii care nu dețin carduri de călătorie, pentru intrarea în posesia acestora, pe lângă documentele menționate anterior vor avea nevoie și de copii xerox după certificatul de naștere sau a actului de identitate.
Cardurile de călătorie se fac la următoarele puncte de preluare a datelor:
*Auchan, în incinta Hipermarkt-ului Auchan de pe str. Ogorului nr. 2, zilnic între orele 12:00 - 20:00;
*Stație Redresor OTL situată pe str. Duiliu Zamfirescu nr. 1 cu program de luni până joi, între orele 08:00 - 16:00;
*Centrul Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice de pe str. Episcop Ioan Suciu nr. 1 cu program de luni până joi, între orele 08:00 - 16:00;
*Autogara Nufărul OTL situată la cap linie tramvai Nufărul cu program de luni până joi, între orele 08:00 - 16:00.
Ana-Maria Popovici,
asistent director

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:41 Ora de vară a Europei de Est