Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ambasadorul Marek Szczygiel al Republicii Polone, în vizită la Instituția Prefectului

Astăzi,

Ambasadorul Marek Szczygiel al Republicii Polone, în vizită la Instituția Prefectului

Astăzi, miercuri, 17 septembrie 2014, la sediul Instituției Prefectului Județului Bihor a avut loc vizita dlui ambasador Marek Szczygiel al Republicii Polone la București.

Județul Bihor a fost reprezentat de prefectul județului Bihor, Claudiu Adrian Pop, Claudia Timofte, director în cadrul Cancelariei Prefectului, Daniela Călinescu consilier afaceri europene.
Vizita Excelenței Sale a fost o vizită de promovare și dezvoltare a colaborării economice dintre cele două țări, România și Polonia. Domnia sa a apreciat județul Bihor ca fiind în topul celor 5 județe privind companiile poloneze care au investit în România.
Totodată a apreciat și mulțumit pentru buna colaborare instituțională privind aspectele de tranzit al frontierei, precum și promptitudinea și profesionalismul în soluționarea dificultăților birocratice.
Polonia reprezintă un partener al cărui model merită să fie urmat în domenii precum: absorbția fondurilor europene, explorarea și exploatarea gazelor de șist și procesul de regionalizare.
Județul Bihor poate fi un „entry hub" pentru companiile poloneze în România, în special în domeniul transportului. În acest context ambasadorul a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii în județul Bihor, existând un potențial deosebit totodată și în colaborarea pe nivel de învățământ și cultură.
Director Cancelarie,
Timofte Claudia
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ambasadorul Marek Szczygiel al Republicii Polone, în vizită la Instituția Prefectului.

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 15:32:56 Ora de vară a Europei de Est