Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Cooperării Europene a fost sărbătorită la Oradea

Sâmbătă, 20 septembrie,

Ziua Cooperării Europene a fost sărbătorită la Oradea

Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea, BRECO, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013, în parteneriat cu Primăria Oradea, Filarmonica de Stat și Asociația Pro Bikers organizează în Oradea, în perioada 20-21 septembrie, o serie de evenimente culturale și sportive în contextul campaniilor anuale „Ziua Cooperării Europene" și „Săptămâna europeană a mobilității".

Detalii legate de aceste evenimente au fost prezentate sâmbătă, 20 septembrie 2014, la cortul HURO, amenajat în Parcul 1 Decembrie, unde cetățenii interesați pot primi informații suplimentare și materiale informative despre proiectele finanțate în cadrul Programului Operațional de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România.
La prezentare a participat primarul Ilie Bolojan, dna Kalapati Magdolna, coordonatorul Secretariatului Tehnic Comun cu sediul central în Budapesta, precum și reprezentanți ai Primăriei Oradea și ai Zonei Metropolitane Oradea.
Primarul Ilie Bolojan a mulțumit celor care au contribuit la realizarea și implementarea acestor proiecte de importanță majoră pentru Oradea și a menționat că între Bihor și județele vecine și orașele din Ungaria există o colaborare strânsă și eficientă în ceea ce privește proiectele transfrontaliere.
Dna Kalapati a explicat că la nivelul Uniunii Europene, Ziua Colaborării Transfrontaliere, sărbătorită în 21 septembrie, este un eveniment tradițional, care are ca obiect prezentarea și celebrarea cooperării între regiuni și țări europene. Această campanie este coordonată de Programul Interact, în colaborare cu Comisia Europeană și este susținută de către Comitetul Regiunilor și Parlamentul European, iar Ziua Cooperării Europene se derulează sub egida „La granițe ne dezvoltăm împreună".
În ceea ce privește rezultatele proiectelor transfrontaliere, dna Kalapati a menționat că programul s-a concentrat în principal pe nevoi locale, arii și proiecte foarte diverse. În ultimii ani, programul de cooperare transfrontalieră a contractat 455 de proiecte, dintre care 82 sunt în momentul de față în faza de implementare respectiv raportare. Există o rată de absorbție de 63% din totalul de fonduri, iar Bihorul are un rol deosebit de însemnat, deoarece 23 % din totalul fondurilor au fost alocate spre acest județ.
La rândul său, primarul Ilie Bolojan a enumerat câteva dintre proiectele de succes implementate în Oradea. Printre acestea putem menționa: Centrul Euroregional de Intervenție Cardio-Vasculară Invazivă „Viva - Anima", blocuri operatorii în Bihor - Hajdu Bihar, reabilitarea sinagogii Zion, cooperare transfrontalieră pentru dezvoltarea unui centru de afaceri cu produse agroalimentare în Oradea etc.
În cadrul Zilei Cooperării Transfrontaliere în Oradea sunt organizate concursuri de biciclete, duminica de la ora 18 defilarea Critical Mass, iar de la ora 19, la Filarmonica de Stat, un concert cu intrarea liberă.
Birou de presă

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:46 Ora de vară a Europei de Est