Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

TATE întâlnește „Cumințenia Pământului” la Artmark

Luni, la București

TATE întâlnește „Cumințenia Pământului” la Artmark

Membri ai comitetului unuia dintre cele mai faimoase muzee de artă din lume, TATE Modern din Marea Britanie, alături de mari colecționari internaționali de artă, atrași de potențialul artei românești, sosesc la începutul lui septembrie în România. Artmark, una dintre instituțiile culturale care găzduiesc această vizită, organizează luni, 8 septembrie 2014, la solicitarea TATE Modern (cel mai vizitat muzeu de artă modernă din lume în 2013), o expoziție privată dedicată marilor artiști români ai avangardei începutului de secol.

Una dintre vedetele expoziției va fi „Cumințenia Pământului”, de Constantin Brâncuși, probabil cea mai importantă sculptură de Brâncuși încă pe teritoriul românesc, aflată astăzi într-o colecție privată (urmând retrocedării acesteia de către Muzeul Național în 2012). „Cumințenia Pământului” este o operă cu un trecut încărcat, cu o simbolistică puternică, reflectând în profunzime originalitatea creației artistului român, cunoscută pe plan mondial și râvnită de toate marile muzee ale lumii.
Expoziția organizată la solicitarea TATE Modern reflectă mobilitatea artistică și fantastica libertate de exprimare a artiștilor români în perioada avangardei începutului de secol XX, aceștia fiind la curent cu manifestele artistice din lumea culturală vestică, uneori implicați în nașterea unora dintre curentele avangardiste ale vremii, alteori doar asimilatori sau continuatori. Artiști români precum Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Hermann Maxy, Corneliu Michăilescu, Gherasim Luca, Jules Perahim, George Mișoznic, Jacques Herold, Paul Păun, Brassai, Hans Mattis Teutsch s-au aflat în primele linii ale avangardei regionale, iar unii dintre aceștia au fost deja și sunt și astăzi consacrați și cotați mai întâi de Occident. Prezenți în expoziția privată „Showcasing Romanian Avant-garde Art, from private collections, TATE viewing”, aceștia vor oferi consistență, istorie și relevanță universală discursului artistic românesc, supuși fiind scrutinului valoric al reprezentanților TATE și colecționarilor internaționali.
Printre cele mai valoaroase opere se află și „Himera Pământului”, de Dimitrie Paciurea (un alt exemplar al acesteia aflându-se în expunere la Muzeul Național de Artă), „Port la Mediterană”, de Marcel Iancu (provenind din fosta colecție dr. Iosif Dona, retrocedată de Muzeul Național de Artă în 2007), „Cu porumbelul”, de Hermann Maxy (provenind din fosta colecție a ziaristului A.L. Zissu), „Hipergeneza reapariției”, de Victor Brauner (cea mai mare pictură de Brauner aflată într-o colecție românească privată), „Nud”, de Hans Mattis-Teutsch (provenind din colecția fostului ministru de externe George Macovescu) sau „Portretul lui Geo Bogza”, de Jules Perahim (probabil cea mai timpurie pictură suprarealistă de Perahim într-o colecție privată, provenind chiar din colecția lui Geo Bogza).
De notat că impresionanta colecție TATE Modern numără deja câțiva artiști români printre care vârfurile avangariste Constantin Brâncuși, Arthur Segal, Brassai, dar și postmoderni precum Geta Brătescu sau Paul Neagu.
Theodora Moldovan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: TATE întâlnește „Cumințenia Pământului” la Artmark.

Trimite email
sâmbătă, 23 mai 2026 la 06:45:58 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București